BNR ar putea reduce dobânda-cheie în următoarele trei luni, de la 3,5% la 3,25%, şi la 3% până la finele anului viitor, consideră analiştii din cadrul Asociaţiei AnaliştilorFinanciar-Bancari din România (AAFBR), jumătate dintre ei anticipând o tăiere chiar în şedinţa CA din 4 august.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis la 1 iulie să menţină rata dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an şi să reducă ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit, de la 18% la 16%, iar pentru cele în lei au rămas la 12%.

Analiştii consideră, potrivit opiniilor exprimate într-un sondaj intern al asociaţiei, că banca centrală ar putea reduce dobânda cheie la 3,25% până la finalul anului, jumătate dintre aceştia fiind de părere că scăderea ar putea fi decisă în şedinţa CA din 4 august, când va fi aprobat şi raportul asupra inflaţiei.

Mai mult, scăderea ar continua pe parcursul anului viitor astfel încât să ajungă la un nivel de 3% la finele lui 2015.

Următoarele şedinţe ale CA BNR ulterioare celei din 4 august sunt programate pentru 30 septembrie şi 4 noimebrie, în cea din urmă fiind analizat şi aprobat ultimul raport asupra inflaţiei din acest an.

Analiştii estimează că rezervele minime obligatorii la lei ar putea fi reduse la 10% până la finele lui 2014 şi la 8% până la sfârşitul anului viitor, în timp ce RMO în valută s-ar menţine la 16% în acest an, pentru a coborî la 14% anul viitor, cel mai prrobabil în decembrie.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a admis, după şedinţa CA din iulie, că banca centrală ar putea decide o nouă reducere a dobânzii cheie., în măsura în care traiectoria de scădere a inflaţiei este una de durată.

„A fost bine poziţionată până acum (rata dobânzii de politică monetară, situată la 3,5% -n.r.), suntem într-un proces de considerare, ca să nu zic de reconsiderare, să vedem în ce măsură traiectoria (inflaţiei – n.r.) este una de durată”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a punctat că membrii CA vor ţine cont la deciziile viitoare privind dobânda cheie de faptul că dobânzile la depozite au ajuns real negative în multe ţări, iar băncile locale se grăbesc să reducă dobânzile la economii, nu la credite, atunci când BNR operează reduceri ale dobânzii de politică monetară.

„Trăim într-o perioadă în care în multe ţări are loc o represiune financiară, cel care economiseşte este într-un fel penalizat cu dobânzi real negative. Personal – şi am văzut că majoritatea membrilor CA, ca să nu spun toţi, împărtăşesc acest punct de vedere – nu văd deloc necesară, ca să nu spun că mi se pare neeficient sau chiar periculos, o alunecare în direcţia în care şi România să descurajeze economisirea. Este un punct de vedere foarte important în deciziile noastre viitoare, mai ales că ştim că băncile, dacă noi vom mişca rata de politică monetară, primul lucru pe care îl fac este să reducă rata dobânzii la depozite, nu la credite”, a precizat şeful BNR.

Sursa: ZF