Decizia Tribunalului Cluj de saptamana trecuta prin care presedintele suspendat al Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, si oamenii de afaceri Ioan Bene si Vasile Pogacean, acuzati de coruptie, raman in arest preventiv a fost mentinuta de Curtea de Apel Cluj, care le-a respins contestatiile.

Potrivit avocatului lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, magistratii Curtii de Apel Cluj au respins, marti, contestatiile formulate de aparatori la sentinta Tribunalului Cluj prin care a fost prelungita perioada de arest preventiv, iar decizia este definitiva.

„Decizia de astazi (marti – n.r.) nu mai poate fi atacata, insa noi mai putem sa facem cereri de inlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu. Ne gandim daca vom depune o astfel de cerere”, a declarat avocatul Smaranda Bara.

Avocatul a mentionat ca si la termenul de marti de la Curtea de Apel, dar si la termenul de saptamana trecuta, de la Tribunalul Cluj, aparatorii au solicitat instantei inlocuirea masurii arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru cei trei inculpati.