Cred că punerea sub control judiciar de către DNA a lui Dan Voiculescu este începutul sfârşitului acestui cameleon politic din presa românească, supranumit Varanul. Se pare că nu războiul politic cu preşedintele Traian Băsescu, nu deconspirarea sa ca fost ofiţer al securităţii comuniste, nu moştenirea banilor comerţului exterior socialist, nu cariera politică de preşedinte PC şi de senator, ci şantajul cel mai abject de presă îi va aduce sfârşitul ca patron de trust media şi oprobiul opiniei publice. Nu războiul căzut deja în penibil cu Traian Băsescu şi nici deconspirarea sa ca ucenic al banilor securităţii i-a grăbit sfârşitul, ci pur şi simplu clasicul şantaj de presă, bine reliefat la noi în perioada interbelică de către Pamfil Şeicaru: „etajul şi şantajul” pentru palatul de presă al cotidianului „Curentul”.
Dan Voiculescu s-a mai confruntat anul trecut cu acuze de şantaj în trustul său de presă, când directorul Antena Grup, Sorin Alexandrescu, a fost reţinut pentru şantajarea unor oameni de afaceri. Acum chiar boss-ul Dan Voiculescu este cercetat penal şi pus sub control judiciar pentru şantajarea a trei oameni de afaceri. Unul dintre ei plătind publicitate de 900.000 euro, conform surselor DNA, pentru a nu fi linşat de Antene, în stilul „Sinteza Zilei” sau „În Gura Presei”, „căţeii” de pază ai Varanului. La acest subnivel a ajuns presa în România? DNA îl acuză pe Dan Voiculescu că lua taxe de protecţie împotriva denigrării unor politicieni şi oameni de afaceri. De acest proces Dan Voiculescu nu va mai scăpa, nici chiar dacă prietenul său politic de studio şi pahar, Victor Viorel Ponta va fi ales preşedinte în toamnă. Braţul lung al justiţiei îl va băga la răcoare pe Varan. E scrabos să faci bani şantajând oameni prin presă. Dan Voiculescu a ajuns să aducă meseria de jurnalist la nivelul celei de mercenar. Cu astfel de fapte penale, Dan Voiculescu a contribuit la murdărirea vocaţiei şi meseriei de jurnalist în România. Pentru Varan, presa e un instrument de şantaj şi storcare de bani de la oameni cinstiţi? E începutul sfârşitului lui Dan Voiculescu, dar şi un memento mori pentru cei care cred că le merge la nesfârşit cu transformarea jurnalismului în prostituţie, prin şantaj. De puşcărie sigur nu cred că va scăpa Dan Voiculescu. El va fi un exemplu negativ pentru toţi patronii de presă, că succesul jurnalistic nu se poate construi pe „cadavre” şi şantaje. La toţi le vine rândul, mai devreme sau mai târziu, ca la Dan Voiculescu. Satana i-a dat putere, dar nu minte Varanului, iar la final tot în iad sau la …mitica ca Vântu va ajunge. Diseară nu mă uit la Gâdea şi Badea, e adevăra că nu mai privesc la mercenari de circa trei ani de zile, chiar nu mai au nicio relevanţă ce vor spune ca să-l scoată basma curată pe patronul lor: că Băsescu, că justiţia, că America, Rusia e de vină etc. Când de fapt Varanul s-a bătut şi abătut singur până la urmă din calea vieţii.
Ionuţ Ţene
18 Responses to “Sfârşitul patronului de presă Dan Voiculescu alias Varanul”
Aşa e presa românească, domnule Ţene, aservită. Chiar dacă eşti propriul tău „mogul” (şi te felicit pentru asta) tot din aceeaşi presă faci parte.
Poate-ţi par mai interesanţi şi mai echidistanţi szabin gherman sau rradu banciu, ori poate rrobert turcescu (apropo, ce de ciori îl pupă-n cur pe Băsescu!) sau poate ăia de la digei 24, gen huhurezeanu.
