De câţiva ani, între marile cartiere ale Clujului, Mănăştur şi Zorilor, prin grija Primăriei, s-a amenajat parcul „Iuliu Prodan “. Aici, locuitorii din cele două cartiere găsesc un aer curat, o linişte profundă şi bucuria de a vedea urcând pe crengile brazilor veveriţe jucăuşe, sau ciocănitoare viu colorate. Copiii se bucură de locuri de joacă cu aparate specifice vârstei lor. Parcul este îngrijit, iarba proaspăt cosită, iar nu de mult s-a construit un chişc din lemn cu mese unde pensionarii, şi nu numai, pot juca table si şah, sau se pot adăposti de intemperii.

Dar, din păcate, locuitorii Mănăşturului, până ajung la acest Parc, descoperă: o bancă devalizată şi bucăţi furate din gardul din metal al Cimitirului, inclusiv un coş de gunoi deteriorat. Prin parc hălăduiesc 2-3 câini vagabonzi. Dar, încă o aberaţie: pentru a intra în acest Parc oamenii ce vin dinspre Mănăştur au desprins gardul de sârmă împletită ce împrejmuieşte o proprietate privată, fiindcă nu a fost amenajată nici-o intrare dinspre Cartierul Mănăştur.

Rugăm pe cei în drept să ia măsuri.

Gheorghe Roşianu