O veste colosala pentru americani: presedintele Obama i-a sunat pe Tim Howard si pe capitanul Clint Dempsey, i-a felcitat pentru eroicul meci facut cu Belgia, le-a spus ca americanii sunt mandri de ei si le-a mai spus ca de acum inainte acest sport, soccer, va fi sprijinit de statul american.

S-a scris mult despre meciul SUA-Belgia. Americanii raman cu satisfactia ca au stabilit doua recorduri ale World Cup: au incris cel mai rapid gol, in secunda 29, prin Dempsey, si, in meciul cu Belgia, portarul Tim Howard a aparat 16 lovituri periculoase, fiind considerat eroul meciului. Ziarul „The New York Times” prezinta toate aceste pozitii ale portarului american intr-o pagina cu titlul „Washington, Roosevelt, Lincoln… Howard?”, da, cu semnul intrebarii dupa numele lui Howard, punandu-i astfel pe cititori sa mediteze daca e posibil ca un sportiv sa faca pentru natiunea lui cat un mare om politic?
Americanii regreta eliminarea lor, dar, ca si microbistii din Pub, ii aplauda pe invingatori. A invins echipa unei tari mici, cu 11 milioane de locuitori, fata de Statele Unite, care are 318 milioane. Evident, pentru succesul comercial al World Cup, calificarea SUA ar fi fost benefica. Dar calificarea Belgiei poate fi si mai benefica, asa cum i-a spus la telefon, dupa meci, Elio di Rupo, primul ministru belgian, lui Obama, ca singura speranta ca Belgia sa nu se divizeze, sa nu se rupa partea germana de cea franceza, este echipa de fotbal; toti belgienii pot ramane uniti datorita consensului lor pentru echipa nationala!
Da, sunt aspecte si aspecte. Aici e un aspect politic. Nu o data fotbalul a vindecat ranile. Iar echipa Belgiei este superba, cea mai tanara si rapida din cele 32 de echipe calificate la CM. E antrenata de Marc Vilomts, care a jucat la Standard Liege si la Schalke 04, iar de multe ori in nationala, bun prieten cu Jurgen Klinsmann, cum s-a putut vedea si pe stadionul din Salvador, unde s-a jucat meciul, cand cei doi s-au imbratisat si au vorbit de mai multe ori.

Si s-au jucat Sferturile de finala. Indiscutabil, Belgia s-a dovedit a fi mai buna decat Argentina. Fiindca a respectat fotbalul, ideea de joc. Pe cand Argentina, dupa ce a dat golul in min. 8, a inceput sa traga de timp, iar repriza a doua poate fi data ca model de antifotbal, de ceea ce inseamna sa faramitezi jocul, sa tragi de timp pe toate caile, sa pui la bataie toate cliseele enervante, cum ar fi pasele la Messi, care tinea mingea in driblinguri inutile, fortand lovituri libere la mijlocul terenului. In toata repriza, argentinienii nu au ajuns decat de 4 ori la poarta belgienilor, desi la ultima faza Messi a ratat incredibil, fiind singur cu portarul. Belgienii nu au fost lasati sa joace. Argentinienii au jucat numai pentru calificare, nu i-a interesat fotbalul, spectacolul. Sigur au studiat ce clisee si trucuri sa aplice pentru a bloca elanul belgienilor. Si au gasit o complexa retea de pacaleli. Belgienilor nu le venea sa crada ca timpul trece si nu sunt lasati sa joace. Pacat ca argentinienii nu le-au dat replica prin joc, nu prin anti-joc.

E partea urata a unui campionat mondial, care are multe fatete. O alta fateta a fost oferita de prestatia olandezilor, care erau sa se autoelimine, datorita „dulcelui stil european”, a paselor infinite intre fundasi, a mingilor date inapoi si mai ales la portar. Au fost campionii acestui stil imbatranit. Van Gaal e un antrenor renumit, e de necrezut cum a procedat. Acest stil a fost continuu fluierat. Sute de pase inapoi inseamna zeci de minute pretioase pierdute. Cand, spre final, s-a vazut fara gol, echipa a inceput sa accelereze, dar inutil, fiindca costaricanii au prins curaj si au contraatacat. Repriza a doua a prelungirilor, adica finalul meciului, le-a apartinut. Au jucat formidabil. Olandezii erau epuizati, la pamant, iar ei au inviat, parca erau la inceput de meci. Olanda a fost la un pas de a fi invinsa. A fost nevoie de seria de penalti, de un nou portar (specialist in apararea loviturilor de la 11 metri!) si de emotiile costaricanilor, care au ratat. Dar Costa Rica ramane revelatia Mundialului.

