Mă amuză cum zilele acestea analişti de prestigiu ca Ion Cristoiu, Mihai Gâdea, Dan Andronic, Rareş Bogdan sau Robert Turcescu încearcă să găsească dedesupturile subtile ale rocadei prezidenţiale de la PMP, adică debarcarea ca o şosetă murdară a diplomatului Cristian Diaconescu din funcţia de candidat la Cotroceni şi înlocuirea acesteia cu ambiţioasa şi frumoasa Elena Udrea. Acceptarea imediată de către Traian Băsescu a propunerii Elenei Udrea, culmea de a se auto-propune candidatul la prezidenţiale a dat foc la cutia cu dezbateri televizate, iscându-se tot felul de teorii ale conspiraţiei, tot mai alambicate. Realitatea însă e mult mai simplă, chiar banală şi ţine de cherchez la femme. De când a cunoscut-o pe Elena Udrea preşedintele nostru Traian Băsescu este fermecat de aceasta. Traian Băsescu a promovat-o pe toată linia: consilier prezidenţial, ministru, lider de partid etc. Elena Udrea a fost permanent purtătorul de cuvânt prezidenţial sau trimisa lui Băsescu în groapa cu lei a politicii. Când Elena Udrea a dorit să candideze la preşedinţie a spus-o franc public, deşi Traian Băsescu îl propusese şi promovase pe toate posturile de televiziune pe Cristian Diaconescu. Dacă Elena Udrea a vrut Traian Băsescu a executat.

Mă distrează analiştii de presă care încearcă să convingă opinia publică că Udrea a avut emoţii când a mers la Cotroceni să-l convingă pe preşedinte. Vă spun eu, nu cred că a avut nicio emoţie. Elena Udrea era sigură că Traian Băsescu va accepta ca un „băiat cuminte” propunerea sa de a candida la preşedinţie. Nu mai vorbim aici că era cu totul neconstituţional ca preşedintele să primească la Palatul Cotroceni un candidat auto-propus la funcţia prezidenţială şi să-i ceară acordul, dar asta e altă discuţie. Traian Băsescu e înrobit sau orbit sufleteşte de această femeie. Veţi spune cum se poate una ca asta, tocmai Traian Băsescu, un fost căpitan de vas, un preşedinte jucător, un politician puternic. Da, istoria e plină de exemple de oameni foarte puternici care au slăbiciuni puternice. Nu trebuie să vă dau exemple de la Elena din Troia încoace, ci doar din istoria noastră. A.I. Cuza a semnat abdicarea pe spatele amantei Maria Obrenovici, soţie de general sârb, conform legendei, Carol al II-lea şi-a pierdut familia şi tronul pentru Elena Lupescu şi era un om extrem de puternic, iar Nicoale Ceauşescu a sfârşit la zidul execuţiei de la Târgovişte datorită soţiei Elena, „savant de renume mondial”. Preşedintele nostru Traian Băsescu are o slăbiciune şi ea se numeşte Elena Udrea. Nici măcar nu încearcă să o mai acopere azi cu strategii politice de aparenţă democratică. Dacă ea a dorit să candideze la Cotroceni, Traian Băsescu şi-a abandaonat candidatul propriu, pe Cristi Diaconescu şi a susţinut-o public, deşi din media a părut că Elena Udrea nici măcar nu i-a cerut părerea, ci l-a pus pe preşedinte în faţa faptului împlinit. E adevărat e dreptul constituţional al Elenei Udrea să candideze la preşedinţia României, dar înainte de aceasta pentru a fi un exemplu pentru români, într-o ţară aflată în catastrofă demografică, economică şi mai ales morală, ar fi trebuit să se mărite, să facă măcar doi prunci, să aibă o familie,  şi în carieră să fi fost recunoscută ca o profesionistă aşa cum au făcut alte prezidenţiabile din Brazilia sau Argentina. Ca să ajungă preşedinte nu trebuie să fie neapărat doar frumoasă şi slăbiciunea lui Traian Băsescu. Tot mai mult, ajung să cred că singura cale de ieşire din marasmul politic şi moral de azi e monarhia constituţională.

Ionuţ Ţene