Rusia a decretat o „interdicție totală” a majorității produselor alimentare provenite din țările Uniunii Europene și din SUA, în replică la sancțiunile occidentale adoptate împotriva Moscovei, a anunțat joi premierul rus Dmitri Medvedev, citat de agențiile de presă internaționale.

Această interdicție vizează carnea de vită, de porc și de pui, peștele, brânza, laptele, legumele și fructele provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada și Norvegia.

Medvedev a ameninţat totodată că va interzice survolarea teritoriului rus de către avioanele companiilor aeriene care efectuează curse între Europa şi Asia via Siberia.

Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care a interzis pentru un an importurile de produse agricole și alimentare din țările care au impus sancțiuni Rusiei.

Valoarea importurilor ruse de produse alimentare este imensă. Era de 16,9 miliarde de dolari în martie 2014, cand se impuseseră deja restricţii la import. Cea mai mare parte a importurilor este reprezentată de roşii, cartofi, carne şi peste. Rusia este, de altfel, cel mai mare importator de produse alimentare ce provin din UE (21,5% si 28% din exporturile europene de legume şi fructe iau calea Rusiei). În schimb, ţările UE importă sub 10% din producţia agricolă din Rusia.

Moscova se orioentează spre pieţele din America de Sud

Pentru a aproviziona piaţa internă, Rusia va fi nevoită să sporească importurile de produse alimentare din America de Sud (în special Brazilia, Chile, Argentina şi Ecuador), dar mai ales din Turcia. Şi Belarusul a anunţat că este gata să substituie o parte din importurile făcute de Rusia din ţările UE.

Spre exemplu, Rusia va propune Turciei să suplimenteze exporturile de fructe şi legume pentru a compensa interzicerea produselor similare din Polonia şi Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Serghei Dankvert, şeful Autorităţii sanitare ruse (Roselhoznadzor).

Medvedev, dispus să ridice embargoul abia instituit, în anumite condiţii

Premierul Dmitri Medvedev a declarat, într-o alocuţiune televizată, că este gata să ridice embargoul impus statelor UE, “dacă partenerii vor da dovada unei abordări constructive” şi a estimat că “toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns” la sancţiunile occidentale, afirmând că nu a dorit “o asemenea evoluţie a situaţiei”, deoarece “nu este nimic pozitiv în aceste sancţiuni”. Medvedev a declarat că “speră sincer că pragmatismul economic va prevala asupra consideraţiilor politice stupide în cazul partenerilor noştri şi că ei nu se vor gândi să izoleze Rusia”.

Analiştii consideră că embargoul impus de Rusia pentru aceste produse din UE şi SUA va duce la o creştere a inflaţiei în Rusia, aflata deja la nivelul de 7,28%. Cât pentru UE, după ce a luat act de aceste decizii ale Moscovei, Bruxelles-ul a declarat că îşi rezervă “dreptul de a lua măsuri” împotriva Rusiei.

Sursa: Cotidianul