Cel putin 415.800 de oameni si-au parasit casele din cauza luptelor din estul Ucrainei.Potrivit ONU, cel putin 190.000 de oameni s-au refugiat in alte regiuni ale Ucrainei, in timp ce 197.000 au fugit in Rusia. Inca 14.600 se gasesc in Polonia, iar 13.883 in Belarus, arata Global Post.

“Recunoastem ca numarul celor refugiati poate fi chiar mai mare pentru ca nu exista un sistem de inregsitrare centralizat si stim ca anumiti oameni nu se inregistreaza”, a declarat Ariane Rummery, purtator de cuvant al agentiei ONU pentru refugiati.

Dintre cei aproximativ 200.000 de oameni care au fugit in Rusia, in jur de 78.000 au cerut sa fie recunoscuti drept refugiati. Numarul celor care si-au parasit casele a crescut dramatic in ultima luna, dupa ce guvernul de la Kiev si-a intensificat ofensiva impotriva fiefurilor separatiste din estul Ucrainei.

Luptele dintre armata ucraineana si separatistii prorusi din estul Ucrainei dureaza de mai bine de patru luni si au facut pana acum peste 2.000 de morti.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, peste 5.000 de persoane au fost ranite, 15 spitale au fost distruse si 20 de centre de sanatate inchise.