UDMR și Biserica Romano-Catolică fac presiuni uriașe pentru înființarea în Târgu Mureș a unei noi instituții de învățământ exclusiv în limba maghiară. Unitatea de învățământ ar urma să funcționeze în clădirea Colegiului Național ”Unirea”. Elevii de la secția română a Colegiului Național ”Unirea” riscă să fie dați afară din clădire pentru a face loc noii instituții școlare.

După cazul segregării pe criterii etnice a Liceului Bolyai Farkas din 2002, orchestrată de UDMR cu sprijinul PSD, un caz similar de separatism pe criterii etnice zguduie învățământul mureșean. Este vorba de cazul Colegiului Național ”Unirea” din Târgu Mureș, cel mai bun liceu din județ, a cărui funcționare în actuala clădire este pusă sub semnul întrebării din cauza santajului promovat de UDMR și Biserica Romano-Catolică.

Ce se dorește

Proprietarul imobilului în care funcționează Colegiul Național ”Unirea” este, din 2008, Biserica Romano-Catolică, reprezentată prin Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania în calitate de administrator. Biserica Romano-Catolică a încheiat în 2008 un contract de închiriere pe 15 ani cu Primăria Târgu Mureș pentru a permite funcționarea Colegiului ”Unirea”.

La 1 august 2012 Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania reziliază unilateral contractul de închiriere sub pretexul neplății chiriei, în condițiile în care Fundația nu a respectat clauzele contractuale prin care se obliga să investească în imobil 85% din cuantumul total al chiriei. Fundația refuză să încheie un nou contract cu Primăria Târgu Mureș pentru ca activitatea Colegiului ”Unirea” să nu fie perturbată.

Din 2012, Fundația, sprijinită de UDMR, a făcut presiuni pentru separarea pe criterii etnice a Colegiului ”Unirea”. În luna mai a.c. consilierii locali ai UDMR din cadrul Consiliului Local Târgu Mureș au depus un proiect pentru aprobarea unor măsuri legale necesare acordării personalităţii juridice proprie pentru Liceul Teologic Romano-catolic „II. Rákóczi Ferenc”, cu adresa în mun. Tîrgu-Mureş, str. Mihai Viteazul nr.15 (expunerea de motive și proiectul de hotărâre pot fi consultate aici). Noua instituție de învățământ ar urma să fie una exclusiv în limba maghiară, elevii care învață acum la secția română a Colegiului ”Unirea” urmând să fie dați afară din clădire. Elevii noii instituții de învățământ ar urma să provină de la secția maghiară a Colegiului ”Unirea” și de la Liceul Teoretic ”Bolyai Farkas” din Tg. Mureș. Conducerea Liceului Teoretic ”Bolyai Farkas” a transimis deja un document Fundației prin care își exprimă disponibilitatea de a transfera elevi către noua instituție ce urmează să fie înființată.

Ce spun profesorii Colegiului ”Unirea”

Cum era de așteptat, cadrele didactice de la Colegiul ”Unirea” denunță implicarea instituției de învățământ într-un scandal politic cu implicații etnice care afectează imaginea unității de învățământ devenită în timp prin muncă, implicare și deschidere ”un etalon al excelenței în educația mureșeană”.

Într-o adresă oficială transmisă Primăriei și Consiliului Local Târgu Mureș în luna mai a.c., cadrele didactice de la Colegiul ”Unirea” denunță faptul că UDMR nu s-a consultat cu ei înaintea depunerii proiectului care ar duce la segregarea instituției pe criterii etnice și solicită rezolvarea situației spre binele tuturor celor care își desfășoară activitatea la Colegiul ”Unirea”, fie ei români sau maghiari.

De menționat ar fi și faptul că părinții elevilor care învață la Colegiul ”Unirea” s-au săturat de presiunile UDMR și sunt dispuși să-și mute copii într-o altă locație doar pentru a pune capăt acestui scandal provocat de UDMR.

