Procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei persoane sub acuzaţia de trafic de influenţă. Victor Aurel Şirgher a pretins şi primit de la doi administratori de societăţi comerciale – Cristel Niţă şi Romeo Dordea – suma de 40.000 de euro lăsându-i să creadă că are influenţă pe lângă conducerea unei bănci. Povestea s-a repetat câteva luni mai târziu. Cei trei au fost prinşi în flagrant în Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2013 (până la data de 19.08.2013), inculpatul Şirgher Victor Aurel a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă conducerea unei instituţii bancare şi poate interveni pe lângă aceste persoane, în scopul aprobării unei cereri de finanţare pentru firma sa. În iulie 2013, inculpatul Şirgher Victor Aurel l-a lăsat pe acelaşi administrator să creadă că are influenţă asupra directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj şi, contra unei sume de bani, poate să intervină pe lângă acesta, în scopul rezolvării favorabile a unor dosare pe care societăţi comerciale ale administratorului sau ale altor membri ai familiei acestuia le au la această instituţie publică, se arată într-un comunicat DNA.

La data de 26 mai 2014, reiterându-şi poziţia faţă de acelaşi om de afaceri, inculpatul Şirgher Victor Aurel a pretins de la acesta suma de 25.000 euro din care, la data de 6 iunie 2014, a primit suma de 20.000 euro. De asemenea, ca urmare a unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Dordea Romeo şi Niţă Cristel, Şirgher Victor Aurel a cunoscut că aceştia i-au cerut omului de afaceri, pentru „intervenţia” la directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj, suma de 40.000 euro, din care, la data de 6 iunie 2014, cei doi inculpaţi au primit 20.000 euro. La data de 31 mai 2014, inculpatul Niţă Cristel pretinsese, pentru acelaşi “serviciu” un avans de 5.000 euro.

Filmul evenimentelor În cursul anului 2013 (până la data de 19.08.2013), administratorul unei societăţi comerciale, ca să obţină un credit pentru înfiinţarea unei ferme piscicole, a luat legătura cu inculpatul Şirgher Victor Aurel care s-a oferit să îl ajute în vederea obţinerii acestui împrumut bancar. În sprijinul acestei idei, inculpatul a afirmat faţă de omul de afaceri că îi cunoaşte pe preşedintele şi vicepreşedintele unei unităţi bancare, cu care se află în relaţii de prietenie. Pentru a-i întări această convingere omului de afaceri, inculpatul Şirgher Victor Aurel s-a deplasat singur la unitatea bancară respectivă – o sucursală a municipiului Bucureşti, unde a stat în incinta băncii circa o oră. După ce a ieşit din unitatea bancară, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a transmis omului de afaceri că nu i se poate da un răspuns până nu prezintă o serie de documente. După primirea documentelor, la aceeaşi dată, inculpatul Şirgher Victor Aurel s-a întors la unitatea bancară, unde a stat circa 20 minute, după care, la întoarcere, i-a transmis acestuia că a predat documentele preşedintelui băncii, urmând ca a doua zi să i se comunice răspunsul.

40.000 de euro sub formă de „consultanţă şi comision de analiză“ A doua zi, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a transmis omului de afaceri că problema creditului s-a rezolvat în mod favorabil, pretinzându-i suma de 40.000 euro, despre care susţine că trebuie să o achite sub formă de „consultanţă şi comision de analiză”. În contextul obţinerii creditului, Victor Aurel Şirgher i-a spus omului de afaceri că poate să intervină şi la şeful D.G.F.P. Sălaj pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor pe care societăţile comerciale administrate de acesta sau de membrii familiei acestuia le au la această instituţie publică. Ulterior, în două rânduri omul de afaceri s-a deplasat în municipiul Bucureşti, unde i-a remis inculpatului Şirgher Victor Aurel suma de 40.000 euro. La începutul anului 2014, după ce firmei sale i s-a comunicat că i-a fost respinsă cererea de finanţare, omul de afaceri l-a contactat pe inculpatul Şirgher Victor Aurel, solicitându-i să-i restituie cei 40.000 euro. Inculpatul, deşi a susţinut că suma de bani ar fi remis-o persoanelor de la bancă, s-a angajat faţă de acesta să i-o restituie integral. Astfel, în lunile următoare, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a restituit direct sau prin intermediul inculpatului Dordea Romeo, suma de 39.500 euro, urmând ca ulterior să restituie şi suma de 500 euro. La data de 10.04.2014, omul de afaceri l-a contactat telefonic pe inculpatul Şirgher Victor Aurel solicitându-i să îi restituie şi restul de bani. Cu această ocazie, l-a întrebat pe inculpat dacă mai poate interveni pe lângă reprezentanţii Finanţelor Publice Zalău, pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor pe care societăţile administrate de acesta şi de familia acestuia le aveau la instituţia în cauză. Urmare a acestei discuţii, la data de 8 mai 2014, inculpatul s-a deplasat în municipiul Zalău, pentru a se “întâlni” cu şeful DGFP Sălaj, ulterior, comunicând omului de afaceri că problema lui se poate rezolva. În continuare, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a cooptat în activitatea infracţională şi pe inculpaţii Dordea Romeo şi Niţă Cristel, care i-au întărit omului de afaceri convingerea că problemele sale se vor rezolva. La data de 26 mai 2014, cu ocazia unei întâlniri în Bucureşti, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a reiterat omului de afaceri că a discutat cu şeful DGFP Sălaj, care a fost de acord să rezolve în sens pozitiv dosarele în discuţie. Pentru rezolvarea problemei în cauză inculpatul Şirgher Victor Aurel a solicitat suma de 25.000 euro. La aceasta s-a adăugat şi suma de 500 euro pe care inculpatul Şirgher Victor Aurel trebuia să i-o restituie din totalul sumei de 40.000 euro pe care o primise de la acesta pentru rezolvarea împrumutului bancar. Tot cu ocazia acelei discuţii, inculpatul Şirgher Victor Aurel i-a comunicat că inculpaţii Niţă Cristel şi Dordea Romeo doresc pentru “serviciile lor” suma de 40.000 euro. La data de 6 unie 2014, după ce a primit de la omul de afaceri suma de 20.000 euro, la ieşirea dintr-un hotel situat Capitală, inculpatul Şirgher Victor Aurel a fost prins în flagrant de organele de urmărire penală, asupra sa găsindu-se suma de bani menţionată mai sus. În aceeaşi zi, şi ceilalţi 2 inculpaţi au fost prinşi în flagrant de organele de urmărire penală, la ieşirea dintr-un restaurant din zona Gării de Nord. Asupra inculpatului Dordea Romeo, din suma de 40.000 euro pretinsă anterior, s-a găsit suma de 20.000 euro remisă de omul de afaceri. În zilele de 18 şi 19 iunie 2014, s-a încercat încheierea cu inculpaţii a unui acord de recunoaşterea vinovăţiei, dar aceştia nu au fost de acord cu pedeapsa propusă de procuror. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

Florina Pop, Sursa: Adevarul