În urmă cu câteva zile presa din Ungaria a anunţat că noul ambasador al ţării în Italia va fi Peter Szentmihalyi Szabo, un scriitor şi comentator politic naţionalist controversat, în vârstă de 69 de ani, care nu a ezitat să-i numească pe evrei “agenţi ai Satanei”. Valul de indignare legat de numirea sa a fost amplificat şi de republicarea unor texte radicale ale acestuia, fapt pentru care a fost numit un “antisemit înrăit”.
“Nu ştiu şi nu înţeleg de ce ei (evreii) ne urăsc atât de mult. Ei trăiesc în Ungaria, vorbesc şi scriu în ungureşte, dar ne detestă. Chiar nu înţeleg de ce nu pleacă dacă nu le convine şi le este atât de rău aici, în această ţară primitoare şi în acelaşi timp prosteşte de răbdătoare. (…) Dumnezeul lor este banul”, declara în anul 2000 Peter Szentmihalyi Szabo, care a mai spus despre evrei că “pot fi găsiţi oriunde pe mapamond” şi “sunt agenţii Satanei”. Acesta i-a mai făcut răspunzători şi pentru ideologia comunistă a “criminalilor internaţionali Marx şi Lenin”, menită să “înrobească lumea”.
Numirea lui Peter Szentmihalyi Szabo, un fost comunist convertit la ideologia naţionalistă, a fost imediat criticată de opoziţia de la Budapesta.
În trecut acesta a colaborat cu mai multe publicaţii iredentiste precum Magyar Forum, Karpatia sau Nemzetor. Actualmente este editorialist al publicaţiei radicale Magyar Hirlap şi invitat regulat al postului naţionalist Echo TV.
Sursa: FrontPress.ro
6 Responses to “Noul ambasador al Ungariei in Italia: “Evreii sunt agentii Satanei””
Imbecilii astia pot spune orice ca nimeni nu se sesizeaza. Daca o spunea un roman era scandal international.
BOZGORII IN FRUNTE CU TOKES SUNT SATANISI
Pt. cine inca nu s-a prins care-i faza cu „antisemitismul” maghiar si de ce acesta nu e condamnat: popoarele „alese” nu se urasc intre ele, doar conlucreaza la fraierit lumea.
manix sz…l le egy szekér zsidót.
acelasi lucru pot sa spun si eu de ungurii din romania,de ce nu pleaca daca nu le convine….etc,etc.etc….
Imputiti de aceeasi sorginte si jidanii si bozgorii!!!