Iată doctrina naţional-democrată care stă la baza Partidului România Unită. Acest curent a fost explicat şi întrupat în mod magistral în perioada interbelică de marele om de cultură Nicolae Iorga. Partidul România Unită îşi asumă însă această doctrină într-o variantă modernă, adaptată provocărilor din timpurile noastre. Apărarea teritoriului naţional şi reunificarea cu Basarabia sunt principii constituente.

Referitor însă la orice ar propune Partidul România Unită societăţii româneşti, nu noi le impunem românilor ce au nevoie, ci ei sunt cei mai în măsură să decidă şi să aleagă pentru ei înşişi. Partidul România Unită este doar ascultătorul smerit şi atent al românilor şi purtătorul lor de mesaj. Sau, cum a spus Nicolae Iorga pe care îmi permit să îl citez aici: „Să nu ne credem noi prea mari şi prea noi faţă de poporul nostru, pe care să-l considerăm ca prea puţin nou şi prea mic; să nu pretindem a învăţa poporul ceea ce nu ştie, ci să ne apropiem, smeriţi ucenici, de ceea ce poporul ştie mai bine decât noi. Să nu ne luăm atitudini de pedanţi care scormonesc nu ştiu ce teorii apusene şi pretind să schimbe obiceiurile de cugetare ale naţiunii lor, ci să începem întâi, prin studierea obiceiurilor de cugetare ale naţiunii noastre, să ne inspirăm din toate tradiţiile poporului din care facem parte, să însumăm în sufletul nostru toate experienţele de atâtea veacuri ale acelui popor şi, după ce vom şti toate aceste lucruri, pe urmă să ne gândim la elaborarea unei doctrine pe care s-o punem la îndemâna poporului şi pe care el n-o va primi niciodată dacă nu va veni, în rândul întâi, de la dânsul”.

PRU

Respectând acest îndemn al marelui istoric, am considerat necesar să prezint liniile directoare ale noii doctrine aşa cum a fost ea construită din întâlnirile cu foarte mulţi români şi din mesajele pe care le-am primit de peste tot, pentru că Partidul România Unită reuneşte oameni care cred în ceva: în valorile neamului, în identitatea românească şi în dreptul nostru de a fi pe acest pământ. Spre deosebire de clasa politică a ultimilor 25 de ani în care au fost prea puţine excepţii, Partidul România Unită s-a format pe baza idealului naţional şi a aderenţei profunde la valorile acestui popor la care se referă toată lumea, dar în care nu mai crede nimeni. Noi credem! Această nouă direcţie a politicii româneşti poate fi înţeleasă doar dacă ne referim la cele patru crize prin care trece România: criza identitară, criza morală, criza demografică şi, în cele din urmă, ca o consecinţă a primelor trei, criza economică. Partidul România Unită a apărut ca reacţie la aceste crize, ca răspuns la provocarea şi la ameninţarea pe care ele o reprezintă şi ca soluţie de rezolvare a lor. 1.Criza de identitate Faptul că limba română este tot mai trunchiată şi mai sărăcită, inclusiv la nivelul aşa numitelor elite politice, este o dovadă a pierderii identităţii noastre. Ce înseamnă de fapt identitatea? Înseamnă acele elemente care ne definesc ca români, ca neam. Iar limba română este un element principal aici. Nu unicul. Se adaugă respectarea valorilor tradiţionale, respectul faţă de Biserică şi faţă de credinţă, adoptarea valorilor familiei, păstrarea legăturilor de familie între generaţii şi atitudinea naţională de respect şi apărare a independenţei şi suveranităţii României.

Patriotismul este o componentă importantă a identităţii, felul în care ne raportăm la imn, la drapel, la instituţiile statului, la mândria conştiinţei de neam, la sărbătorile importante pentru români, dar şi la ceea ce semnifică ele. Dezinteresul pentru toate aceste elemente ne indică o criză clară a identităţii, care trebuie depăşită dacă vrem să nu devenim un popor al nimănui, dispreţuit de alţii şi călcat în picioare de interese globale. 2. Criza morală La fel de periculoasă se dovedeşte a fi şi criza morală. Această criză este cu mult mai gravă decât cea economică pentru că are nevoie de un efort imens pentru a fi depăşită, iar timpul necesar reparaţiilor este covârşitor mai mare decât cel necesar ieşirii din impasul economic. Datorită asimilării lipsite de discriminare a informaţiilor, în lipsa unui spirit critic necesar atunci când eşti bombardat cu modele străine, au fost importate şi însuşite comportamente şi valori străine societăţii româneşti. Partidul România Unită consideră că instituţii precum Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română trebuie să-şi ia foarte în serios rolul de stâlpi spirituali ai societăţii şi ai poporului român. Dar efortul de a depăşi criza morală revine tuturor cetăţenilor, pentru că, plecând de la educaţia acordată de părinţi copiilor, continuând cu şcoala, apoi cu mediul social în general, totul poate fi o ocazie de a reimplementa valorile morale şi de a descuraja impostura şi necinstea devenite idealuri. 3. A treia criză care a lovit România în ultimii 25 de ani este criza demografică. Optimismul unei naţiuni este afectat dramatic de scăderea dramatică şi continuă a populaţiei. Este, probabil, unul dintre indicatorii cei mai siguri ai decăderii economice, ai lipsei de perspective şi ai demoralizării unei societăţi. Dincolo de tragismul cifrelor, se ridică întrebarea: ce e de făcut? Partidul România Unită consideră că măsurile pentru încurajarea natalităţii sunt de două feluri. Unele indirecte, care ţin de nivelul de trai şi de optimismul general al societăţii.

