O grupare maghiară extremistă, care militează pentru refacerea Ungariei Mari, a publicat pe Facebook o serie de fotografii în care arată cum membrii grupării, care „şi-au petrecut vacanţa de vară în Ţinutul Secuiesc”, „au manifestat un patriotism remarcabil” şi au revopsit mai multe borne. „Tricolorul vlah a dispărut, iar roşul, albul şi verdele drapelului maghiar au revenit acolo unde le e locul!”, transmit aceştia.

„Membrii Mişcarea Tineretului din cele 64 de Comitate (referire la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari – n.r.) şi-au petrecut vacanţa de vară în Ţinutul Secuiesc, iar dacă tot se aflau acolo, manifestând un patriotism remarcabil, au făcut ordine. În Ţinutul Secuiesc se găsesc borne kilometrice în stare deplorabilă, motiv pentru care le-au vopsit. Tricolorul vlah a dispărut, iar roşul, albul şi verdele drapelului maghiar a revenit acolo unde îi este locul, ca să vadă toată lume. Maghiarii nu au lăsat de izbelişte Ţinutul Secuiesc! NU, NU, NICIODATĂ!”, a scris gruparea pe Facebook.

Adevarul