Arhitectul coordonator al viitorului PUG, proiectantul Adrian Borda, s-a prezentat astăzi, în faţa Comisiei de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, cu propunerea unui PUZ pentru un proiect imobiliar de 183 apartamente, în imediata apropiere de FSEGA, în locului vechiului patinoar.

Proiectul ar urma să fie realizat pe o suprafaţă de peste 1 hectar de teren, de către proprietarii care au ajuns în posesia pământului prin retrocedare.

Emil Boc a cerut însă Comisiei de Urbanism respingerea proiectului, în ciuda suprafeţei generoase de teren, din cauza unui conflict de interese în care se află Borda, el proiectând viitorul PUG şi schimbând în această calitate destinaţia terenului, care la ora actuală este de „campus universitar”.

„Nu puteţi fi şi jucător şi arbitru. Conflictul de interes este evident. Regulile de transparenţă trebuie să fie duse până la capăt”, a declarat Emil Boc.

În viitorul PUG, destinaţia terenului a fost schimbată în „zonă mixtă”, care permite şi realizarea de locuinţe.

Adrian Borda se apără menţionând că pe actuala zonă de campus universitar s-au construit birouri şi mall, destinaţia terenului fiind schimbată în proporţie de 80%.

Cel care a semnalat primul starea de incompatibilitate a lui Adrian Borda a fost arhitectul Adrian Iancu. Borda i-a reproşat lui Iancu că încearcă să-i blocheze orice proiect din cauza unei probleme personale.