Spectacolul de tenis de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al lumii, s-a desfasurat in paralel cu fazele finale ale Mundialului brazilian. In zilele de pauza insa am putut urmari si ce se intampla la Wimbledon. Am asistat la apusul Serenei Williams si la o declaratie a antrenorului ei in favoarea Simonei Halep. Aprecieri foarte juste, lucide. M-a bucurat cand am citit ca Halep nu este interesata de relatii in circuit, ci e preocupata doar de munca ei.

Am citit, in schimb, ce scriu ziaristii nostri. Iata un titlu: „Presa internationala, la picioarele Simonei Halep”. Sper ca jucatoarea sa fie lucida, sa nu citeasca asemenea aberatii. Cum poate sa fie presa internationala la picioarele unui sportiv? Jignesc si sportivul, si ideea de presa. Nu e prima oara cand un roman care munceste si are rezultate, este „sustinut” iresponsabil de idioti. Simona nu are nevoie de proptele, asa cum nici iubitorii tenisului nu au nevoie de asemenea informatii. Simona e bine sa nu ia in seama ce se scrie despre ea. Nu e prima oara cand presa face rau, cand unii ziaristi se arunca orbeste, cand cred ca sunt patrioti sustinand un om care singur a ajuns sa fi campion. De ce acesti „viteji” nu au sustinut-o cand nu era nimeni? De ce nu sustin acum sute de copii talentati, care poate nu au bani de o racheta? Si cand Simona va pierde, ce vor scrie? Tot ca presa internationala e la picioarele ei? Cine pune un astefel de titlu, ar trebui dat afara din presa.

Dupa cum, in prag de meci, inainte de semifinala, am citit o alta bazaconie: „Ilie Nastase arunca bomba: Simona Halep e accidentata!”. Cum a ajuns marele Ilie sa se bucure ca o sportiva care ar fi putut sa ia marele trofeu la Wimbledon e accidentata!? Si de ce e o „bomba” o astfel de stire? Auzi ce face nea Ilie, „arunca”! Il si vedem cum ia bomba si o arunca. In cine o arunca? Antrenorul Simonei Halep spunea ca e o „contractura”, ceva firesc la sportivi, ca Simona nu simte dureri, ca poate juca, mai ales cand se incalzeste, totul decurge normal. Nu e frumos sa citim astfel de declaratii din partea unor sportivi mari, care au fost exclusi din staff-ul Simonei. E o gelozie tardiva, dar se vede, e stravezie. Ilie Nastase a ajuns si politician, poate face astfel incalzirea, incepe sa-si exerseze calitatile de clown politic sau de turnator (toarna presei ce i-a spus Virginia Ruzici!). E greu sa ai masura, sa stai in banca ta. Dar e usor sa fii penibil, sa cazi in desuetudine, cum se intampla si cu Mircea Diaconu, urmarit numai de ghinioane, facute cu sila. Nu i-a placut pe scena. A ajuns pe o altfel de scena. Asa e si in tenis. Nu de lectii are nevoie Simona, ci de respect sau sa fie lasata in pace. Presa insa nu se lasa, scormoneste, cauta in orice balegar.

Oricum, sunt sigur ca cititorii buni le dau unor astfel de ziaristi/ziare un vot de blam. Daca un sportiv e penalizat cand face o greseala, cine ii penalizeaza pe idiotii care fac de ras meseria de ziarist?! Nu presa din Romania a facut-o mare pe Simona Halep. Ar trebui ca ziaristii romani care scriu despre ea sa aiba decenta, sa dovedeasca respect si luciditate.

Acum Simona Halep a pierdut, ce scriu ziaristi romani? Nu mai scriu nimic. Ba unul scrie ca Halep a fost nedreptatita, furata de arbitri! Cunoscuta placa! Nu am timp sa ma ocup de acest articol fiindca mi-a fost rusine citindu-l, e plin de greseli gramaticale. Cum e posibil sa o faca pe expertul un semianalfabet? E posibil, fiindca el e mai destept decat patronul ziarului. Iar alti trambitasi, ca unul, Cap Sec, tac. Fiindca la noi a fi invins e o rusine. Iata ca americanilor nu le este rusine de faptul ca echipa lor de fotbal a pierdut, mai ales cand echipa invingatoare, Belgia, s-a dovedit redutabila. Felul cum a pierdut conteaza. Si fotbalistii americani au pierdut stalucit, lasand in urma o impresie de eroism. Obama i-a felicitat pe Dempsey si Howard, spunandu-le ca soccerul va fi de acum altfel sustinut, iar ziarul „The New York Times” a publicat o pagina cu un titlu de-o schioapa: „Washington, Roosevelt, Lincoln… Howard?”, un titlu semnificativ, tradand importanta care i se acorda fotbalului, implicit respectul pentru noul sport care va deveni important si pentru americani, dupa cum a spus Obama. Si materialul este ilustrat cu cele 16 pozitii ale portarului Tim Howard in care el a salvat echipa de la gol. E un record. Recordul pozitiv, adevarat model de urmat, al invinsului.

