S-a încheiat Mundialul. Toată planeta a fost racordată la acest eveniment, chiar și cei total insensibili la soccer au tras cu ochiul sau au ciulit urechile. Măcar și când a jucat echipa Statelor Unite. Rezutatul finalei se știe. A învins echipa Germaniei, cea mai constantă din tot turneul, a câștigat toate partidele și a făcut doar un egal, în grupe, cu Ghana. Tot campionatul a fost ca în vorba lui Garry Lineker, pe care o parafrazez: Mundialul e un joc în care 32 de echipe urmăresc o minge și la urmă înving nemții.
Da, la urmă, foarte la urmă, în min. 113, adică în prelungirile finalei, pecetluind ceea ce am numit a fi specificul acestui turneu: “fotbal la prelungiri”. Timp de 90 de minute s-a jucat mai mult statuta pe loc, argentinienii dovedind că sunt stapani pe mijlocul terenului. Așa cum i-au încurcat și pe belgieni, au reușit să-i încurce și pe nemți, ba erau la un pas să câștige. Oricum, le-au demontat nemților întreg mecanismul, umilindu-i chiar, fiindcă tot timpul nemții erau pe jos. Ciudat, nu?, argentinienii au fost mai puternici fizic decât germanii! Cine ar fi crezut?! Și a lipsit puțin să nu marcheze. Pentru germani este chiar o minune această victorie, dacă ne gândim că argentinienii au avut mai multe șanse de gol. Cea mai mare ratare din tot turneul le aparține: Higuain, în min. 21, la o gafă enormă a lui Kroos, s-a trezit cu mingea în careu, singur, dar nu a reușit să marcheze, a șutat lamentabil pe lângă poartă, ca un începător. Cineva din Pub a aruncat cu sticla pe care o avea în mână de pământ, strigând că suntem în finala finalelor, cu jucători de elită, “how is possible to see an idiot” (cum e posibil să văd un idiot)!? Ba, în prima repriză a prelungirilor, s-a mai produs o ratare aproape la fel de mare, din acțiune: Palacio, scăpat singur, în loc să șuteze direct, a preferat o boltă peste Neuer, însă a trimis balonul pe lângă poartă, fiindcă a lovit mingea cu ristul!
Nemții nu au avut ocazii atât de mari. Argentinienii au reușit să le strice tot mecanismul, abia faza golului a fost de superclasă, între proaspeții intrați: Schurrle a făcut o cursă pe partea stângă, a centrat și Mario Goetze, de la Bayern Munchen, a înscris imparabil.
Așa cum discutam după meci și cu un german get-beget, finala nu a fost un show cum ne-am așteptat, a fost un meci de uzură, poate și din pricina faptului că s-a jucat pe o umiditate foarte ridicată, care a solicitat la maximum rezistența jucătorilor. De aceea meciul, privit de un neutru, a fost comic, cu multe faze penibile sau, așa cum spunea o tânără blondă, foarte frumoasă, cu însemnele Argentinei pe față, “ridiculous”. Sigur, ridicol arăta mai ales Schweinsteiger, cu un luptător german în tranșeele primului război mondial, mai ales când s-a ales cu o lovitură în obraz și sângera, imagine care poate fi semnificativă pentru bătălia care s-a dat în acest meci, la mijlocul terenului. Dar una peste alta, nemții au meritat să câștige cupa, însă toate scenele de la sfârșit, cu adularea cupei, mi-a amintit de Vechiul Testament, unde se scrie să nu-ți faci idoli, să nu-ți faci chip cioplit!
În esență, acest lucru trebuie reținut de la Mundialul brazilian: să nu-ți faci iluzii! Să nu faci dintr-un joc viața ta, să nu pui la suflet o înfrângere, să nu identifici patria cu fotbalul și să nu faci din fotbal o religie! Tot un Pub-ist imi spunea despre soccer: “It should not take too seriously” (nu ar trebui să îl iei prea în serios). Imaginile transmise de la Buenos Aires și de la Berlin parcă erau rupte din filme post-apocaliptice! La Berlin s-au strâns 200 de mii de oameni să urmărească împreună meciul! Nebunie totală!
Germanii au reușit să spulbere două mituri, două pregătiri de Fiesta. Au năruit și Fiesta braziliană, și Fiesta argentiniană. Păcat! Și New York-ul ar fi arătat altfel, măcar și pentru câteva ore ar fi fost sud-american. Au bucurat-o, în schimb, pe madam Merkel, care nu putea să lipsească de la această finală. O finală Germania-Statele Unite ar fi fost mai potrivită, fiindcă ar fi fost la meci și Obama. Poate cu altă ocazie. La Moscova, peste 4 ani, cine știe?! Așa, a fost numai Putin, să ia notițe, a venit direct de la întâlnirea cu Fidel Castro. Or fi pus la cale un Mundial mai harașo!
