Consumul de băuturi spirtoase în canalul on-premise (baruri, restaurante, cluburi) reprezintă circa 25% din volumul total înregistrat anul trecut de 114 mil. litri, în timp ce restul „tăriilor“ sunt cumpărate de români din magazine şi consumate acasă, arată o analiză a ZF pe baza datelor companiei de cercetare IWSR.

Astfel, ţinând cont de faptul că barurile şi restaurantele practică adaosuri comerciale la băuturile vândute „cu suta“ de mililitri de 200-300%, preţuri care cuprind şi valoarea accizelor, vânzările de spirtoase prin acest canal pot fi estimate la circa jumătate de miliard de euro, luând în calcul un preţ mediu de circa 20 de euro per litru.

Barurile, restaurantele sau cluburile sunt canale de vânzare foarte importante pentru jucătorii din domeniul băuturilor spirtoase în principal datorită numărului mare de oameni care frecventează aceste localuri, deci care pot consuma băuturi.

„Sunt câţiva factori care duc la un consum redus în HoReCa, iar primul ar fi puterea redusă de cumpărare, iar aceasta se manifestă printr-un consum redus de spirtoase chiar dacă în continuare lumea continuă să iasă. Un alt factor este cel sezonier. Pen­tru locaţiile importante de pe litoral, de exemplu, vremea nefavorabilă duce invariabil la un consum redus de spirtoase“, consideră Mi­hai Scor­ţea, marketing ma­nager al importatorului de bău­turi spir­toase Cris­­­ta­lex, care are în portofoliu brandul de whisky Teacher’s şi vodca Beluga.

Sursa: ZF