Portarul argentinian Sergio Romero a declarat, miercuri, că a avut încredere în el la loviturile de departajare din semifinala cu Olanda, apreciind că acestea reprezintă o chestiune de noroc, informează BBC.

„Ne bucuăm de acest moment, iar de mâine vom munci pentru finală. Simt o imensă fericire, sunt foarte bucuros. Adevărul este că loviturile de departajare reprezintă o chestiune de noroc. Am avut încredere în mine şi, din fericire, totul a ieşit perfect”, a declarat Romero.

Atacantul Ezequiel Lavezzi a declarat că şi-a împlinit un vis din copilărie: acela de a juca finala Cupei Mondiale cu Argentina.

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, miercuri, la Sao Paulo, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, selecţionata Olandei, în semifinalele competiţiei.

La finalul celor 90 de minute de joc şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 0-0.

La loviturile de departajare pentru Argentina au transformat Messi, Garay, Aguero şi Maxi Rodriguez.

Pentru Olanda au înscris Robben şi Kuyt, în timp ce Vlaar şi Sneijer au ratat.

În finala Cupei Mondiale, Argentina va întâlni Germania, iar Olanda va juca pentru locul trei în compania Braziliei.

Sursa: MEDIAFAX