După 24 de ani de la revoluţie, pentru prima dată dreapta politică românească nu ştie ce face. Mai are câteva luni până la alegerile prezidenţiale şi partidele de dreapta nu au un candidat comun.

Partidele de dreapta se ceartă politicianist între ele, nereuşind să propună un candidat şi un proiect comun pentru noiembrie. E prima dată când partidele de dreapta nu au un candidat credibil şi charismatic la câteva luni înainte de scrutin. În 1992, 1996, dreapta l-a avut pe Emil Constantinescu, candidat propus cu câteva luni bune înainte. În 2000, dreapta l-a susţinut pe Mugur Isărescu, iar în 2004 pe Traian Băsescu. În 2014 dreapta se ceartă ca la uşa cortului: V. Blaga şi MRU cu E. Udrea, iar Crin Antonescu se bate cu Klaus Johannis în sondaje. În realitate deja congresele partidelor trebuiau să fi ales candidatul unic. Dreapta e inconştientă şi îşi vede numai interesele imediate de partid. Aproape că s-a resemnat că un pesedist va ajunge preşedintele României.

În tabăra cealaltă e o linişte de mormânt, ca la partidul comunist. Premierul Victor Ponta susţinut de baronii roşii îşi duce cu tenacitate proiectul perfid şi bine conturat, încă din 2013, de a ajunge locatar la Cotroceni în toamnă. După ce l-a aruncat pe Crin Antonescu peste bordul USL, ca să fie sigur candidat la prezidenţiale, Victor Ponta deja se comportă ca preşedintele de facto al României: merge în Afghanistan şi pe la reuniuni europene. Se poartă ca un viitor preşedinte. Ponta a înţeles greşelile lui Năstase din 2004 şi a ales să refuze propagandist ideea de partid-stat PSD. Se aliază cu liberaii trădători, se bate pe burtă cu partidul OTV şi îl bagă pe Diaconescu la guvernare pe uşa din dos, îl pune pe Tăriceanu preşedinte de Senat. Victor Ponta arată ţării că el nu vrea partid-stat ca Adrian Năstase în 2004. Încearcă să adoarmă vigilenţa electoratului de dreapta, care s-a mobilizat cu Traian Băsescu în toamna lui 2004. Ponta dă vina pe Antonescu pentru ruperea USL, vezi Doame că el nu ar fi vrut să candideze la prezidenţiale ca să fie şef peste servicii secrete şi justiţie, pentru a-i scăpa pe baronii locali de anchetele penale şi de închisoare. În ritmul acesta, fără o draptă coagulată, Ponta ajunge fluerând în toamnă la Cotroceni.

Vasile Blaga a dat recent un semnal bun, înghiţind partidul lui MRU, adică FC în PDL, şi încearcă fuziunea cu un PNL slăbit de scandaluri de corupţie, dar nu e suficient ca să se hotărască candidatul unic cu şanse de câştig: Predoiu, Johannis sau Antonescu? Primii doi sunt lipsiţi de charismă, iar Antonescu e instabil emoţional, nu ştie ce vrea, dacă candidează sau nu. Până la urmă dreapta se poartă ca o aripă a fostului mamut socialist FSN, de unde îşi extrage sevele ideologice. Ponta ştie asta şi lasă dreapta să băltească în neputinţa identificării unui candidat unic, puternic, la alegerile prezidenţiale. Poate va candida şi Elena Udrea să se termine cu mitul invicibilităţii lui Traian Băsescu, să ia voturi de la candidatul dreptei şi să facă astfel indirect „jocurile coabitării” lui Victor Ponta. Poate aşa trebuie?

Ionuţ Ţene