Fara Rusia, Europa este pur si simplu amputata. Cunoscutul istoric si jurnalist german Eberhard Straub pledeaza intens pentru ca Rusia sa nu mai fie privita precum un dusman, altfel putem spune ca Occidentul nu a tras invatamintele necesare din istoria comuna.

Primul Razboi Mondial a distrus unitatea Europei. Pana in 1914, aceasta a fost mentinuta datorita negocierilor dintre cele 5 Mari Puteri: Germania, Imperiul Austo-Ungar, Marea Britanie, Franta. In acest cerc al pacii era inclusa si Rusia. In cadrul ceremoniilor de comemoare a 100 de ani de la izbucnirea Primului Razboi Mondial, occidentalii au intarit ideea ca au tras invataminte din nenorocirile si mizeria trecutului si ca vor sa traiasca in pace intr-o Europa unita. Surprinzator, Rusia nu a fost mentionata ca facand parte din aceasta Europa, spune istoricul, citat de Deutsche Welle.

em-eberhard-straub-em-erzaehlte-von-verdi-und-w_full

Rusia, in schimb, a dat numeroase victime, luptand alaturi de Marea Britanie si Franta pentru a impiedica Imperiul Intunericului (al Treielea Reich) sa innabuse libertatea din Europa. Valorile Rusiei au fost asimilate de comunitatea occidentala, iar Stalin era numit „un Lincoln al Europei”, care i-a eliberat pe cei oropsiti si le-a redat demnitatea pierduta.

Astazi, insa, occidentalii refuza sa-si aminteasca de acest trecut comun problematic. Nu se mai aude nimic ca Rusia a ajutat in doua randuri la repurtarea unor mari victorii, iar in 1989 a fost decisiva pentru depasirea prapastiei dintre Est si Vest.

Iata ca aceasta Rusie, care de multe ori si-a asumat responsabilitatea pentru Europa, pentru a treia oara, dupa 1917 si 1947, este considerata o forta antioccidentala si un adevarat dusman. Pentru oamenii din Vest, Rusia a ramas imperiul indepartat si strain al Estului, care asteapta de secole o izbavire, care nu permite cetatenilor sa devina niste oameni responsabili, continua Straub.

Teroarea sovietica nu este o inventie ruseasca. Comunismul a fost adus pe pamant rusesc ca o idee europeana si, mai ales, germana, pentru o europenizare fortata a Rusiei. Inainte de asta, revolutiile franceze au fost cele care au adus teroarea sangeroasa in fata ochilor europenilor socati, si, de asemenea, a rusilor.

download

Numai cu ajutorul rusilor si, dupa lungi razboaie, europenii au pus capat dominatiei franceze. In 1814, Rusia a fost un eliberator al Europei. Inca de atunci, exista ideea unei singure Europe, care sa se intinda de la Gibraltar la Ural. De aceea, si in cadrul Conferintei de Pace de la Viena s-a semnat un acord pentru o noua ordine europeana. Acesta s-a perimat dupa Primul Razboi Mondial, deoarece castigatorii occidentali nu mai aveau nevoie de el.

Occidentul a incercat tot mai mult sa creeze o uniune transatlantica, sub conducerea SUA. Exact atunci Europa si-a pierdut orientarea si nici acum nu are nicio idee despre ceea ce ar putea fi. In aceasta consta catastrofa Batranului Continent, cat de banal ar suna. Fara Rusia, Europa este incompleta si dezmembrata. Daca Europa vrea sa se reduca doar la Occident, atunci inceteaza sa mai existe. Rusia europeana vrea sa elimine tocmai acest pericol.

Rusii sunt adevarati europeni, exact ca in 1814. Deoarece continua sa fie condusi de un principiu corect: pentru a impiedica o superputere sa isi impuna dominatia asupra tuturor celorlalti. Exact pe acelasi principiu s-a cladit si egalitatea dintre tarile europene. Fosta URSS numea acest principiu „existenta comuna pacifista”. Din nefericire, tarile UE au spus adio acestui concept, incheie istoricul german.

NapocaNews