Etapa a XII-a a SuperLigii Naţionale de rugby s-a încheiat duminică, odată cu meciul dintre Dinamo Bucureşti şi ”U” Cluj.

Bucureştenii s-au impus cu scorul de 31-25, într-un meci care a avut două reprize distincte. În prima parte s-au evidenţiat transformeorii celor două echipe. Teodor Niţu a trims printre buturi primele două lovituri de pedeapsă şi a asigurat un uşor avantaj echipei gazdă, scor 6-0.

A urmat ieşirea la rampă a lui Ionuţ Dimofte cu două execuţii identice prin care a restabilit egalitatea. Cu o grămadă mult mai puernică „univesitarii” au pus presiune pe gazde însă, acelaşi Niţu a punctat până la pauză, tot din lovitură de pedeapsă.

La doar câteva zeci de secunde de la reluarea partidei Dinamo a culcat balonul în terenul de ţintă al cljenilor, prin Kata Paula şi s-a declanşat spectacolul.

Până la finalul partidei s-au mai înscris alte 5 eseuri. Marius Lăcătuşu şi Haloia Feofaaki pentru Dinamo, respectiv Vasile Paraschiv, Ionuţ Dimofte şi Moala Leimoni pentru ”U”, care a obţinut la Bucureşti punctul bonus defensiv.

Victoria îi menţine pe jucătorii de la Dinamo pe poziţia a VI-a a clasamentului SperLigii, cu 10 puncte, în vreme ce Universitatea rămâne pe locul 7, cu 6 puncte, clujenii având însă un meci mai puţin disputat.

Etapa viitoare ”U” Cluj va întâlni, vineri, de la ora 18.00, pe Cluj Arena, campioana en-titre a României, RCM Timişoara.

Paul Panait