Dinamo şi Universitatea Cluj s-au întâlnit în prima etapă din faza play-out a SuperLigii Naţionale de rugby, pe terenul formaţiei din capitală.

După un sezon modest universitarii aveau nevoie de un restart în meciul cu Dinamo, şi au fost aproape de victorie însă, lipsa de concentrate din finalul partidei a făcut ca echipa gazdă să câştige la limită, scor 26-25.

Ionuţ Dimofte a pus primele puncte de tabela de scor, după o lovitură de pedeapsă. Ofensiva ardelenilor putea să se concretizeze printr-un eseu al lui Leimoni, dar tongalezul de la ”U” a fost oprit la timp de defensiva gazdelor, care au replicat aproape imediat şi au înscris prin Manu, încercare transformată de Niţu.

Din nou Dimofte a înscris din lovitură de pedeapsă şi a redus diferenţa, pentru ca apoi să urmeze două eseuri ale gazdelor, reu;ite de Kata şi Roşu, ultima transformată şi Dinamo se distanţa pe tabelă.

Alb-negrii nu au cedat şi Cristian Murgoci a culcat balonul în terenul de ţintă advers, iar Dimofte a transformat şi la pauză scorul era de 19-13 în favoarea gazdelor.

La reluare Tănase a punctat din nou pentru Dinamo, iar transformarea a fost reuşită de Siotame Manu. Din acel moment jocul a curs în favoarea clujenilor care au înscris prin Curcă, iar ulterior au beneficiat de un eseu de penalitate transformat de Dimofte şi scorul era 26-25 pentru Dinamo.

Finalul de meci a fost la îndemâna universitarilor care puteau obţine victoria, dacă Ionuţ Dimofte şi mai apoi Nicu Ignea nu ratau două lovituri de penalitate.

Etapa viitoare din play-out Dinamo va evolua pe terenul Stelei, iar Universitatea stă.

Paul Panait