Separatiştii proruşi au predat unor oficiali malaysieni, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Doneţk, cutiile negre ale avionului prăbuşit joi într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul lor.

În acelaşi timp, ei au anunţat în faţa presei instituirea unui armistiţiu pe o rază de zece kilometri în jurul locului prăbuşirii aparatului aparţinând companiei Malaysia Airlines.

„Am decis să predăm experţilor malaysieni cutiile negre”, a declarat „premierul” republicii autoproclamate Doneţk, Aleksandr Borodai.

Un expert malaysian le-a mulţumit separatiştilor proruşi.

„În numele Guvernului malaysian, transmit mulţumiri Guvernului republicii Doneţk că ne-a predat cele două cutii negre (…). Nu am găsit cutiile negre ale zborului MH 370 (dispărut deasupra Oceanului Indian) şi, prin urmare, suntem mulţumiţi că le-am putut recupera pe acestea”, a spus el.

„Cutiile negre sunt intacte”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Aleksandr Borodai a anunţat o măsură solicitată încă din momentul prăbuşirii avionului de comunitatea internaţională pentru a facilita accesul în zonă.

„Am ordonat o încetare a focului pe un perimetru de zece kilometri în jurul” locului tragediei, soldate cu 298 de morţi, a spus el.

Sursa: Mediafax