Washintonul a aprobat marţi cererea Kievului de a supune unui control la frontieră camioanele ruseşti care transportă ajutoare umanitare spre Ucraina, în contextul în care occidentalii se tem că Moscova încearcă să ofere sprijin rebelilor proruşi.

Statele Unite şi aliaţii lor europeni şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la un convoi de camioane care se îndreaptă spre Ucraina. Potrivit Kremlinului, ele sunt încărcate doar cu ajutor umanitar destinat populaţiei afectate de conflictul din estul Ucrainei.

După consultări cu autorităţile de la Kiev, Washingtonul s-a declarat dispus să aprobe trimiterea acestui convoi cu condiţia ca el să fie controlat la frontieră, iar distribuirea de ajutoare să fie încredinţată Crucii Roşii.

„Rusia nu are dreptul să intre în Ucraina în mod unilateral fără permisiunea Kievului, sub acoperirea unor convoaie umanitare sau orice alt pretext”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat american, Marie Harf.

Potrivit lui Harf, autorităţile ucrainene „au implementat un plan în care au încredere. Suntem favorabili acestui plan”, a adăugat ea.

Convoiul rus este aşteptat miercuri la frontiera cu Ucraina. Formând o coloană de peste trei kilometri, cele 262 de camioane transportă peste 1.800 de tone de alimente, medicamente şi generatoare, anunţă Ministerul rus de Externe.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a justificat luni trimiterea acestui ajutor prin consecinţele „catastrofale”, în opinia sa, ale ofensivei lansate de armata ucraineană împotriva regiunilor Doneţk şi Lugansk, ultimele două bastioane ale insurgenţilor proruşi în estul Ucrainei.

Peste 1.300 de persoane au murit în ceea ce Crucea Roşie califică drept „război civil”, iar altele 285.000 au fugit din cauza luptelor, potrivit ONU.

Sursa: Mediafax