Secția de Oncopediatrie de la Spitalul de Pediatrie 2 din Cluj Napoca are o nouă terasă de joacă pentru copii în urma unui proiect sprijinit de MHP Consulting Romania.

Cluj-Napoca, 30.07.2014. Începând cu luna august, micii pacienți ai secției de oncologie din Spitalul de Pediatrie 2 se vor bucura de un spațiu de joacă reamenajat cu sprijinul MHP Consulting Romania.

Noul spațiu de joacă a fost inaungurat în cadrul unui eveniment vesel, dedicat în special celor mici la care au participat părinții acestora, cadrele medicale și o parte din angajații MHP Consulting Romania.

Acest proiect face parte din programul MHPCares – program din cadrul companiei care se dedică exclusiv proiectelor de responsibilitate socială. Mecanismul acestui program este gândit astfel încât angajații sunt încurajați să propună proiecte din sfera socială cu care au avut o experiență personală.

Bernd Otto Hörmann, manager operations MHP Consulting Romania declară: „Pentru noi este foarte important să ne implicăm în proiecte de responsabilitate socială pe plan local. Inițial ne-am manifestat inițiativa socială prin sprijinul unui proiect din mediul academic. Ni s-a părut firesc însă să ne îndreptăm atenția și către sănătate, mai precis către sănătatea copiilor“.

La sugestia unui angajat, a fost contactat conf. dr. Gheorge Popa, medic primar pediatrie, s-au identificat problemele cu care se confruntă secția care o conduce și modalitățile prin care acestea ar putea fi rezolvate în urma unui proiect comun.

MHPCares 3

Conf. dr. Gheorge Popa declara : „În secția noastră sunt tratate anual circa 40 cazuri noi de cancer, majoritatea leucemii, dar și tumori solide. Rata de vindecări este de circa 70%, egală ca performanță cu cea a centrelor din București, Timișoara, Târgu-Mureș. Sute de copii și-au recâștigat sănătatea în unitatea noastră.

Un loc inedit în secție îl reprezintă terasa pentru joacă si relaxare în aer liber, o adevarată oază de liniște și deconectare. Aici își regăsesc puterea de a lupta cu boala mame și copii care sunt siliți să stea în spital.

MHP Consulting Romania ne-a oferit o donație generoasă, care a facilitat renovarea completă și reamenajarea terasei care, nu doar ca și-a regăsit farmecul inițial, ci a devenit mai frumoasă, mai curată. Dat fiind faptul că pacienții noștri au internări de lungă durată, săptămâni sau chiar luni, acest spațiu prilejuiește momente de deconectare de la problemele cu care se confruntă.”

„Nu în ultimul rând, obiectivele permanente ale personalului secției se referă la două dimensiuni principale: asigurarea calității ridicate a tratamentelor medicale pe care le oferim și creșterea calității vieții pacienților noștri. De aceea, suntem într-o continuă căutare de colaborări, precum cea pe care tocmai am avut-o cu MHP Consulting” a încheiat conf. dr. Gheorghe Popa.

NapocaNews