Sferturile World Cup au pus in evidenta contrastul dintre fotbalul european si fotbalul sud-american, dintre fotbalul calculat, cum a fost meciul Franta-Germania, si fotbalul pasional, Brazilia-Columbia, fapt care s-a vazut si in meciul Olanda-Costa Rica, in care olandezii au aplicat tactica paselor inapoi, a tatonarilor, iar costaricani au mers numai pe atac si contraatac, exact pe ceea ce ne asteptam de la olandezi! Duelul dintre fotbalul european si cel sud-american s-a concentrat acum in semifinale, care sunt o mostra in acest sens, cu doua infruntari etalon: Germania-Brazilia si Olanda-Argentina. Pentru pasionatii fotbalului, sotii s-au dovedit de vis, suplinind mult mai eficient lipsa Spaniei, Angliei si a Italiei.

Din perspectiva Pub-istilor, echipele cele mai sustinute in sferturi au fost Franta si Columbia, apoi Belgia si Costa Rica. Nu se poate imagina ce fluieraturi erau cand olandezii jucau „batuta pe loc”! La fel de fluierat a fost si jocul destructiv, enervant, al argentinienilor. Lumea vrea spectacol, vrea faze de gol, nu tamaieri, calcule meschine, pentru calificare, de aceea a tinut cu outsiderii. Fiindca ei au facut partidele interesante. M-am mirat ca nu am vazut un brazilian in Pub. Erau numai columbieni. Si la fiecare atac al echipei lor era delir, ca la meciul SUA-Belgia. Americanii, desi imigranti, au un fel special al lor de a participa la un meci, alarmandu-se, tipand, in momentul cand vad ca se construieste o faza fierbinte, ce anunta un gol. Si cum au fost numeroase faze la poarta braziliana, totul s-a transformat in tipete aproape continui. Nici nu le-a pasat ca un hipopotam de-al lor l-a faultat grav pe Neymar, care a fost scos pe targa. Nu mi-am imaginat ca fotbalul poate fi asa de violent, ca poate scoate in evidenta chiar momente de ura. Neymar a fost lovit cu ura!

Dincolo de aceste aspecte dure, mult gustate insa de public, foarte dornic de corrida, dovada ca fotbalul e un sport epidermic, visceral, meciul a fost fabulos, tensionat, un continuu suspans, poate cel mai frumos meci de pana acum al Mundialului. Tot timpul s-a atacat, tot timpul a fost un contact stralucitor, pe angajament, mereu in stil corrida, cu foarte multe faulturi si contestari ale arbitrajului. Nici eu nu am inteles de ce arbitrii au anulat golul columbienilor, la 1-0 pentru Brazilia. Penalizarea de ofsaid a fost fluierata mult dupa ce s-a consumat faza, dupa ce s-a marcat. Era firesc sa se fi fluierat cand s-a semnalat infractiunea, nu dupa ce s-a inscris golul! Sigur, brazilienii au fost solicitati sa se intrebuinteze serios. Cred ca e primul lor meci de angajament total. Iar rugaciunile lui David Luiz, cel care a adus golul victoriei, transformand la vinclu o lovitura libera din afara careului, arata cu ce credinta au jucat brazilienii. E prima oara cand i-am vazut atat de hotarati sa castige.

Germanii vor avea un meci de infarct, fiindca brazilienii sunt intr-o remarcabila ascensiune de forma, iar germanii au jucat cu francezii ca la antrenament. Dupa de au dat golul in min. 13, s-au organizat in aparare si au jucat destructiv, mentinand pana la sfarsit rezultatul. Un fotbal cunoscut, european, de uzura. Cu Brazilia va fi insa altceva. Pacat ca nu va juca Neymar. Brazilia fara Neymar si Silva, capitanul echipei, care a acumulat doua cartonase galbene, e ca un alergator cu un picior descult. E o mare pierdere pentru spectacol. Am citit in „The New York Times” ca Neymar are fracturata o vertebra. Toti au sarit sa-l accidenteze pe acest jucator cu totul special. De ce nu exista o lege sa-i protejeze pe marii jucatori? Nu se poate ca fiecare barbar cu crampoane sa transforme fotbalul in legea junglei! Iar arbitrii sa ingaduie o asemenea „lege”. E joc totusi, e sport, nu macelarie!

Omenirea are, la un moment dat, putine genii, putine exceptii, ele ar trebui orcotite. Am vazut recent, scos de Taschen, un album formidabul semnat de celebrul fotograf Annie Leibovitz, in care erau o se serie de fotografii inedite cu Michael Jackson, care, cum se stie, a murit la 50 de ani, moartea care a fost pusa pe seama medicului sau. Un astfel de artist fara asemanare mai putea bucura lumea cu geniul lui ani buni daca exista o grija speciala pentru el. Si Annie, prin pozele ei cu totul rarismie, deplange aceasta disparitie prematura. Omenirea priveste nepasatoare la marile ei pierderi, la marile ei tragedii. Ba, dimpotriva, unii se bucura, fiindca mananca o paine buna dupa astfel de evenimente fatale. E bucuria nebunilor. Cititi cartea Hollywood Babilon, sa vedeti cimitirul hollywoodian, cate staruri au murit inainte de vreme, ucise sau implicate in retele mafiote sau in fel de fel de fapte ordinare. E parca o conjuratie a raului impotriva frumusetii, impotriva oamenilor de exceptie, a alesilor naturii!

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York