„Taragotul de aur” al lui Dumitru Farcas este cautat in toata Romania. Artistul a fost jefuit chiar inainte de concertul aniversar organizat in cinstea lui Gheorghe Zamfir la Ateneul Roman.

A ridicat mii de sali in picioare si a cucerit o lume intreaga cu deja celebrul sau taragot. Tatal a fost cel care l-a initiat, iar de atunci, Dumitru Farcas traieste pentru muzica si pentru public.

Acum, hotii i-au luat ce avea mai drag: „taragotul de aur”. S-a intamplat in jurul orei 17:45 de minute, in fata Ateneului Roman. Dumitru Farcas urma sa participe la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir. Alaturi de alti artisti, a intrat in Ateneu, iar langa microbuz a ramas doar soferul.
”Smecherii astia care iti arata unde sa parchezi si iti fac semn si cutare, si cutare, ei au vazut masina cu numar de Cluj si a intrat in atentia lor. Dupa ce noi am intrat cu grupul de studenti, l-a luat unul pe sofer, ploua si l-a dus sub o copertina un pic mai la distanta si atunci ala a operat imediat”, povesteste artistul cu mahnire.

De 55 de ani, Dumitru Farcas canta la acelasi taragot pe care tine minte ca l-a cumparat de la un bunic din Sighetul Marmatiei. Echivalentul unei viori Stradivarius, dupa unii muzicieni, taragotul interpretului roman este un Stowasser original, vechi de 100 de ani. Instrumentul este unic si nu poate vandut cu usurinta, spune Dumitru Farcas care are un mesaj pentru hoti.

”Ma gandesc la baietii astia care l-or luat, ca poate pana ieri, alaltaieri si ei au fost admiratori ai lui Dumitru Farcas. Eu ma revansez si nu vreau sa le fac niciun rau. Tot ce am facut in viata asta, tot e legat de acest instrument”, spune el.

Este a doua oara cand Farcas ramane fara „batranul sau”, asa cum isi numeste taragotul. Acelasi instrument a disparut cu multi ani in urma si la Brasov. Atunci, a fost recuperat in trei zile. Asta spera sa se intample si acum.

Oricum, naistul Gheorghe Zamfir i-a promis colegului sau de scena ca ii ofera un taragot Stowasser din colectia lui. Cele doua instrumente furate sambata seara valoreaza aproximativ 7.000 de euro.

NapocaNews