Printre alte solicitări tipice, Tokes a strecurat la școala de vară de la Băile Tușnad și o informație care a trecut aproape nebăgată în seamă: necesitatea reînființării batalionului secuiesc al morții ca pe vremea lui Bela Kun!

Iată și discursul lui Tokes, ținut în prezența lui Viktor Orban: ”Nu mai avem la dispoziţie încă 25 de ani să aşteptăm, timpul nostru e acum, acum trebuie să acţionăm. Nu mai e timp de incertitudini, de oportunism politic, de speech-uri care vor doar îndobitocirea poporului, care ne pot fi fatale. Acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie!”.

Istoria acestui batalion sau divizii de secui care a ucis români în perioada 1918-1919 este atât de monstruoasă încât simpla invocare a reînființării acestei escadrile a morții ar trebui să ne dea fiori. Această formațiune militară este cea care a ucis și maltratat români după Unirea de la 1918, opunându-se reîntregirii țării și fiind alungată ulterior de armata română din Transilvania. ”Faptele de glorie” ale batalionului secuiesc nu au fost însă pe câmpul de luptă, unde armata română a învins rapid această unitate, ca și pe cele ale Ungariei conduse atunci de bolșevicul Bela Kun, ci împotriva civililor români fără apărare. Batalionul secuiesc al morții s-a remarcat de asemenea prin pedepsirea celor care au participat la Marea Unire de la 1918, și tocmai de aceea invocarea reînființării ei de către Laszlo Tokes nu este lipsită de semnificație. Tradiția crimelor acestui batalion secuiesc a fost apoi reluată în perioada lui Horthy, cu rezultatele știute. De altfel, în comuna Hodod din județul Sălaj s-a făcut în 2010 chiar și un monument dedicat diviziei secuiești care a măcelărit românii după Marea Unire (vezi foto), semn că extremiștii maghiari au păstrat memoria vie a luptei armate anti-românești!

Amenințarea lui Tokes: ”Acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie!”

Bogdan Diaconu, Integral pe stiripesurse.ro