Cursa MH370 a decolat din Kuala Lumpur şi se îndrepta spre Beijing Ultimele rapoarte susţin că zborul MH370, dispărut la 8 martie cu 237 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, nu s-ar fi prăbuşit în sudul Oceanului Indian, acolo unde s-au concentrate misiunile de căutare în ultimele săptămâni.

1. Doborât în timpul unui exerciţiu militar În timp ce oficialii australieni care conduc operaţiunile de căutare ale avionului Malaysia Airlines dispărut la 8 martie sunt „absolut convinse“ că aparatul de zbor Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, unele voci susţin că alta a fost soarta celor 237 de pasageri. Jurnalistul britanic Nigel Cawthorne crede că aeronava a fost doborâtă la scurt timp după ce a întrerupt contactul cu turnul de control.

Britanicul a dezvoltat această teorie pornind de la mărturia oculară unui lucrător neo-zeelandez, Mike Mckay, angajat pe o platformă petrolieră. La începutul lunii martie, în sudul Mării Chinei au avut loc o serie de exerciţii militare controversate, la care au participat Thailanda, SUA, China, Japonia şi Indonezia. Tensiunile erau în creştere între statele menţionate, cu privire la dominaţia în regiune. McKay susţine că a văzut un avion în flăcări, prăbuşindu-se în Golful Thailandei.

2. A zburat spre nord şi a fost lovit intenţionat La câteva zile după dispariţie, autorităţile care participau la misiunile de căutare au lansat două posibile rute pe care ar fi putut zbura avionul după devierea traseului: un coridor de sud şi unul înspre nord. Posibilitatea devierii pe ruta nordică a surescitat îngrijorarea experţilor care au susţinut că în acest caz este puţin probabil ca aeronava să fie descoperită vreodată. Fostul ofiţer RAF Sean Maffett a declarat pentru BBC că după 11 septembrie 2001, orice aeronavă neidentificată care intră în spaţiul aerian al altei ţări poate fi doborâtă de avioanele de vânătoare ale statului respectiv fără somaţie. Adepţii acestei teorii susţin că doborârea aeronavei ar fi fost în mod cert muşamalizată, deoarece niciun stat nu îşi doreşte să fie răspunzător pentru prăbuşirea unui avion de linie plin cu pasageri din toată lumea.

3. A zburat spre nord, „mascat“ de un alt avion O altă teorie sugereză că avionul ar fi putut zbura către nord, „mascat“ de o altă aeronavă, aproximativ 30-60 de minute, după dispariţia de pe radarul civil. MH370 se deplasa în acelaşi timp cu zborul 68 al Singapore Airlines, cu destinaţia Spania. Bloggerul britanic Keith Ledgerwood, expert în aviaţie, susţine că Boeingul Malaysia Airlines ar fi zburat chiar în spatele cursei SIA68 (tot Boeing 777) în jurul orei 18.00 UTC timp de cel puţin 15 minute. Conform aceastei ipoteze, MH370 ar fi putut aterizat în nord-estul Chinei, Kîrgîstan sau Turkmenistan. Ideea este considerată plauzibilă de unii experţi care spun că tehnicienii care umăreau zborul SIA68 pe radarul militar ar fi putut trece cu vederea existenţa a două aeronave.

4. A încercat să aterizeze pe o insulă pustie Piloţii intervievaţi de CNN spun că nu este imposibil ca piloţii Boeingului 777 să fi reuşit o aterizare pe una dintre plajele din Insulele Andaman, localizate între Indonezia şi Thailanda. În zonă sunt sute de insule pustii, iar unele beneficiază de plaje întinse.

5. A aterizat la o bază militară a SUA Aceasta este una dintre teoriile conspiraţioniste destul de populare în rândul publicului. Adepţii ipotezei cred că avionul a fost capturat de forţele americane şi obligat să aterizeze într-una dintre bazele militare ale SUA din mijlocul Oceanului Indian, mai precis la Diego Garcia. Ambasada SUA din Malaysia a fost nevoită să dezmintă aceste zvonuri, după ce ele deveniseră tot mai enunţate, inclusiv de către presa rusă.

6. S-a îndreptat către un aeroport părăsit din Langkawi, Malaysia Ipoteza ia în calcul o posibilă defecţiune tehnică a avionului care a vizat şi sistemul de telecomunicaţii. În acest caz, piloţii ar fi încercat să redirecţioneze aeronava în siguranţă către cel mai apropiat aeroport. Iar acesta ar fi fost fostul aeroport din Palau Langkawi, Malaysia, unde Boeingul putea ateriza pe pistă de 4000m. Piloţii ar fi ales să nu se întoarcă la Kuala Lumpur pentru că distanţa către Langkawi ar fi fost mai apropiată. Scenariul implică şi faptul că aeronava ar fi fost controlată exclusiv manual după defecţiunile survenite şi din această cauză nu ar fi reuşit să aterizeze.

7. Un incendiu în avion Un incendiu ar fi izbucnit la bordul aeronavei, nu doar în cabina piloţilor, iar piloţii ar fi încercat să întoarcă avionul. În acest caz, focul ar fi mistuit tot interiorul avionului, omorându-i pe toţi pasagerii, iar avionul ar mai fi zburat câteva ore datorită funcţiei de pilot automat până s-a consumat tot combustibilul. Totuşi, experţii cred că în cazul unui incendiu piloţii ar fi putut transmite un avertisment către turnul de control.

8. O explozie în cabina piloţilor Această ipoteză ar explica de ce piloţii nu au cerut asistenţa controlorilor de zbor. După evenimentele de la 11 septembrie 2001, uşile cabinei piloţilor au fost securizate pentru a face dificilă o încercare de deturnare. Autorităţile malaysiene nu exclud acest scenariu.

9. O luptă la înălţime Este vorba de posibilitatea deturnării avionului, după o luptă cu piloţii, chiar în timpul zborului. Deşi iniţial părea cea mai probabilă teorie, mai multe verificări, inclusiv cu ajutorul Interpolului, au scos la iveală faptul că niciunul dintre pasageri nu pot fi catalogaţi drept suspecţi.

10. Sinuciderea piloţilor Autorităţile malaysiene au făcut cercetări pentru a afla dacă Zaharie Ahmad Shah, comandantul navei şi copilotul Fariq Abdul Hamid ar fi avut motive să îşi ia viaţa în timpul zborului. Rudele celor doi au negat această posibilitate, insistând asupra profesionalismului celor doi piloţi. Căpitanul aeronavei trecea printr-un divorţ, însă atât rudele cât şi directorul Malaysia Airlines l-au descris ca fiind un om dedicate familiei şi un pilot model.

11. Un scenariu CIA Ipoteza a fost înaintată de nimeni altul decât de fostul premier al Malaysiei, Mahathir Mohamad, care a declarat că „CIA-ul ascunde ceva în mod sigur“. Într-un articol publicat la 18 mai pe blogul său, Mohamad susţine că aeronava ar fi fost preluată intenţionat de agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii, iar toată vina a fost aruncată pe autorităţile malaysiene. Fostul prim-ministru, în vârstă de 88 de ani, crede că avionul este ascuns într-o locaţie secretă, fără a mai avea însemnele companiei aeriene. „Un avion nu dispare pur şi simplu“, a concluzionat fostul oficial Malaysian, fără a detalia motivele pentru care agenţia de informaţii a SUA ar fi putut comite un asemenea gest.

Sursa: Adevarul