Înmatriculările noi de autoturisme au crescut cu 2,8% în primele şase luni din acest an, de la 126.386 unităţi la 129.991 unităţi, potrivit informaţiilor INS, care foloseşte date furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV).

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 2,6% în primul semestru, la 134.378 de unităţi, iar cele pentru transportul mărfurilor au avansat cu 9,4% faţă de primele şase luni din 2013, la 41.155 de unităţi.

Faţă de primele trei luni ale anului, în trimestrul al doilea înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 17,4%, iar cele pentru transportul mărfurilor cu 10,3%, conform ZF.ro.

În trimestrul al doilea, înmatriculările noi de mopede şi motociclete au scăzut cu 6,1%, iar cele de autoturisme au crescut cu 12,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În ceea ce priveşte autobuzele şi microbuzele, înmatriculările noi au crescut cu 68,8%.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au urcat în trimestrul al doilea la toate categoriile, faţă de intervalul aprilie-iunie 2013, respectiv cu 10,4% la categoria autocamioane, cu 19,3% la remorci şi semiremorci şi cu 28,7% la autotractoare.

Datele se referă la vehiculele noi sau de ocazie, dar nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului prin vânzare.

NapocaNews