Vă spuneam că finala a nemulțumit pe mulți, care au părăsit Pub-ul supărați. L-am părăsit și eu și m-am dus să văd prelungirile într-un Pub alăturat, tot pe 2nd Ave, la Johnny Foxes. Aici era o altă atmosferă. Are tot 12 ecrane mari, dar e mai încăpător. Cred că erau cel puțin 200 de persoane îmbrăcate în tricouri cu dungi albe și albastre. Limba vorbită era spaniola. Toată lumea se aștepta la un gol de la Messi, care nu mai venea. Iar la ultima lovitură a lui din afara careului, toți au fost dezamăgiți. Dar la sfârșitul meciului, nu au plâns, ca brazilienii, ci, dimpotrivă, au început cu toți să cânte imnul Argentinei. Și ceea ce și-au propus, au făcut: au declanșat Fiesta, deși unii, care veniseră și cu copiii, chiar și cu prunci în cărucioare, abia puteau să-și țină lacrimile. Le-am spus unora că Argentina a făcut în finală cel mai bun meci din tot turneul, fiind până aici singura echipă care a câștigat toate partidele, să se bucure de această performanță! Atacul lui Maradona la Messi, că ar fi luat Balonul de Aur nemeritat, e total deplasat!
Nemții au lăsat în urmă o serie de victime, care, de fapt, s-au autovictimizat, fiindcă în esență, acest Mundial a fost o lungă comedie. Cei mai mulți spectatori din Pub s-au amuzat copios la majoritatea meciurilor, pline de faze comice, cu antrenori care se mișcau ca tigrii în cușcă (Sampaoli) sau cădeau pe spate (Sabella), cu scoateri pe targă la mai toate contactele serioase, cu veșnice simulari și căderi, cu polițe plătite prin cotonogeli, cu arbitrii care încurcau jucătorii la pasarea mingii, cu gafe enorme ale jucătorilor, cu veșnicile pase înapoi, spre disperarea publicului, care nu-i mai scotea pe jucători din fluierături, cu machiaje și deghizări ale fanilor care de care mai caraghioase. De fapt, portretistica a avut rolul ei distinct, chiar și în Pub spectatorii erau boiți sau îmbrăcați fistichiu, să atragă atenția, fiindcă un campionat de fotbal nu e întreg dacă nu declanșează în paralel un carnaval. O întreagă sarabandă de manifestări, care s-ar fi amplificat la proprorții inimaginabile dacă Brazilia ar fi luat titlul. Comportarea slabă a Braziliei a comprimis acest turneu final, dar poate că e mai bine așa, fiindcă fotbalul este totuși un joc, nu un mit, o religie sau o lecție de natură divină.
Nu trebuie să-l uităm pe Messi, de care a depins în totalitate echipa Argentinei, el a câștigat primele partide, el a învins, prin arta de a ține mingea, marea revelație, Belgia, el l-a condus din teren și pe Sabella, un antrenor executant, o caricatură, care părea tot timpul drogat. Sigur, și Messi are ceva dintr-un personaj de desen animat, iar meciul cu Olanda, din semifinale, a fost de tot hazul, prin gafele jucătorilor. Dar marea sclipire din finală nu a venit, deși, cum am spus, Messi a primit Balonul de Aur, fiind considerat de FIFA cel mai bun jucător al turneului.
*
Finala mică a fost așteptată cu sufletul la gura de brazilienii, în speranța că echipa lor va repara ceva din rușinoasa înfrângere cu Germania. Dar tristețea brazilienilor s-a accentuat, încă din minutul 3 al partidei, când simulatorul Robben a obținut un penalti, iar Van Persie l-a transformat. Ca în min. 17 David Luiz să respingă o minge cu capul în picioarele lui Blind, care, singur în careu, nemarcat, l-a executat ușor pe Julio Cesar. Din acest minut a început chinul brazilienilor de a înscrie măcar golul de onoare, dar cu toate asalturile lor, n-au reușit să tragă nici măcar un șut pe spațiul porții. Totul în jocul lor a devenit steril. Mai mult, în prelungiri, tot olandezii au înscris pe un contraatac tăios.
Categoric, Brazilia nu a fost pregătită pentru acest campionat. La pauză, am schimbat Pub-ul, am mers la un Pub de pe First Avenue, fiindcă la cel de pe 2nd Avenue era o bucurie olandeză continuă. Mi-era milă de brazilieni, de fapt, de Brazilia, gândindu-mă la nefasta dependență a acestei țări de fotbal, de un joc, în fond, extem de precar, la cheremul hazardului. Vor fi mari probleme sociale și politice, deja unii foști internaționali brazilieni cer condamnarea la închisoare a conducerii actuale a echipei.
La celălalt Pub, am dat peste susținători brazilieni, care, la fiecare minge atinsă de jucătorii favoriți, țipau, mai ales femeile. O atamosferă braziliană mereu gata să explodeze. Dar imaginile din tribunele stadionului Național din orașul Brasilia, unde s-a jucat meciul, ne arătau brazilieni triști, înlăcrimați.
