Membrii Partidului România Mare şi-au pus mari speranţe în Studioul de televiziune ANTENA 3, au urmărit şi vor să urmărească în continuare emisiunile consacrate prin care se spune ADEVĂRUL în legătură cu:

– drumul greşit pe care au îndreptat România partidele politice parlamentare care s-au aflat, cu schimbul, la Putere, în ultimii 25 de ani;
– jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român de către asasinii economici şi asasinii politici internaţionali, în complicitate cu clasa politică parlamentară;
– programul secret de exterminare a Poporului Român şi de dezmembrare a României, începând cu autonomia teritorială a Ardealului;
– jocurile politice sterile ale popândăilor politici, fraudele electorale, blatul pregătit pentru apropiata alegere a Preşedintelui României etc.

Pentru a nu le deranja şi strica scenariul pregătit pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie a.c., stăpânii străini ai României, împreună cu slugile lor autohtone, au poruncit să fie finalizate rapid dosarele politice deschise împotriva unor patrioţi şi mari investitori români şi, pe cale de consecinţă, să fie „îmblânzit” postul de televiziune ANTENA 3. Ei nu au luat în calcul unitatea şi forţa echipei profesioniste de jurnalişti patrioţi de la ANTENA 3, precum şi susţinerea milioanelor de români din Ţara-Mamă şi de pretutindeni.
În aceste zile, în loc să existe solidaritate de breaslă în cea de-a IV-a Putere, la unele studiouri de televiziune şi-au arătat adevărata faţă jurnaliştii-mercenari, care s-au vândut pe 30 de euro, pentru a lovi şi ei în ANTENA 3.
Membrii Partidului România Mare din Filiala Bucureşti vor participa la plimbările stradale, de la ora 17,00 din zona Palatului Cotroceni, confirmând SOLIDARITATEA şi SUSŢINEREA pentru ANTENA 3. Într-o altă etapă a plimbărilor prin Bucureşti ale ziariştilor de la ANTENA 3 ar merita să fie desfăşurat, din nou şi într-un spaţiu adecvat, cel mai mare drapel al României în culorile moştenite de la Poporul Primordial al Geto-Dacilor, de peste 10.000 de ani.

Duşmanii de 2.000 de ani ai Geto-Dacilor şi Poporului Român şi-au găsit Antena, ANTENA 3 care îi va deştepta pe alegători pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

ANTENA 3 VA RĂMÂNE AICI ŞI PROGRAMELE EI TREBUIE SĂ FIE DIFUZATE PRETUTINDENI unde există români patrioţi, iubitori de Neam şi Ţară.

Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare
Candidat independent la Preşedenţia României