Luni 30 Iunie, de sărbătoarea Soborului Sfinților 12 Apostoli, Mănăstirea Bârsana din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, și-a sărbătorit hramul.Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Au făcut parte din sobor PS Nicodim al Severinului și Strehaiei, PS Petroniu al Sălajului, PS Gurie al Devei și Hunedoarei, PS Macarie, Episcopul ortodox al românilor din Europa de Nord, PS Andrei Făgărășanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Vasile Someșanu, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Paisie Lugojanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

La sărbătoarea aşezământului monahal au luat parte mulțime de preoți și mii de credincioși maramureșeni, precum și din județele învecinate. Sărbătoarea a fost prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la punerea începutului vieții monahale la această mănăstire, prin instalarea în iunie 1994 a maicii Filofteia Oltean, ca stareță a acestei mănăstiri, precum și la împlinirea a doi ani de la târnosirea bisericii mănăstirii de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Andreea Pâgleşan, Sursa: Radio Renasterea