Probabil ca vedeti cu toti Campionatul mondial de fotbal din Brazilia. Il vad si cosmonautii, cum a anuntat NASA. Eu insa il vad dintr-un Pub. Dar aici nu-i intereseaza pe toti fotbalul. Uite, la deschidere, la meciul Brazilia-Croatia, doua personae s-au ridicat de la bar si au plecat suparate ca sunt deranjate de zgomotele microbistilor! Dar e vorba de un Pub foarte popular, de pe Second Avenue, unde se transmite sport non-stop pe cel putin zece ecrane mari si niciodata nu e liniste. Daca personale respective au venit pentru intimitati, nu acesta era locul potrivit.

In timpul World Cup, orice Pub este locul ideal pentru atmosfera sportiva. Cei care participa sunt, de regula, imbracati in culori sau tricouri cu numere care imita echipa favorita. La fel ca microbisii, sunt vopsiti pe fata sau poarta cate un obiect distinctiv. De aceea ma duc si eu unde e agitatie. Am cateva locuri speciale pe care le frecventez cand sunt competitii sportive. Pentru tenis ma duc la Beanocchio’s Cafe, un loc de vis, frecventat de francezi, fiindca in apropiere este o scoala franceza (o profesoara imi spunea ca taxa pe an pentru un elev este de 70 de mii de dolari!).
Dar acest Pub de care va vorbesc, este plin de microbisti ne-americani, fiindca americanii nu sunt pasionati de „soccer”, cum numesc ei fotbalul european, fiindca ei au jocul lor specific („American football”, cum spun englezii). Dar in acelasi timp au si alte sporturi pe ecran. In primul rand marea finala la hockey intre vesnicele rivale, Rangers NY si Kings LA, cu regula „cel mai bun din 7 jocuri”. Preotul de la biserica unde merg ne-a spus sa ne rugam pentru Rangers. Ne-am rugat si au pierdut. Probabil ca nu ne-am rugat suficient. Apoi au campionatul de baseball, dar mai ales US Open Golf, o frumusete de sport. Sigur, soccerul, e ceva nou pentru ei, unii abia il descopera. In seara deschiderii, pub-ul era plin de croati, care sustineau echipa Croatiei. Care era la un pas sa faca o surpriza, chiar sa invinga Brazilia, daca nu o ajuta arbitrul japonez, care a acordat un penalti gratuit pentru brazilieni, la caderea teatrala a lui Fred in careu, si daca nu le anula croatilor un gol absolut valabil.
Campitonatul a debutat, deci, sub semnul acestor erori de arbitraj, care s-au accentuat si in meciul Mexic-Camerun, cand le-au fost anulate mexicanilor doua goluri valabile. Mexicani au fost o surpriza, asa cum au dovedit si in meciul cu Brazilia, dar nu vreau aici sa ma refer decat la primul tur al meciurilor. Arbitrajul a viciat din start, deci, corectitudinea campionatului, plus ca deschiderea a avut loc pe fondul unor incidente grave, legate de o frauda uriasa, ziceau protestatarii, fiind vorba de 10 miliarde de euro investite pentru „Mundial” din fonduri publice.

Pana in prezent s-au desfasurat meciurile din primul tur, cand am putut vedea debutul celor 32 de echipe participante. Aici meciurile se transmit la ore accesibile, 12, 15 si 18, care nu-mi afecteaza programul de seara, cand merg la spectacole, vernisaje si alte manifestari artistice, adica la evenimente care constituie preocuparea mea principala.
Sigur, nu toate meciurile mi-au placut, au fost si echipe care au jucat demodat, chiar antifotbal, ca Rusia, Grecia, dar mai ales Iran si Nigeria, singurele care au terminat cu un scor alb, dar, in general, trebuie sa recunosc ca e un Mundial foarte spectaculos, plin de surprize si de goluri multe. Chiar si meciul terminat cu rezultat alb dintre Brazilia si Mexic a fost de infarct, foarte spectaculos, cu faze incendiare, cu un portar, Guillermo Ochoa, de exceptie, care a parat lovituiri imparabile, cum se spune, in contrast cu portarul Rusiei, care si-a bagat singur un gol!

Dar multe echipe joaca in dorul leii. Parca nici n-ar fi la un campionat mondial. Cred ca fotbalul are nevoie de o reforma radicala, fiindca sunt foarte multe trageri de timp si timpi morti. Sunt meciuri in care peste 20 de minute se pierd cu repunerea mingii in joc, cu vociferari si alte paranteze. Cei de la FIFA, care sunt platiti regeste, nu au adus nici o imbunatatire (solutia cu spray-ul, care marcheaza linia zidului, este comica!), sa creasca interesul partidelor, sa penalizeze antifotbalul, sa incurajeze atacul, sa se apropie de spectacolul meciurilor de hockey si baschet sau al fotbalului american. Daca echipele nu sunt bune, se joaca un fotbal rudimentar, cum au jucat rusii, in tot meciul nu au fost in stare sa conceapa o faza (antrenor Fabio Capello!), jucau ca sovieticii, aruncau mingea inainte si toti dupa ea, iar cand coreenii au marcat, toti pub-istii erau in delir. Asta a facut Putin, a ajuns ca lumea sa-si arate antipatia fata de Rusia, prin smpatia fata de adversarii lor. Cu totul altceva a fost prezenta normala a unor sefi de state, ca Angela Merkel la meciul Germaniei si a lui Joe Biden la meciul Statelor Unite.