Dacă percepţia publică majoritară este că ţara merge într-o direcţie greşită, este de aşteptat ca efectele acestei percepţii să lovească puternic în speranţa de viaţă şi în deciziile familiilor de a-şi asuma creşterea unor copii. Pentru a recupera, e însă nevoie şi de sprijin direct pentru încurajarea natalităţii. Aşa ajungem la măsurile directe, care trebuie să ţintească veniturile familiei care îşi asumă responsabilitatea foarte serioasă de a creşte copii. Costurile unui copil sunt foarte mari, şi nu spun o noutate. Asta dacă vrem să avem copii sănătoşi şi educaţi. Statul nu poate pretinde cetăţenilor săi să susţină natalitatea reducând indemnizaţiile mamelor sau menţinându-le la un nivel de mizerie. Statul trebuie să investească în viitorul naţiunii şi atunci niciun efort nu este prea mare pentru a susţine părinţii în efortul lor de a-şi creşte în condiţii decente copiii. Dar criza demografică nu constă doar în aspectul matematic al scăderii populaţiei, ci şi în destructurarea proporţionalităţii distribuţiei populaţiei în sensul scăderii ponderii populaţiei active. Lipsa de echilibru dintre pătura activă şi cea susţinută apasă grav asupra bugetului, însemnând automat deficit bugetar în privinţa asigurărilor sociale cu tot angrenajul de consecinţe negative care rezultă de aici. Desigur că efectele economice ale dezechilibrului amintit sunt grave şi ţin de logica crizei pe care trebuie să o combatem încurajând segmentul activ şi dezvoltarea clasei de mijloc. 4.În cele din urmă, ne confruntăm cu o criză economică. Aceasta poate fi depăşită doar prin rezolvarea celorlalte trei crize, pentru că fără identitate, fără moralitate, fără un echilibru demografic ne vom afla într-o continuă prăbuşire din punct de vedere economic, iar nivelul de trai al românilor nu îşi va mai reveni niciodată. În acest sens, încurajarea economiei private este extrem de importantă pentru prosperitatea unei naţiuni. Aici se formează concurenţa, aici sunt încurajate performanţele individuale, aici se creează locurile de muncă.

Nu statul creează plusvaloarea, ci mediul privat. Aşadar, reducerea taxelor şi impozitelor, eficientizarea colectării taxelor şi o relaţie corectă între instituţiile statului şi companii sunt indispensabile unei economii sănătoase. Capitalismul nu este duşmanul societăţii româneşti, dimpotrivă, este motorul prin care democraţia poate crea bunăstare pentru cât mai mulţi şi prin care se pot colecta fondurile necesare solidarităţii cu cei mai puţin avantajaţi. Dacă nu ai firme productive, nu ai de unde colecta taxe pentru a sprijini păturile defavorizate sau sectoarele care au nevoie de susţinerea statului, precum sănătatea, cultura sau educaţia. Este important însă ca în economia românească să existe şi să funcţioneze şi capital autohton care nu fuge peste graniţă când nu mai realizează profituri uriaşe, care nu-şi repatriază beneficiile fără niciun considerent pentru ţara în care le-au obţinut şi care să fie obligate să respecte legile acestei ţări, fără să aibă unde fugi de responsabilitate. În România, la această oră, aproape că nu mai există marfă românească. Dacă există, nu are loc în magazinele centrale şi importante. Am devenit o ţară de consumatori, iar o economie nu se poate baza doar pe consum. Dacă nu ne producem singuri o mare parte din necesităţi, atunci le vom importa scump. Iar cum nivelul de trai al cetăţenilor va scădea din lipsa plusvalorii muncii lor, nu vom avea bani să importăm scump, respectând o anumită calitate, aşa că vom importa ieftinăciuni, care vor deveni însă scumpe din cauza intermediarilor. România trăieşte la această oră din importuri ieftine care devin scumpe pentru ca toţi cei aflaţi pe lanţul de distribuţie să se îmbogăţească. România importă pentru consum şi cele mai elementare lucruri după ce a rămas fără capacitatea de a şi le produce singură. Cei care încearcă să producă ceva valoros sau sănătos, hrană de exemplu, sunt marginalizaţi şi falimentaţi de un sistem care îi privilegiază pe importatori şi pe intermediari, acolo unde comisioanele şi profiturile uriaşe sunt regulă în detrimentul sănătăţii unui întreg popor.

