Alin Tişe se arată indignat de controlul ordonat de premierul Victor Ponta într-o conferinţă de presă susţinută azi la Cluj-Napoca:  “Nu am luat poziție cu privire la problemele din cadrul Consiliului Judeţean Cluj timp de 2 ani, din respect pentru justiţie dar şi din respect faţă de foștii mei colegi, angajați ai Consiliului Judeţean, directori sau simpli funcționari cu care am realizat lucruri importante.

Am constatat însă, că cei din conducerea județului au fost preocupaţi timp de 2 ani să găsească ceva în neregulă în mandatul lui Alin Tişe, în loc să fie preocupaţi de a iniţia proiecte noi şi de a le finaliza pe cele vechi. S-au ocupat doar să găsească nereguli oamenilor cu care am lucrat, angajați ai Consiliului Judeţean Cluj sau directori.

Au atacat angajații, directorii, constructorii, pe toată lumea ca să-şi ascundă această impotenţă şi incompetenţă, după ce, timp de 2 ani au fost jupânii județului şi nimic nu mişca fără ştirea lor. Oameni incompetenţi, impotenți administrativ ajung în fruntea Consiliului Judeţean Cluj prin fraudă în şecțiile de vot şi care au ajuns acolo fără să-şi dea seama!

Le spun că ajunge cu bâlciul! Ajunge cu circul! Ajunge cu incompetenţa şi impotenţa. Ajunge cu discreditarea Clujului şi a clujenilor! Ajunge cu discreditarea oamenilor de afaceri! Ajunge cu discreditarea oamenilor care muncesc onest în Consiliul Judeţean Cluj şi care sunt parte a tuturor lucrurilor bune făcute în Cluj. Aceste personaje sinistre sunt niște lăcuste politice şi administrative care au distrus tot.

Au avut un singur scop: să-l prindă pe Tişe cu ceva, să pună mâna pe tot ce mişcă în județ şi să discrediteze tot ce au găsit sub justificarea pretinselor voturilor primite de la clujeni.

Însă, constat că aceste personaje sinistre, delationişti ordinari, au început o luptă politică cu mine, uitând de faptul că „Obiectivul Cluj Arena” a fost însușit de toate partidele, votat în unanimitate. A se vedea Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 314/2010.

Victor Ponta face ceea ce a facut Năstase în 2004 – ne controla la finanțe să vadă câţi bani am încasat şi să vadă dacă ne va putea prinde cu ceva.

Corpul de control nu are competenţe în a controla licitații, achiziții, contracte, adiționale, plăţi făcute de un for ales al Consiliului Judeţean, care se bucură de autonomie decizională administrativă. Îi informez că nu mă intimidează şi nici nu mă sperie, întrucât am muncit corect – iar pe cei de la PSD care se ocupă de delatiuni că de ce le este frică nu vor scapa!

Curtea de Conturi este singura competentă în acest domeniu şi nu Corpul de Control numit politic de premierul Victor Ponta.

Controlul politic rezultă însuși din ordinul nr .108/28.07.2014 care stabilește că acest corp de control politic poate controla orice, pe orice perioadă, chiar perioada anterioară alocării financiare din 28 Decembrie 2010.

Culmea, nici negocierea, nici aprobarea, nici măcar plata nu le-a facut Alin Tişe! A fost o decizie colectivă a Consiliului Județean, în unanimitate!

Eventualele alegeri anticipate la județ îi stresează foarte tare, ei fiind impotenți politic şi administrativ şi atunci încercă, compromiterea tuturor şi intimidarea adversarilor politici.

Am cerut conducerii actuale a Consiliului Judeţean Cluj să oprească acest control politic abuziv, care nu face decât să compromită şi acest obiectiv important al Clujului, care deja este o carte de vizită, şi care, după 1 an de funcţionare are profit. Controlul este ilegal şi nu poate fi acceptat de conducerea Consiliului Judeţean Cluj.

Voi formula plângeri penale împotriva tuturor persoanelor responsabile de acest abuz!” a declarat Alin Tişe.

NapocaNews