Evident, marea surpriza a fost din start umilirea Spaniei (1-5 cu Olanda). Cum imi spunea un batranel simpatic, care poarta la toate meciurile un capison cu coarne, ca in spectacolele pentru copii, „two players have defeated the world champion”, adica doi jucatori au invins campioana lumii, e vorba de Van Persie si Robben, care au inscris patru goluri, primul, al lui Van Persie, fiind antologic, sportivul inscriind cu capul, dupa o formidabila plutire in aer, ca un saritor de la trambulina. Spania a facut arta, in stilul Barca, dar olandezii le-au taiat „baletul” prin contraatacuri in forta si viteza, care le-au facut sah-mat apararea. Nici faimosilor jucatori ai Spaniei nu le venea sa creada ce traiau.
Echipele sud-americane au deceptionat. Mai bine au jucat outsiderii, ma refer la echipele SUA, Costa Rica, Australia sau Bosnia (o revelatie!), nemaivorbind de cele africane, excelente, o adevarata pepieniera pentru Europa. Stilul sud-american cred ca a murit, poate sa-l mai practice doar Chile, fiindca echipa Braziliei joaca europeneste – toti jucatorii ei sunt legitimati la mari cluburi din Europa.

Un Campionat mondial e o oglinda a lumii. Ba este o oglinda care pastreaza specificul fiecarei natiuni. Desi fotbalul este un joc universal, cu reguli fara granita, totusi granita apare atunci cand jucatorii au reactii la erori de joc sanctionate. Sau cand comunica intre ei. Specificul national devine inconfundabil, desi vociferarile la deciziile arbitrilor sunt un fapt comun. Toti jucatorii protesteaza cand sunt sanctionati sau cand adversarii nu sunt sanctionati. Desigur, specificul mai este dat de numele jucatorilor, nu mai vorbesc de fizionomia lor sau de limba, pe care nu o deslusim (o mare controversa in Pub a fost atunci cand a fost eliminat Pepe, oare in ce limba o fi vorbit arbitrul sarb cu germanii si portughezii?!).

E cazul sa apara limba esperando, macar la un campionat mondial. Dar cred ca ea este deja engleza. Toate cele 32 de echipe o vorbesc. Si sunt cele mai bune echipe din cele cinci continente. Iar dintre ele, se disting perlele, cele care reprezinta cu adevarat frumusetea acestui sport. Asa sunt echipele Angliei si Italiei, care au jucat magnific, care au facut diferenta fata de toate celelalte echipe. Fotbalul s-a nascut in Anglia si a doua oara in Italia. Cand joaca intre ele aceste echipe, nu conteaza cine castiga. Totul e atat de frumos, de spectaculos, de dramatic, de tensionat, incat amandoua sunt invingatoare. A castigat Italia, cu 2-1, dar ar fi trebuit sa se termine la egalitate, fiindca amandoua echipele au fost fantastice, desi au jucat pe o temperatura de peste 30 de grade. Dupa reactia spectatorilor din Pub, a fost chiar o nebunie. La fiecare atac la Angliei, si au fost atacuri in valuri, oamenii tipau, sareau, loveau in ce apucau, se imbratisau sau isi smulgeau parul, tipetele erau la apogeu, era o agitatie de balamuc. Sa privesti atunci oamenii, ce minune! Si golurile au fost superbe. Uluitoare a fost si tineretea echipelor. In afara de doi-trei „batrani”, ca Pirlo sau Rooney, si Anglia, si Italia au venit cu oameni noi, cu jucatori tineri, adevarate surprize. Jocul lor a fost de o prospetime totala, mereu surprinzator, socant, debordant, foarte personal, cum au demonstrat un Marchisio, De Rossi, Balotelli, Candreva, Immobile, Sterling, Braines, Sturridge, aproape toti jucatorii, fara exceptie, au jucat un fotbal de mare clasa, adaugand la tehnica si angajament, o constiinta a jocului, o maturitate in gandire. Totul a fost ca intr-un vis concentrat, dar paradoxal, fiindca s-a desfasurat fulgerator, la limita infarctului, desi nimeni nu ar fi vrut ca acest meci sa se termine. Echipele au fost intr-o forma exemplara, perfect pregatite sa onoreze Mundialul, desi gazonul a fost groaznic, reclamat de ambele echipe, iar inainte de meci politia a descoperit in preajma stadionului o masina cu bomba-capcana!

