Poliţia Locală a efectuat astăzi o acţiune de control în cartierul Gheorgheni. Inspectorii au verificat aspecte privind traficul rutier, ordinea şi liniştea publică, protecţia mediului, activităţi comerciale şi disciplina în construcţii.

Controalele s-au soldat cu ridicarea a 4 autovehicule, care staţionau ilegal în staţiile mijloacelor de transport în comun, transmiterea a 14 somaţii agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari, firmelor de construcţii şi persoanelor fizice şi sancţionarea a 90 de fapte contravenţionale, cu amenzi în valoare de 22.750 lei.

Sancţiunile au fost aplicate pentru fapte precum: opriri/staţionări neregulamentare în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcări neregulamentare pe trotuar şi spaţiile verzi, nereguli constatate în rândul operatorilor de taxi, amplasarea ilegală de panouri publicitare pe domeniul public, comerţ ilegal, murdărire carosabil şi spălarea autovehiculului pe carosabil, persoanelor care apelau la mila publică şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, inspectorii au întocmit şi o plângere penală pentru executarea de lucrări de construcţii cu nerespectarea normelor legale.

Poliţia Locală organizează săptămânal acţiuni de verificare în cartierele clujene. Cei care doresc să facă reclamaţii pot suna la numărul de telefon 0264/598784, în vederea intervenţiei poliţiştilor locali.

NapocaNews