20 iulie 2014, i-am dat slavă lui Dumnezeu pentru faptul că ne-a ajutat ca şi în acest an să ne întâlnim acolo, la Crucea Ogoranului de la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbata de Sus. Ne-am adunat şi de această dată, membrii ai Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, ai Fundaţiei Buna Vestire şi ai Partidului Totul pentru Ţară, cu gânduri pioase şi cu mare emoţie în suflete pentru că fix în această perioadă, cu cincizeci de ani în urmă, avea loc marea eliberare a deţinutilor politic din crâncenele puşcării comuniste.

Atunci, în 1964, ieşeau pe porţile acelor puşcării foarte mulţi români. În acelaşi timp însă putem zice că ieşeau foarte puţini dacă îi vom raporta pe aceştia la numărul total al celor care intraseră, într-un fel sau altul, în penitenciarele ori aresturile organizate de demenţa comunistă. Ceilalţi muriseră acolo, în cine ştie ce chinuri, cu gândurile la idealurile lor măreţe faţă de ţară şi popor.
Cei mai mulţi dintre ei au fost membri sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare, această mişcare ce reprezintă cea mai strălucită ispravă, cea mai mare reuşită socio-politică a românismului modern. O parte dintre aceşti legionari care se eliberau acum şi care îşi luau titulatura de ”foşti deţinuţi politic”, stăteau în puşcării de dinainte de înstăpânirea comuniştilor în România, deoarece din păcate pentru ei, dar şi pentru el şi în primul rând pentru ţară, în 1941 Ion ANTONESCU a găsit de cuviinţă să se lepede de legionari înfundând puşcăriile cu ei. Gafă monumentală recunoscută de el însuşi. Prea târziu, însă. La câteva zile va fi împuşcat de către comunişti!
Dar detenţia legionarilor din perioada antonesciană nu era un fapt inedit pentru ei. Cu doar trei – patru ani înainte detracatul Carol al II-lea nu făcea altceva decât să-i trimită la ”studii universitare”, cum trist parodia profesorul Radu CIUCEANU într-un cuvânt al domniei sale ţinut la această manifestare, pe cei mai capabili supuşi ai regatului său. În capul listei se afla Căpitanul Mişcarii Legionare, Corneliu CODREANU, omul despre care încep tot mai mulţi români (mai bine mai târziu decât deloc!) să se lămurească şi să accepte faptul că acesta a fost, pe de o parte, unul dintre cei mai mari formatori şi educatori ai neamului, iar pe de altă parte unul dintre cei mai carismatici oameni politici ai României tuturor timpurilor. Acest deţinut politic, însă, n-a mai apucat să iasă pe poarta puşcăriei. El reprezenta un pericol imens pentru puterea vremii, putere îndreptată aproape total împotriva intereselor poporului român, drept pentru care s-a organizat un caraghiozlâc de execuţie atât de nereuşit încât, culmea, cel care este considerat autorul moral al uciderii Căpitanului, Nicolae IORGA, îl va critica şi îl va dezaproba!

Prea târziu şi de această dată. Un alt Căpitan al neamului căzuse! Dar el lăsa urmaşi şi unii dintre ei, ce e drept foarte puţini, mai sunt încă prezenţi pe aici, printre noi şi au fost prezenţi şi la întâlnirea de la Sâmbăta. Pe aceştia au avut grijă comuniştii să-i trimită pentru câte 10 – 15 – 20 de ani la ”reeducare” ori la moarte. Aceştia, care îşi doreau ca România să fie populată cu români integrali, prin aceasta înţelegând amestecul dintre creştinism şi naţionalism, trebuiau reeducaţi după chipul şi asemănarea noilor stăpâni. Ei trebuiau să devină satanişti, pentru că ce altceva a fost, dând un singur exemplu, reeducarea din Piteşti-ul anilor ’40 – ’50 dacă nu o acţiune satanistă?! Iar ei, aceşti în cea mai mare parte legionari despre care vorbim, se opuneau. Şi se opuneau cu curajul şi cu vehemenţa pe care le are luptătorul aflat de partea dreptăţii.

De ce trebuia ca poporul român, conform dorinţelor noii puteri iudeo-comuniste, să se lepede de aproape toată tradiţia lui bimilenară, tradiţie socială, tradiţie culturală şi, în primul rând, de ce trebuia să se transforme dintr-un popor creştin într-unul ateu?!
Căpitanul Corneliu CODREANU, cu nişte vreme în urmă faţă de fatidicul an 1944, îşi strigase temerile care, iată, acum se materializau: ”Eu când mă uit către răsărit mă îngrozesc.” De acolo, din răsăritul satanizat se ridica pecinginea comunistă şi împotriva ei se ridicau la luptă legionarii români, cei care nu-şi doreau nimic pentru ei, ci doreau ”Totul pentru Ţară”!

Noi ne adunăm an de an acolo, la Cucea Ogoranului, cel care îşi îndemna camarazii la luptă atrăgându-le însă atenţia ca dacă cumva vor reuşi să învingă comunismul, să nu acceadă la funcţiile de conducere ale ţării, ci să-i lase pe alţii, în speţă pe cei care se pricep cel mai bine la o astfel de administrare.

Iată smerenia legionară, dragi cititori: te lupţi, te implici, iei atitudine, dar de pe poziţia creştinului demofil, vorba lui Nichifor CRAINIC, adică iubitor de popor, nu iubitor de gargară democratică falsă, goală de orice conţinut cu excepţia celui de căpătuire personală!
Aceştia au fost şi, cu ajutorul Domnului încă mai sunt câţiva, foştii deţinuţi politic. Personal consider, fără a face nici cel mai mic apel la patetism, că în faţa lor actualul popor ar trebui să îngenunche. După care să se ridice şi să înceapă în a-i imita, deoarece lupta continuă. L-am auzit mai alaltăieri, în 24 iunie, la Ţigăneşti-ul de Ilfov, la Crucile celor doi Comandanţi ai Bunei Vestiri Radu MIRONOVICI şi Corneliu GEORGESCU, pe Părintele Teodot de la Mânăstirea Petru Vodă, care foarte pertinent ne atrăgea atenţia asupra faptului că noi vom fi ieşit din comunism, dar am intrat, de fapt, într-un alt soi de satanism, iar pentru a ne lămuri despre cum stau lucrurile cu societatea românească actuală nu trebuie decât să ne uităm bine împrejurul nostru, cu interes şi cu responsabilitate. Împotriva acestei stări de fapt, de prăbuşire vertiginoasă a tot ce înseamnă românism, cei cărora vârsta ne permite trebuie să luptăm, dar pentru a avea succes trebuie pe de o parte ca fiecare dintre noi să ne supunem acelui proces care în ortodoxie se numeşte metanoia, printr-o îmbunătăţire personală duhovnicească permanentă, iar pe de altă parte trebuie să ne organizăm, să ne solidarizăm pentru că unitatea este cea care dă puterea.

Păstrând linia tradiţională a naţional-creştinismului românesc cele două fundaţii – Buna Vestire şi Ion Gavrilă Ogoranu – sunt funcţionale de ani de zile. Cei care suntem deja aci vă invităm şi pe ceilalţi care simţiţi româneşte, să vă alăturaţi. Nu pentru altceva ci pentru a reuşi să trăim în România, aşa cum ziceam şi mai devreme, ca nişte români integrali – cu frică şi cu credinţă nelimitată în Dumnezeu şi cu dragoste şi faptă pentru neam şi ţară.

Doamne ajută!

Sorin Andrei