S-a verificat si adevarul ca o vedeta poate decide soarta unui meci, cum a dovedit Messi in meciul cu Bosnia sau Benzema in meciul cu Honduras, desi nici Argentina, nici Franta nu au stralucit. Cand o echipa are o vedeta, se simte imediat un plus de valoare, cu exceptia Portugaliei, al carei star, Ronaldo, a fost total anihilat de apararea Germaniei, care a invins Portugalia cu 4-0, jucand cu un om in plus, dupa ce Pepe l-a izbit in figura, intentionat, pe Muller, autorul unui hattrick.

Sigur, culmea nebuniei a fost atinsa in Pub la meciul SUA-Ghana. Acum 4 ani, in Africa de Sud, Ghana eliminase din grupa echipa SUA, o invinsese in prelungiri cu scorul de 2-1, iar acum americanii si-au luat revansa, jucand superb. Evident, si Ghana a aratat un fotbal elegant, rafinat, parca oferea o lectie Europei, Spaniei si Frantei. Meciul a generat in America un interes enorm datorita acestui precedent. Mass-media a creat in zilele premergatoare o presiune atat de mare incat, atunci cand Clint Dempsey, in secunda 29 a meciului, a inscris, defularea a fost ca explozia unei bombe cu efect intraziat. Rar mi-a fost dat sa vad o asemenea explozie de bucurie. In Pub lumea delira. Pe stadion la fel. La fel in toata America, de unde aveam imagini, din Chicago, de la Los Angeles, de peste tot. Deghizamentele, steagurile, manifestarile erau pline de imaginatie, mult umor, dar si patriotism. Fiindca, de oriunde se transmitea, laitmotiv era banner-ul: „One Nation, One Team”. O natie, o echipa. Pana si soldatii din Afganistan erau aratati in reactii de bucurie maxima. Mai lipseau cosmonautii. Golul lui Dempsey e considerat cel mai rapid din istoria Campionatului mondial. Greu se poate imagina o tara care abia descopera fotbalul si care castiga, care invata sa castige.

Sansa echipei americane se numeste Jürgen Klinsmann, marele jucator german, stea a fotbalului european, din 2011 antrenorul echipei americane, care i-a imprimat un stil modern, european. Demsey poate fi oricand un jucator pentru orice mare echipa europeana. De altfel, el a jucat la doua echipe engleze. Klinsmann e foarte iubit de americani. Vorbeste fluent engleza, italiana si franceza. El locuieste in California, e casatorit cu o fosta model, cu care are doi copii. Are drept hobby zborul cu helicopterul. Iar tot timpul se ocupa de echipa nationala, cu care a avut notabile succese. Americanii parca au jucat nemteste sau italieneste. O aparare beton, combinata cu contraatacuri rapide. Totul a fost plin de suspans. Ghanezii au atacat in valuri, dar apararea SUA a rezolvat mereu cu succes. Iar contraatacurile erau sustinute din Pub, din toate piepturile microbistilor americani, la fiecare faza. De cate ori treceau de linia de centru, microbistii incurajau jucatorii, sa inainteze, sa ajunga cat mai repede la poarta, sa suteze! Era o atamosfera de participare in trepte. In timp ce barmanii, bucatarii si ospatarii nu aveau respiro, clientii comandau non-stop si curgeau mancarurile si butoaiele cu bere in burta lor.

Egalarea a fost ca o lovitura de maciuca. Au incremenit. Doar un singur spectator s-a bucurat ca a egalat Ghana. Dar a fost fluierat. S-o fi trezit strigand. Multi se bucura asa cand se inscrie. Indiferent cine inscrie, se bucura sa vada goluri. Dar in seara aceea nu exista decat echipa SUA. Nu puteai fi decat american. Iar dupa patru minute, cand SUA a inscris, delirul nu mai avea capat. Toti din Pub au inceput sa scandeze secundele, sa se termine odata! Cand arbitrii au anuntat ca meciul se prelungeste cu 5 minute, a fost apoplexie. Nu se poate! Dar jucatorii americani au stiut sa iasa la atac, sa tina mingea, sa faca sa se termine meciul cu scorul fixat in minutul 86, adica 2-1 pentru ei. Ecourile au fost planetare. S-au transmis si imagini de la Berlin, din tara lui Klinsmann, fiindca Germania, prin el, a devenit sustinatoarea americanilor. Sa vedem ce se va intampla cand se vor intalni intre ele Germania si SUA, joia viitoare, pe 26 iunie. Dar inainte, americanii joaca cu Portugalia. Victoria impotriva Ghanei le mareaste sansele sa se situeze a doua in grupa, fiindca Portugalia nu a convins, poate fi invinsa. Calificarea in optimi ar fi o premiera pentru Soccer America.

Voi reveni si cu alte impresii de Pub-ist de la World Cup 2014.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York