Deja la marea biblioteca Barnes & Noble a aparut un raft cu titlul „World Cup 2014”, numai cu carti despre fotbal. Am vazut o carte noua a lui Pele, dar si carti de abecedar, care ii invata pe cei dornici cum se joaca fotbalul, ce reguli are etc. O alta carte, numita 1000 Shifts, cu o prefata a lui Carlo Angelotti, face o istorie a fotbalului din perspectiva tricourilor pe care le poarta echipele nationale sau marile cluburi. Sunt o mie de ilustratii, reprezentand o suta de tari si peste 500 cluburi de marca. E si un capitol dedicat Romaniei, ilustrat cu tricoul nationalei si cu tricourile echipelor Steaua, Dinamo, Otelul Galati, Cluj-Napoca. Criteriul e legat de firmele care produc tricourile acestor echipe, cum ar fi „Nike”.

Americanii pun in evidenta acum ceea ce a fost mai valoros in jocul echipei si cauta solutii pentru viitor, pentru a-si imbunatati pozitia. Vor invata oare ziaristii romani ceva din aceasta lectie? Ne indoim. Cliseul dupa care se conduc apare automat: daca un jucator castiga, il lauda bombastic, daca pierde, il ignora sau o dau pe bascalie. Nu e frumos ca presa de acasa sa nu scrie aproape nimic despre insuccesul Simonei. Ea trebuie sustinuta in continuare, dar nu cu hei-rupisme. De unde au invatat oare tinerii ziaristi romani sa puna titluri bombastice, sa subestimeze astfel cititorii, ca si vedetele despre care scriu?!
Acum Simona Halep e scuzata de faptul ca i-a cedat glezna. De ce nu i-a cedat lui Bouchard? Daca avea probleme, trebuia sa abandoneze, dar noua ni s-a parut ca a jucat la intreaga ei capacitate fizica si a dovedit cat poate. Atata poate! Ea ne-a arata ca mai are mult drum pana departe. S-a invins singura, gresind nefortat, ca un amator, dand mingea de la fileu dincolo de fundul terenului advers, nereusind un break decisiv, cu duble greseli la multe servicii. Si Bouchard (20 de ani) e neexperimentata, e prima oara cand accede intr-o mare finala. S-a vazut in ultimul game, cand a avut 7 mingi de meci! A declarat ca asa ceva nu i s-a mai intamplat. Si cu toate acestea, Simona nu a reusit sa faca break! Iar Bouchard nu si-a aratat nici o clipa emotia. Capacitatea de concentrare tradeaza o viitoare mare campionana. Iar fizic e admirabila. E inzestrata cu toate calitatie. Fiecare minge lovita de ea este de o armonie perfecta. Sa ne bucuram ca tenisul mondial are in Genie Bouchard o viitoare Sharapova. Tenisul artistic nu trebuie sa piarda duelul cu tenisul agresiv.

Pacat ca Halep nu i-a dat canadiencei o replica pe masura, dovedind ca locul 3 e o intamplare, datorita punctelor acumulate de la turnee mici. E o buna strangatoare, foarte bine, dar masura se vede atunci cand da piept cu mari jucatoare si cand va castiga un Grand Slam.

Vom astepta cu incredere. Simona e in stare de mari surprize. Sa studieze mingile pe care le-a jucat perfect. Eu am numarat trei mingi. Cand toate mingile jucate vor fi ca acelea trei, va fi o mare campioana. Pana atunci e cazul ca presa de acasa sa nu mai faca valuri nepotrivite, sa fie lucida, sa dea dovada de ratiune. Nu a ajutat-o pe Simona sa ajunga unde este, sa nu o „ajute” sa alunece, fiindca de facut rau e buna, e buna de colportat rautatile, cum e stramba lui Nastase, de prost gust si total inutila.

Si sa ia aminte ca si Simona Halep va ajunge ca Serena Williams, care nu intelege de ce pierde, cand legea organica a sportului este ca David sa-l invinga pe Goliat. In sport nu e ca in spirit. Inca nu exista un Goethe al sportului, care sa produca recorduri la 80 de ani, asa cum scriitorul german a scris, la aceasta venerabila varsta, Urfaustul sau!

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York