Ce spune Inspectoratul Școlar Județean Mureș

Într-o adresă oficială a Inspectoratului Școlar Județean Mureș transmisă Primăriei Târgu Mureș la data de 12 iunie 2014, inspectorul școlar general Ștefan Someșan a transmis punctul de vedere al acestei instituții cu privire la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic ”II Rakoczi Ferenc”. În adresă Someșan spune că ”înființarea acestei unități de învățământ nu este justificată, deoarece nu există nici opțiuni ale elevilor, iar în cadrul Liceului Teoretic ”Bolyai Farkas” din Tg. Mureș există Filiera vocațională – profil teologic, cu specializarea ”cultul romano-catolic” cu 4 clase de liceu sub efectivul maxim de elevi prevăzut de lege (4 clase cu 104 elevi)”.

Ce spune legea

Directorul Direcției Școli din cadrul Primăriei Târgu Mureș, Gabriela Oșan, a întocmit în data de 17 iunie 2014 raportul de specialitate cu privre la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic ”II Rakoczi Ferenc”. Potrivit acestui raport, înființarea unei instituții noi de învățământ este atributul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, respectiv a Ministerului Educației Naționale. Mai mult, în proiectul de hotărâre inițiat de consilierii UDMR se solicită înființarea unei instituții de învățământ care are mai puțin de 300 de elevi, ori acest lucru contravine art. 19 alin. 1 din Legea Educației Naționale.

De asemenea, susținerile Fundației Statusul Romano-Catolic din Transilvania care s-ar angaja să suporte din bugetul propriu cheltuielile pentru diferența până la cei 300 de elevi necesari înființării este stupidă, de vreme ce legislația în vigoare nu permite finațarea paralelă a unităților de învățământ, din fonduri publice și fonduri private.

În proiectul de hotărâre consilierii UDMR au invocat și prevederile art. 45 din Legea nr. 1/2011 însă ”această prevedere trebuie interpretată în sensul de singularitate a predării în limba maghiară (în cazul de față), singularitate care după cum se cunoaște nu este cazul în Târgu Mureș”, se arată în raportul de specialitate.

Primarul Dorin Florea împotriva segregării

În 2013 primarul PDL din Târgu Mureș, Dorin Florea, se declara împotriva segregării pe criterii etnice a Colegiului Național ”Unirea”. ”E regretabil ce se întâmplă cu această fundaţie (Statusul Romano-Catolic, n.r.) pentru că nimeni nu ştie că ar avea activitate sau să fi avut ieşiri publice în sens pozitiv, ca implicare serioasă în sprijinirea învăţământului gimnazial sau de altă natură şi pur şi simplu cu această adresă (prin care solicită separarea, n.r.) nu face altceva decât să agite mai mult spiritele. Ceea ce este regretabil (…) Mă tem că în spate stau oameni politici şi anumite înţelegeri pe care cred că unii le fac bătându-şi joc de tot rezultatul pozitiv înregistrat în tot ce înseamnă armonie (…) A veni acum să te bagi şi să inciţi la o segregare, e nu numai anacronic, ci şi periculos şi nu ştiu din capul cui e izvorâtă”, a susţinut primarul. Dorin Florea le-a cerut politicienilor să nu agite spiritele întrucât Colegiul Naţional Unirea este o şcoală de elită, iar pentru a rămâne la acest nivel trebuie să funcţioneze cu ambele secţii, română şi maghiară (declarația integrală aici).

Pactul PDL-UDMR la nivel local va segrega Colegiul ”Unirea”

UDMR are nevoie de doar două voturi în Consiliul Local Târgu Mureș pentru a adopta hotărârea privind înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic ”II Rakoczi Ferenc”, în ciuda nelegalității ei. Cele două voturi vor veni cel mai probabil din zona partidului primarului Dorin Florea, PDL, care a primit la schimb postul de viceprimar. Consilierul local Claudiu Maior (declarat incompatibil de ANI – detalii aici) a ajuns viceprimar cu sprijinul consilierilor UDMR (detalii aici). La schimb, consilierii PDL au votat favorabil propunerea UDMR de amplasare a unei statui a scriitorului Suto Andras în centrul municipiului Târgu Mureș (detalii aici) și, cel mai probabil, vor vota favorabil și în cazul înființării Liceului Teologic Romano-Catolic ”II Rakoczi Ferenc” care va duce la segregarea pe criterii etnice a Colegiului ”Unirea”.

Dan Tanasa