Ţânţarii se pricep de minune să strice o seară liniştită de vară petrecută în grădina casei, dar există câteva plante care ţin la distanţă aceste insecte. Noi vă prezentăm cinci dintre acestea.

Condimentele. Cimbrul, busuiocul, mărarul, dar şi aromata mentă reprezintă o barieră de netrecut pentru ţânţari, aşa că este bine să le plantaţi în grădină sau în balcoane. Sunt plante care iubesc foarte mult soarele, aşa că trebuie să vă asiguraţi că îl primesc din plin.

Regina nopţii şi garofiţele. Mirosul plăcut şi puternic al acestor plante nu este şi pe placul ţânţarilor, care nu se vor apropia prea mult de flori. Dacă aveţi un ghiveci cu garofiţe pe pervaz, puteţi ţine liniştiţi geamul deschis, deoarece ţânţarii nu se vor apropia.

Rozmarinul. Floricelele albastre ale rozmarinului nu îi lase pe ţânţari să se apropie, dar există şi un dezavantaj: atrag o mulţime de albine şi fluturi.

Gălbenelele. Pe lângă cunoscutele efecte terapeutice, gălbenelele conţin şi o substanţă nocivă pentru ţânţari. Puteţi încerca să plantaţi aceste flori în jurul terasei pe care obişnuiţi să luaţi masa în timpul verii.

NapocaNews