Senatorul clujean Alin Tişe declară că este şantajat în mai departe de nişte jurnalişti în legătură cu nişte proiecte imobiliare care i-ar aparţine.

„Când toată lumea credea că jurnalistul-șantajist doarme sau e în concediu, a avut o surpriză. Jurnalistul-șantajist a reapărut, a reînviat după o perioadă în care a fost preocupat să scrie articole de șantaj comandate de finanțatorii lui împotriva unor funcționari publici și persoane publice, care nu voiau nici în ruptul capului să semneze niște hârtii. De ce, oare, nu ne surprinde asta?! Păi cum altfel putea fi plătit jurnalistul-șantajist decât din aceste contracte publice, iar „mafioții de funcționari publici și directori” îl încurcau de mama focului! Așa că acum s-a întors la meseria lui de bază, la adresa persoanelor publice, politicieni, magistrați, medici: șantajul ordinar. Astfel că pe blogul său personal jurnalistul-șantajist a reînceput minciunile și dezinformarea, mai că mă va speria și voi accepta să plătesc și eu niște articole comandate despre mine, despre alții sau denigratoare la adresa altor politicieni.

Am aflat din blogul „șantajistului” lucruri pe care nu le știam:

„1. Că am un fin pe care îl cheamă Buna Paul. Nu știam asta. Eu și familia cunoaștem finii pe care îi avem. Însă registrele de căsătorii din țară și din străinătate pot dovedi asta… Sau preoții din țară și din străinătate și primarii din toata lumea pot fi chemați și întrebați dacă și unde am fost eu naș. Minciunică!

2. Că am autorizație de construire din 2013. Măi să fie! Autorizația este din anul 2008 pe un teren proprietate din anul 2002!!! Și culmea, nu era prima dată în acea zonă. Mai mult, ea a fost verificată de instanță și s-a constatat că totul e legal, întrucât toți reclamagii din zonă au cumpărat apartamente în blocuri autorizate, mult după ce eu am obținut autorizația. Deci, eu nu puteam să autorizez mai mult decât constructorii din zonă, de vreme ce autorizația primă era a mea nu a lor. Autorizația din 30 decembrie 2013 este dată urmare a expirării primei autorizații vechi de 6 ani și nu este un proiect nou. Minciunică!

3. Că terenul este în continuare al meu și că am fost eu singur proprietar. Măi să fie! Din 2002 am fost proprietar, când nu eram persoană publică, împreună cu un alt coproprietar. A se vedea declarația de avere! Acum nu mai sunt proprietar, deși mi-aș fi dorit și să vând și să rămân cu terenul în proprietate … Însă, am vândut terenul neavând bani să construiesc; am primit prețul parțial, iar acum noii proprietari nu au liniște pentru că au cumpărat un teren cu proiect de la un politician. Ar trebui ca acești cumpărători, de bună-credință, să fie duși la detectorul de minciuni, să spună pentru jurnalistul-șantajist că într-adevăr au cumpărat pe banii lor munciți un teren și un proiect și că sunt proprietari. De altfel, multe agenții imobiliare s-au ocupat de vânzarea acestui teren. Așa că și ei ar trebui duși la detectorul de minciuni! Minciunică!

4. Că vecinii sunt deranjați. Măi să fie, șantajistule! Păi eu nu am fost deranjat de 12 ani de când am fost proprietar de toate șantierele din zonă?! Eu nu am fost deranjat de faptul că terenul a fost folosit de toți constructorii care au depozitat materiale și din cauza cărora ani de zile nu am putut folosi terenul?! Vecinii de care vorbești, atunci când s-au mutat acolo știau că este autorizație eliberată încă din anul 2008, întrucât a fost mediatizată urmare a procesului câștigat de subsemnatul prin care PUD-ul și autorizația au fost atacate de un vecin care a cumpărat terenul prin 2007, iar eu aveam acel teren din 2002. Adică eu proprietar din 2002, atacat de vecin care a cumpărat in 2007. Măi șantajistule, dar de blocurile care de 12 ani au invadat terenul meu, pe atunci, și l-au înconjurat construindu-se în zona ce zici? Acelea sunt legale deși autorizate după mine, iar ale mele autorizate înainte (când în zonă era lan de porumb) sunt ilegale. Minciunică!

5. Că sunt prezent pe șantier în fiecare săptămână. Măi sa fie! Dar muncitorii de acolo cum de nu mă văd?! … Ar trebui și ei duși la detector să spună ziua și ora la care am fost eu pe șantier doar pentru a face plăcerea jurnalistului-șantajist.

Jurnalistul-șantajist nu poate înțelege că am avut un teren în coproprietate din 2002. Acolo era lan de porumb în acea perioadă. Un vecin din spatele terenului meu a dorit să construiască. A făcut PUD și PUZ în zona respectivă. A obținut autorizație și a construit. Fiind stabilită zonă de blocuri, am obținut și eu autorizație din anul 2008 dar neavând finanțarea am decis ca după 6 ani să reînnoiesc autorizația veche și să vând terenul și proiectul. La vremea în care am obținut autorizația nu era aproape nici un bloc construit acolo iar acum după 6 ani blocurile au umplut acea zonă. Toți reclamagii zonei au ajuns acolo ulterior momentului în care eu am devenit proprietar, iar blocurile în care s-au mutat au fost autorizare și construite după eliberarea autorizației subsemnatului. Adică vreme de șapte ani. Cam asta este adevărul jurnalist-șantajist, iar documentele stau dovada spuselor mele. Spre deosebire de alți politicieni eu îmi asum ceea ce am în proprietate. Minciunică!

Astăzi îți dezvălui un secret: sunt proprietarul ascuns inclusiv al proiectului imobiliar în care ești implicat și pe care urmează să-l derulezi!”, adaugă Alin Tişe.