Familia tânărului este stabilită în Canada, iar unchiul său este din Cluj, astfel că urmează cursurile unei universităţi clujene. Se pare că tânărul călătorea în Australia pentru o conferinţă pe tema SIDA.

”Da, este vorba despre nepotul meu. Familia nu doreşte ca numele să fie făcut public, aşa că nu pot să vă spun mai multe”, a declarat unchiul tânărului pentru stiridecluj.ro. Studentul învaţă la Cluj şi s-ar fi deplasat în Australia pentru o conferinţă pe tema SIDA. Familia tânărului este stabilită în Canada, iar unchiul său este din Cluj, astfel că urmează cursurile unei universităţi clujene. „Familia nu doreşte să facem publice informaţii despre studentul nostru”, a declarat pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, Ioana Bunea.

Potrivit comunicatului MAE, familia victimei a fost informată, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu rudele sale. „Familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia. Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale“, se precizează în comunicat.

Remus Florescu, Sursa: Adevarul