Zoe Petre la INTERASSO XXI-lea Congres al Asociatiei Internationale a Fostilor Detinuti Politici si Victime ale Comunismului din Europa de EstLa Palatul Parlamentului a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute (22 şi 23 august) cel de-al XXI-lea Congres al Asociatiei Internationale a Fostilor Detinuti Politici si Victime ale Comunismului din Europa de Est – INTERASSO 2014. La fel ca la reuniunile cu care ne-au obişnuit puricii şi căpuşele ortodoxiei nici suratele lor luptătoare pentru pace pe frontul internaţionalist nu puteau fi mai prejos. Aşadar, la masa rotundă a Congresului, discutând cu gura plină despre rezistenţa anticomunistă nu au stat în majoritate, cum s-ar fi cuvenit, deţinuţii politici – înghesuiţi, ca de obicei, în rândurile din spatele “anticomuniştilor” de saloane şi studiouri tv – ci doar profitorii lor, de la turnătorul de drept comun Mariusică Oprea la foşti secretari PCR ca Emil Constantinescu – care cât a fost preşedinte nu a făcut absolut nimic pentru deţinuţii politic – sau, culmea tupeului kominternist, “tovarăşa colonel” Zoe Petre. Şi lista de activişti şi propagandişti comunisti înfipţi în fruntea bucatelor continuă, după cum se vede în imagini.

Nu v-ar fi ruşine, nesimţiţilor!

Nota bene:

Despre Secretarul Partidului Comunist din Facultatea de Istorie:
Redactiei “România literara” (un text trimis redactiei la 20 mai 2000 – nepublicat)

Domnului Alex Stefanescu
Redactor sef
Stimate domnule Alex Stefanescu,

În numarul 19 al “României literare”, la rubrica “Revista revistelor”, s-a scris ca “Valerian Stan a acuzat-o de curând pe Zoe Petre ca pe vremea lui Ceausescu l-ar fi persecutat oral”. Daca referirea pe care “Cronicarul” dvs o face la mine nu este cumva o ironie, atunci sigur este o formulare din care cititorul nu are cum sa înteleaga ceva. Pentru ca, în definitiv, ce ar putea sa însemne o afirmatie ca aceasta: “Pe timpul lui Ceausescu X a fost persecutat de Y”? Va voi ruga, de aceea, sa fiti de acord cu publicarea rândurilor de mai jos. În vara anului 1989, am sustinut examen de admitere la Facultatea de istorie din Bucuresti. Am fost declarat respins, lucrarile fiindu-mi depunctate sever, atât la istorie cât si la filosofie. Contestatia pe care am facut-o mi-a fost “judecata” de d-na Zoe Petre, care mi-a respins-o si mi-a cerut sa nu mai insist pentru ca “aveam probleme de dosar” (între altele, fratele meu era preot). Pentru ca în ce ma privea decizia “cadristilor” era deja irevocabila, d-na Petre a venit la întâlnirea cu mine fara ca macar sa aduca cu ea lucrarile a caror notare o contestam (recent domnia sa a recunoscut, “cu stânjeneala”, ca regulile de atunci o obligau sa procedeze astfel). Prin urmare, în acest mod am fost “persecutat oral” de d-na Petre pe vremea lui Ceausescu. În toti anii de dupa 1989 am preferat sa nu vorbesc despre acest episod, pâna recent când o interventie publica a d-nei Petre, care ma implica, m-a obligat s-o fac.
Cu multumiri,
Valerian Stan

“Procesul comunismului”: o noua amânare. Raportul si “condamnarea comunismului”: la ce bun?

Într-un articol scris imediat dupa ce Raportul a fost publicat, fostul consilier al presedintelui Constantinescu, Zoe Petre, a sarit sa-l apere “preventiv-descurajator” de “detractorii lui de varii obediente fundamentaliste”. Daca mai e cineva care sa nu stie, Zoe Petre a fost si ea, la Universitatea Bucuresti, o activista de nadejde a Partidului; ba înca si mai mult “si o stiu pe pielea mea “o “cadrista” zeloasa si neînduratoare. De asemenea, un om care a facut mult rau, dupa 1990, partidelor istorice si celor ce încercau sa limiteze consecintele actiunilor antidemocratice ale Sistemului instaurat dupa înlaturarea lui Ceausescu. (Dupa 1989, putine cazuri am întâlnit în care “anticomunismul” sa fie mai sinonim cu impostura decât în cel de fata.) Tatal dumisale, academicianul ceausist Emil Condurachi, a fost un “oportunist aliniat conceptiilor de abrutizare a societatii prin cultura” (ne-o spune un martir al luptei împotriva comunismului, Cicerone Ionitoiu, dar si Paul Goma). Sa nu se îndoiasca nimeni ca gestul doamnei se explica altfel decât prin aceea ca Raportul Tismaneanu nu a retinut absolut nimic din toate acestea, desi ar fi trebuit sa o faca. Din punctul acesta de vedere, Raportul Tismaneanu a multumit pe practic toata lumea la Bucuresti. Pentru cei vii, meritele au fost multiplicate ca sa ajunga la toti iar responsabilitatile au fost trecute cu vederea de nimeni nu a zis nici pâs (Vadim Tudor, sa nu fie nimeni naiv, a fost, ca de fiecare data, diversionistul de servici al Sistemului). Liniste a fost si în tabara celor trecuti la cele vesnice: victimele si calaii nu puteau decât sa taca daca primele au fost uitate “si, vai, cât de mult au fost uitate “iar ceilalti daca o judecata venita prea târziu le-a pus în cârca, poate, si ce facusera cei în viata astazi.
V.S.

www.valerianstan.ro via Victor Roncea