Steaua Bucureşti a câştigat meciul tur din play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal.Roş-albaştrii au învins, marţi, campioana Bulgariei, Ludogoreţ, cu scorul de 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Alexandru Chipciu, în minutul 88. Acelaşi jucător a ratat alte câteva ocazii mari, printre care şi o lovitură de la 11 metri în prima repriză.

Returul partidei dintre Steaua şi Ludogoreţ, din play-off-ul Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, 27 august, la Sofia.