Consiliul Permanent al UDMR a decis azi ca organizaţia să rămână la guvernare, după ce premierul Victor Ponta a făcut un compromis pe tema poziţiei României cu privire la Iniţiativa Cetăţenească, în faţa Comisiei Europene. Dacă iniţial poziţia României cu privire la proiectul care permite inclusiv autonomia administrativă pe criterii etnice şi „istorice” a fost comună cu cea a Comisiei Europene, premierul Ponta a decis ca procesul de la Luxemburg să fie blocat, iar dezbaterea pe această temă să fie mutată în Parlament.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a spus astăzi că ungurii rămân la guvernare în urma compromisului făcut de Victor Ponta, care a acceptat mutarea dezbaterii cu privire la Iniţiativa Cetăţenească în ograda Parlamentului, prin dezbateri la care să ia parte şi societatea civilă şi experţi din străinătate.
Iniţial, Ministerul de Externe s-a opus clar acestei propuneri, prin vocea lui Titus Corlăţean.
Iniţiativa a fost sprijinită de Ungaria, care a intervenit la Curtea Europeană de Justiţie în favoarea iniţiatorilor, printre care se află mai mulţi reprezentanţi ai unor reguni autonome, alături de UDMR. România, Slovacia şi Grecia au intervenit în proces în favoarea Comisiei Europene.
Dacă iniţiativa este aprobată, se pune în aplicare legislaţia europeană care ducă la autonomia terirorială pe criteriu etnic şi „istoric”.
Iniţiativa UDMR a fost respinsă de Comisia Europeană în anul 2013, însă formaţiunea a depus recurs, care se judecă acum la Luxemburg. Blocarea procesului constă în faptul că România nu va trimite judecătorilor nişte documente suplimentare pe care aceştia le-au cerut.
Kelemen Hunor a spus că va demisiona din funcţia de vicepremier şi de ministru al Culturii pentru că nu poate face parte şi din Iniţiativa Cetăţenească şi din Guvern. El a menţionat că UDMR va propune un înlocuitor pentru Kelemen Hunor.
NapocaNews
8 Responses to “UDMR râmâne la guvernare. Victor Ponta a făcut un compromis în legătură cu iniţiativa care permite autonomia pe criterii etnice şi „istorice””
ce este udmr fara banii de la statul roman???
ce sunt firmele unguresti fara sustinerea guvernului ????
zero barat
Dacă mai stă mult ponta la guvernare ne vinde cu totul. Unde sunt cei care urlau împotriva intrării udmr la guvernare? Acum tac precum lasii
asta vinde toata Transilvania, da tot. El cu Rus si toata banda. Da si granită la Predeal si cladiri, pamant, tot. ce tradatori si nimanui nu-i pasa, nimanui. Cand ne-a facut Blandiana „neam de plante” nu ne-a convenit. Iata secesiune se da de catre puterea de la Bucuresti si a inceput din 1990 cu Ilici
http://www.youtube.com/watch?v=Ob4eiMI-vQA
Pana acu vre-o cateva luni Dragnea si Basescu o tineau cu regionalizarea si autonomia regiunilor.Cand au vazut ca treaba asta cu autonomia este un plan pus la cale de rusi si germani pentru destramarea romaniei nu mai auzi nimic.Totu a murit dar vine rabinu de Ponta si o paseaza in parlament unde o sale ia si capra si varza ungurilor.ha ha ha
1 milion de unguri au pretentii de la un stat care ii tine pe mancare si cazare???
Naumovici Ponta este tradator de neam si tara ! El si toti prim ministrii postdecembristi,toti presedintii, trebuie judecati de un tribunal al poporului(nu de justitia de rahat actuala)si pusi sa plateasca toate distrugerile din economie care au adus tara in pragul falimentului si al dezintegrarii!Dar degeaba comentam aici daca nu facem nimic practic!
@julian – oi fi tu somer si traiesti pe banii statului, dar nu ma baga si pe mine in oala ta. Muncesc pentru bani si nu-mi trebuie nimic de la stat. Oricum n-are de unde sa dea …