Eu mă uit rar la televizor, dar dacă vreau să văd ştiri, mă uit la Antene fără probleme. De ce? Pentru că toţi mint şi manipulează, dar barem la ăştia ştiu ce să mă aştept: la toate dau vina pe Băsescu şi-l preamăresc pe Voiculescu. Ştiu la ce să mă aştept.
Mult mai periculoşi sunt cei care se autodefinesc ca fiind independenţi, echidistanţi, deontologi.
Mai ţine minte cineva cum tu(ciu)rcescu era văzut de lume ca fiind corect? Până l-a desconspirat Becali, aruncându-i câţiva euro pe jos şi luându-l la şuturi în cur când s-a aplecat să-i ia de jos. Acum e LABE 1 TV, ce poate fi mai degradant? Şi câtă lume îl credea deontolog…
Pont: nu mai zice Victor Viorel că suni exact ca ăla pe care zici că nu-l slujeşti!
Drept urmare,
indiferent daca iti place sau nu antenele, rtv, b1tv, realitatea, nu se pune botnita presei prin actiuni abuzive ale JEGOSENIEI DNA pe care se pisa toti romanii.
Nu plange la mormant starin!:))
Ar trebui sa te revolte metoda… iti poate fi aplicata si tie oricand… si in general oricarui om de presa.
""Diseară nu mă uit la Gâdea şi Badea, e adevăra că nu mai privesc la mercenari de circa trei ani de zile" ….oare? ..tocmai ce recunosti ca le urmaresti emisiunea:)).. ,,diseara'' ..e prezentat ca un ritual zilnic:))
''De puşcărie sigur nu cred că va scăpa'' …sigur ori nu crezi?
Amice esti praf…
Ai luat bacu' la limba si literatura romana?
Noooo haaaii …ca ne-ai plictisit
Da sa-l ia dracu odata pentru totdeauna! Si mira-s-ar lumea de el, comunisto-securist spurcat! Cine-l iubeste, sa-l pupe-n cursul saptamanii, cine, nu… in cursul zilei de azi!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sa intelegem ca 'oamenii de afaceri" erau santajabili si ei? Cu ce? Desigur cu ceva ilegal caci fata de ceva legal nu se poate face un santaj. Daca ce a facut Voiculesccu este mizerabil, ce au facut "omuletii de afaceri" trebuie sa fie si mai mizerabil, ceva despe care …. nu se vorbeste. Nu vi se pare ciudat? Cu atat mai ciudat ca Voiculescu nu face denunt penal impotriva acestora pentru ce au facut ei dupa ce ei au facut denut impotriva lui (a nu se confunda cu plangere penala de denunt calomnios fata de plangerea "omuletilor de afaceri")? Intrebari la care nici jurnalistii nu cauta raspunsuri. CIUDAT SAU NU? Nimenin nu vrea sa stie ce au facut "omuletii de afaceri"!
N-ai inteles. A trecut vremea democratiei. Acum vine vremea impunerii "demonocratiei", cu instrumentele cele mai la indemana, institutiile de forta. Politicienii sunt sacrificabili. Vor sta ceva vreme la racoare, eventual pastrandu-si agoniselile "din salariile de bugetar", si gata. Maria Sa, Justitia oarba, dar nu surda la sugestii isi intra in rol. Parintele Justin ne-a avertizat.
Eu iti propun sa te duci la stana de la care ai coborat si sa continui numaratul oilor daca esti in stare, desigur.Tie chiar nu ti-e rusine?Chiar nu simti pulsul tarii,chiar ai un tupeu fantastic sa-ti exprimi tu parerea despre presa asta care deabea mai sesizeaza ce misiune are,care e imbalsamata si neutralizata de sistemul asta supercorupt,cine esti tu mai benoclatule?Tu nu vezi ca tara asta e la pamant si tu faci corp comun cu rabia?Ma,tie chiar nu ti-e rusine?Toti dementii vor sa faca politica, toti fripturistii,oportunistii,toateee hieneleee vor sa se capatuiasca de pe urma prostiei si naivitatii romanesti.Mai bine mercenar pentru o lupta a carei cauza este evidenta oribilului in care se zbate societatea romaneasca decat un ciolanar cu limba lunga care s-a trezit ca ar face chipurile parte din speta umana.Baaaa,cui ii mai pasa de omul de rand?Lu Base al tau?Sau clasei politice?In presa ceea ce te deranjeaza poate fi un inceput bun.Toata clasa politica trebuie tinuta sub observatie fiindca nu face nimic bun pentru popor ci doar pentru propriul ei interes!
