Filiala Cluj-Napoca a Platformei Unioniste Acțiunea 2012 va desfășura sâmbătă, 6 septembrie, ora 18:00 un tricolor lung de 150 metri în Piaţa Unirii, sub genericul ”Uniți sub Tricolor”. Evenimentul se înscrie în cadrul campaniei “Lunile Tricolorului”, ce se desfășoară în perioada 12 august- 12 octombrie și are ca scop promovarea unității naționale, printr-o serie de acțiuni ce vor avea loc pe ambele maluri ale Prutului.

Lansarea campaniei s-a făcut pe 12 august, în cadrul Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, din județul Harghita, în prezența autorităților locale, a câtorva parlamentari și a reprezentanților românilor din jurul granițelor și diaspora. Clujul se înscrie în seria celor zece orașe în care va fi desfășurat tricolorul, printre care se numără și Călăraşi, Galaţi, Brașov, Pitești, București. În final acesta va ajunge la Chișinău, unde pe 14 septembrie va fi organizată o amplă manifestație unionistă. Acțiunea va dura aproximativ 30 de minute și dorește să marcheze prin tricolor – simbol al identității și unității naționale – dorința față de un viitor comun pentru românii din cele două state româneşti.

“Acest tricolor să ne ajute să legăm înapoi acolo unde cu mulţi ani în urmă România a fost tăiată de o parte şi de alta a Prutului. Este o icoană tricolor cu o lungime de 150 de metri, pe care o sfinţim pentru a merge din cetate în cetate românească şi care va ajunge până la Chşinău, în Capriana şi peste tot unde trăiesc români. Iubită soră Basarabie, îndrăzneşte! Te aşteptăm, te iubim, noi cei care trăim aici în Carpaţi”, a declarat arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.

Steagul tricolor a fost binecuvântat cu apă sfinţită de către IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, în prezenţa a peste 2.000 de credincioşi aflaţi la hramul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului”. De la începutul campaniei și până în prezent, tricolorul a fost desfășurat de către unioniști în șapte locații: la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din localitate, la Roșia Montană, în cadrul festivalului FânFest, la Iași, Bârlad, Călăraşi şi Galați.