Liderii studentilor din intreaga tara au participat ieri, 31 iulie, la un manifest prin care si-au exprimat nemultumirile fata de bataia de joc cu care au fost tratati de Ministerul Educatiei Nationale in momentul adoptarii de modificari ale legii educatiei, marsaluind pe ritmuri comuniste si avand gurile acoperite cu banda adeziva neagra.

In acest fel, studentii au sugerat ca atitudinea Ministerului Educatiei este demna de perioada comunista si au cerut demisia Ministrilor de la carma educatiei din Romania, Mihnea Costoiu si Remus Pricopie.

In fruntea manifestului s-au remarcat doua personaje, menite sa-i imite pe Ministrul delegat pentru Invatamantul Superior Mihnea Costoiu, respectiv pe Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie. Dupa marsul tacut in care au satirizat comportamentul comunist al Ministrilor, acestia si-au exprimat indignarile sub forma unui protest, cerand demisia acestora, totul culminand cu inmanarea diplomei de “Doctor…in sfarsit!” Ministrului doctorand Mihnea Costoiu, cu teza de doctorat ”Sfarsitul Educatiei din Romania”.

In timpul protestului, studentii au purtat pancarte inscriptionate cu diverse mesaje dedicate domnilor ministri si au scandat sloganuri precum: ”Universitatile noastre nu-s afacerile voastre!”, ”Tara creste prin studenti, nu ministri repetenti”, ”Educatia e a noastra, nu vrem ordonanta voastra”, ”Legea ati macelarit, pe studenti i-ati umilit”.

Principalele nemultumiri ale liderilor studentilor sunt legate de faptul ca nu au fost consultati cu privire la emiterea Ordonantei de Urgena nr. 49/2014 care permite o serie de abuzuri in sistemul educational si care afecteaza grav relevanta studiilor: reintroducerea doctoratului la frecventa redusa, posibilitatea rectorilor de a se inscauna pe viata, reintroducerea politicului in universitati sau posibilitatea de a infiinta universitati private pe persoana fizica.

Liderii studentilor se afla in aceste zile la Cluj Napoca in cadrul celui mai mare eveniment de dezbatere a problemelor si intereselor studentilor, Forumul Organizatiilor Studentesti din Romania, eveniment in care studentii vor analiza situatia actuala a sistemului educational si isi vor stabili strategia pentru perioada urmatoare.

“In urma dezinteresului total al domnului Ministru Mihnea Costoiu, in ceea ce priveste consultarea studentilor in momentul luarii unor decizii atat de importante precum cele aduse de OUG 49/2014, dorim sa tragem un puternic semnal de alarma ca nu acesta este modul in care ar trebui sa se relationeze cu studentii si ca avem un cuvand important de spus, care trebuie ascultat. Astfel, le cerem demisia celor vinovati pentru starea degradanta in care a ajuns sistemul educational romanesc, dominat de practici comuniste si cerem totodata retragerea Ordonantei de Urgenta pentru imposibilitatea Ministerului de a demonstra urgenta masurilor luate si pentru neconstitutionalitatea unora dintre prevederi. Actiunea de ieri a fost doar un semnal de alarma pentru Guvern, iar in cazul in care mesajul nostru va ramane fara ecou, liderii organizatiilor din tara se vor pregati de proteste odata cu inceputul anului universitar” a declarat Mihai Dragos, Presedinte ANOSR.

 

NapocaNews