D-le Țene, așa pe scurt, între tine, Robert Tuciurescu sau Voiculescu, nu cred că e nici o deosebire. Tu și cu ”colonelul” îl pupați în dos pe Băsescu cu ai lui pdl, pmp și pe unde se mai ascund. Voiculescu cu a lor antene pupă pe alții. Deci chiar nu văd nici o diferență între voi. Singura diferență este că cei de la Antena 3 chiar au un motiv să facă deconspirarea clanului Băsescu, pe cînd tu nu ai nici o scuză să pupi în dos pe cei care au contribuit la distrugerea poporului român.
Dovada ca presa din romania a reusit sa indobitoceasca de tot acest popor sunt comentariile de mai sus. De aia nici nu merita sa faci presa, pentru ca faci pentru niste lobotizati care nu inteleg niciodata nimic.
Serios, sa il pupi in cur pe varan pt ca il urasti pe base, asta e idealul unora de viata?
@Dacu, cine-i pupa in dos? Tu ai citit vreodata NN in 2009 – 2012?
@Alex, tu ai citit editorialul lui Tene despre familia Basescu si clanul Bercea, unde deconspira clanurile interlope ce conduc Romania? Alex fi obiectiv, daca Tene il critica pe Varan, nu inseamna ca-l pupa in fund pe Base.
domnule bati campii cu nerusinare.Am citit sa vad cat de departe mergi cu nerusinarea.M-am lamurit si e exclus sa mai pierd vreodata timpul cu creatii ale caror autor esti.
Se va dovedi că este vorba de şantaj în momentul în care vor fi oferite probe audio-video. Până atunci e gargară cu apă de ploaie.
Nu pot fi obiectiv. Nu sunt instanţă, nici nu vreau să fiu, nici nu pretind c-aş fi!
Citesc NN şi FP de câţiva ani buni şi apreciez munca lor, asta nu înseamnă că au mereu dreptate şi că nu pot fi criticaţi.
Nu cred ca este bine inca sa vina sfarsitul Varanului! Dezbinarea este buna la actuala clasa politica, necesara ca sa dea tot raul afara.
Ai minte dar nu o folosesti toata. Ti se pare ca esti destept, nu-ti contest auto-parerea . Tot dobitoc speudo-comunist esti… Dumnezeu sa te ierte… Daca n-o face nu-i nici un bai…Si mai hai pe la noi… am niste berbeci tocmai buni culturii tale de semidoct… Vaca pestrita de Buzau, mai citeste, mai invata gramatica…esti varza!!!!!!!!!!!! Tact"u tot securist-o comunist e?! Lua-v-ar dracu de spurcaciuni…Esti fidel admirator al unei lovituri de stat si nimic mai mult. Hai in Grecia sa te bag nitel cu capul…la adancuri. Poate-ti revii. Daca NU, nu-i bai: ramai ce-ai fost si esti… hai sictir. La lucru cu tine, nu la-ntins mana…
Valerica POPULICA,sa o bagi pe ma-ta cu capul in propriu-ti cur,crede-ma,un prost ca tine nu trebuie sa-si expuna parerea in public.Incearca si corecteaza-ti voma si numara-ti greselile…Esti prea bou ca sa poti avea o viziune asupra întregului tablou.De fapt tu nici nu poti gandi,in Grecia vin animalule,in vacante, nu ca tine sa mulg batali,daca vrei sa ma pis pe tine,cauta-ma.Deja m-am coborat prea mult in mocirla unui prost care chipurile munceste dar nici el nu stie cum si pentru ce.Probabil sa-ti cumperi vreun motor,snobule si parvenitule.Tara nu are nevoie de dobitoci ca tine,mori acolo,spanzurat de curu oilor.
[…] ANALIZĂ Sfârșitul patronului de presa Dan Voiculescu alias Varanul […]