Uniunea Europeană şi-a făcut singură rău cu sancţiunile impuse Rusiei din cauza crizei din Ucraina, a afirmat vineri premierul Ungariei Viktor Orban, care cere o regândire totală a politicii UE în această privinţă, relatează Reuters.

„Politica de sancţiuni dusă de Occident, adică de noi, o consecinţă necesară a ceea ce face Rusia, ne provoacă mai mult rău nouă decât Rusiei. În politică, astă se numeşte să te împuşti singur în picior”, a afirmat Orban într-un interviu acordat la un post de radio.

Remarcile sale au fost făcute la o zi după ce omologul său slovac Robert Fico a criticat sancţiunile ca fiind „absurde”, afirmând că vor pune în pericol creşterea economică din Uniunea Europeană.

Ungaria depinde în mare măsură de importurile de energie din Rusia şi la începutul acestui an autorităţile de la Budapesta au convenit cu compania Rosatom să extindă singura centrală nucleară din Ungaria, într-un proiect de 10 miliarde de euro.

Rusia este şi cel mai mare partener comercial al Ungariei din afara UE, cu exporturi de 2,55 de miliarde de euro în această ţară, în 2013.

„UE nu trebuie doar să despăgubească într-un fel producătorii, fie ei polonezi, slovaci, ungari sau greci, care suportă pierderi, dar întreaga politică a sancţiunilor trebuie regândită”, a spus Orban.

Miniştrii de Externe din UE se întâlnesc vineri pentru a discuta despre conflictele din Ucraina şi Irak.

Orban îşi manifestase deja opoziţia faţă de sancţiunile împotriva Rusiei, de teamă că acestea vor afecta economia Ungariei. Vineri, el a spus că va căuta soluţii pentru a facilita o regândire a măsurilor.

„Vom face tot posibilul, fireşte că suntem conştienţi de influenţa Ungariei, astfel că posibilităţile de a face acest lucru sunt clare, dar caut parteneri pentru a schimba politica UE privind sancţiunile, care nu au fost gândite suficient”, a arătat premierul ungar.

Ministerul Agriculturii din Ungaria a apreciat marţi că exporturile agricole ale Ungariei nu vor fi afectate semnificativ de interzicerea de către Rusia a importurilor de alimente din Uniunea Europeană.

Economia Ungariei a avansat în cel mai alert ritm din ultimii opt ani în trimestrul al doilea, cu 3,9% faţă de anul trecut, pe fondul unei creşteri importante a producţiei de automobile. În comparaţie cu primul trimestru al acestui an, PIB-ul Ungariei a crescut cu 0,8%, potrivit datelor Eurostat.

Sursa: Gandul