Sigur, acest campionat le-a adus multă tristețe brazilienilor, a fost un campionat de doliu pentru ei, sper să nu asităm și la îngroparea fotbalului brazilian. Care a lipsit cu desăvârșire. Cred că dacă acum, la final, ar fi jucat cu Brazilia oricare dintre echipele turneului, o învingeau. Nu mai vorbesc de Chile, Columbia sau Mexic. Brazilia nu le-a oferit nici o consolare suporterilor. Toți s-au așteptat să vadă splendoarea fotbalului brazilian. Când zici fotbal brazilian, zici fantezie. Unde a fost fantezia braziliană? Unde erau un-doi-urile surprinzăoare, la derută? Unde execuțiile libere de chinogramă? Unde golurile imparabile?
Categoric, Brazilia a compromis tot acest Mundial. Prestația Baziliei lasă un gust amar tuturor, este o mare pierdere pentru fotbalul mondial, o tristețe care își aruncă umbra și asupra învingătorilor, triada Germania, Argentina și Olanda, mai ales asupra Olandei, care a pierdut calificarea în finala datorită antrenorului ei, care și-a arătat prostia și în ultimul minut de joc al finalei mici, când a schimbat portarul, așa cum trebuia să facă în meciul cu Argentina. A făcut acest gest acum, tardiv, inutil, ca să-și repare greșela, de fapt, ca să-i atârne și acestui portar de rezervă o medalie de învingător! Cu fața lui de urs Panda ramolit, Van Gaal nici nu și-a dat seama de gafă. Din păcate, mai toți antrenorii echipelor de la Mundial au fost ca niște epave, unii total depășiți de realitate, îmbătrâniți. La viitorul campionat mondial nu ne vom mai întâlni cu nici unul dintre ei (poate cu excepția lui Low). Cred că nici un om de pe pământ n-ar vrea să fie în pielea lui Scolari, care sigur va fi jupuit de viu.
*
E prima oară când am comentat un campionat de fotbal văzut dintr-un Pub, cu rezultate interesante, sper, privind varietatea umană. Sigur, New York-ul e locul ideal unde conviețuiesc toate națiile. Iar fiecare echipa de la Mondial a fost susținută din Pub de conaționali. Am văzut cum se manifestă unii și alții, dar cel mai folositor ar fi dacă reportajul meu ar ajunge sub ochii celor implicați in fotbal, în facerea și desfacerea lui. Să afle și o părere neutră, din avion. Am putut avea o privire de ansamblu, în care experiența mea de fost fotbalist, la un club de fotbal, Ancora Galați, m-a ajutat sa observ profesionist acest campionat și să fac comentarii la obiect.
Aș face și un “top” foarte personal:
Cel mai frumos gol: Van Persie, în meciul cu Spania, la concurență cu golul australianului Tim Cahill, în meciul contra Olandei, și cu golul columbianului Rodriguez din meciul cu Uruguay.
Plumb în bocanci: Grecia, care eliminase România la baraj.
Campioni la detentă (lovituri cu capul): Costa Rica.
Antifotbal: Rusia, Grecia, Japonia, Honduras, Italia (meciul cu Costa Rica), Argentina (repriza a doua cu Belgia).
Amatorism: Japonia, ai cărei jucatori nu au fost in stare să tragă pe poartă de la doi metri, cu poarta goală!
În dorul lelii: Bosnia (cu Nigeria).
Arbitrul cel mai contestat: portughezul Petro Proenca (la meciul Olanda-Mexic), deși toți arbitrii au gafat și au fost contestați de jucători.
Cel mai frumos autogol: brazilianul Marcelo, în meciul cu Croația.
Campionul simularilor: Robben (în meciul cu Mexic, a tot căzut in careu, până a obținut un penalti).
Victime ale dulcelui stil european: Spania, Italia, Anglia, Olanda (salvată de seria loviturilor de la 11 metri în meciul cu Costa Rica, dar stopată tot la penalti de Argentina), Germania (în meciul cu Franța, dar și în primele 90 de minute ale finalei).
Cea mai primitoare echipă: gazda, Brazilia (10 goluri în ultimele două meciuri).
Fotbalul cel mai comic: Argentina-Olanda, prin gafele monumentale ale jucătorilor.
Cel de-al 23-lea jucător al unui meci: Arbitrul algerian Djamel Haimoudi de la partida Olanda-Brazilia, care îi încurca mereu pe jucători, stricând fazele de joc.
Portarul fără mâini: Julio Cesar.
Ratarea Mundialului: Higuain, min. 21, în meciul contra Germaniei
Antrenorul cel mai dezechilibrat: Alejandro Sabella, care, la o ratare a unui jucător, s-a apucat cu mâinile de cap și s-a dat pe spate, căzând în trepte, dar salvat de la aterizare
de cei de pe banca de rezerve.
Gestul cel mai frumos: semnul inimii, pe care ni l-a transmis Neymar.
Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York
