40 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, din județele Cluj și Bistrița-Năsăud sunt așteptați să participe la tabăra de vară organizată la Mănăstirea sălăjeană Strâmba de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj în colaborare cu Episcopia Sălajului. Aceasta va avea loc în perioada 25-29 august. Activitățile organizate vor reflecta tema acestei tabere și anume „Viața în închisorile comuniste din România”.

„Programul taberei este unul interactiv și cuprinde discuții tematice despre viața din închisorile comuniste din România. Acestea vor fi moderate și prezentate de părintele Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca”. Pornind tot de la acest subiect, vor fi discuții pe grupe de vârstă. Totodată, vom avea ateliere de modelaj Fimo, de teatru, culinar și nu vor lipsi jocurile de grup și cântecele la chitară. De asemenea, vom participa la programul de rugăciune al mănăstirii, în fiecare dimineață și seară”, a declarat coordonatorul activităților de tineret din Arhiepiscopia Clujului, Radu Copil.

Costul taberei este de 125 de lei, sumă în care sunt incluse transportul, cazarea și masa. Informații suplimentare se pot obține de pe site-ul Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, http://atcorcluj.wordpress.com/

Alexandra Andereș, Sursa: Radio Renasterea