Pentru rezolvarea acestor patru crize, Partidul România Unită propune consolidarea celor trei piloni necesari unei societăţi pentru a fi competitive şi puternice: educaţie, sănătate şi siguranţa cetăţenilor. 1.Educaţia Partidul România Unită crede că educaţia poate funcţiona ca un panaceu în societatea românească. Avem la îndemână cel mai puternic instrument de rezolvare a şomajului, a infracţionalităţii, a problemelor sociale de tot felul şi a tuturor conflictelor care pot apărea în societate. Trebuie să înţelegem rolul educaţiei în societate pentru a realiza cât de profund este legată aceasta de tot angrenajul comunităţii. Fără educaţie nu avem un mediu sănătos, nu avem o economie normală, nu avem creşterea niciunui indice valoric în ansamblul componentelor sociale. Ceea ce blochează la această oră dezvoltarea societăţii este tocmai răsturnarea valorilor, urcarea imposturii pe masă şi pretenţia ei de a fi model. Iar defilarea lipsei de educaţie la televizor devine paradigmă socială imitată şi perpetuată. Acest lucru afectează nu doar imaginea sau desfăşurările publice, ci şi productivitatea economică, normalitatea noastră ca neam, până la urmă. Nu putem eluda educaţia fără să blocăm evoluţia noastră ca neam. Simpla dezvoltare economică nu reprezintă o garanţie de viitor, şi oricum nu are loc fără suportul educaţiei care înseamnă oameni mai bine pregătiţi, mai multă plusvaloare în activitate şi calitate sporită a produselor realizate. Fără educaţie, un neam sărăceşte, îşi pierde identitatea, se prăbuşeşte în confuzie şi manipulare şi nu îşi mai poate împlini destinul. Fără educaţie nu poţi avea cercetare, iar fără cercetare nu există dezvoltare economică durabilă şi competitivă pe piaţa internaţională. Acest lucru nu se poate realiza însă în condiţiile subfinanţării sistemului de educaţie pentru că cei din educaţie sunt consideraţi neprofitabili pe motiv că nu aduc un folos imediat în bani. Profitul lor este imens pe termen mediu şi lung, prin plusvaloarea naţională pe care o aduc prin sprijinirea educaţiei şi a culturii unui întreg popor. Educaţia poate ajuta la rezolvarea celor patru crize amintite şi reprezintă cea mai de preţ investiţie a unei naţiuni. Resursele subsolului se pot termina, alte investiţii pot eşua, dar educaţia unui popor nu dă greş niciodată şi este singura garanţie că acea naţiune va supravieţui în indiferent ce condiţii.

În plus, promovarea valorilor morale prin sistemul de educaţie va sprijini păstrarea identităţii naţionale şi culturale, va duce la diminuarea infracţionalităţii, la o calitate mai mare a muncii şi va aduce chiar diminuarea crizei demografice pentru că va crea responsabilitate şi va întări credinţa în familie. În acest sens, sistemul de învăţământ are nevoie de câteva modificări radicale, în afară de cea care presupune o investiţie mai mare în acest domeniu. Partidul România Unită crede că reforma sistemului educaţional trebuie să înceapă cu redarea respectului cuvenit meseriei de dascăl. Iar acest repect cuprinde şi nivelul de salarizare, dar şi aşezarea dascalului în ierarhia socială acolo unde merită. 2. Sănătatea În cazul sănătăţii, ne confruntăm cu aceleaşi tare ca şi în domeniul educaţiei. Subfinanţare, racile vechi, mentalităţi blocate şi, ca rezultat, un sistem bolnăvicios care a devenit autofag. Propăşirea unui popor nu poate fi imaginată fără o stare de sănătate mulţumitoare şi fără servicii de prevenţie şi de tratament bine puse la punct. O naţiune bolnavă înseamnă o naţiune blocată în suferinţă şi neputinţă. Nu este normal ca cei care au nevoie de îngrijiri medicale amănunţite să se gândească la clinicile din străinătate ca la singura opţiune, fie că şi-o permit sau nu. Cei care nu-şi permit, stau acasă şi nu se mai complică, aşteaptă ca natura să-şi facă treaba. Este situaţia necoafată a mii de locuitori de la ţară, bătrâni cu pensii de mizerie care nu au acces la niciun serviciu medical serios şi care îşi aşteaptă moartea fără nicio speranţă că ar putea fi trataţi. Populaţia trebuie să beneficieze în întregimea ei de servicii medicale cuprinzătoare, iar starea de sănătate a tinerei generaţii trebuie supravegheată şi asistată indiferent de zonă. Dacă dorim să facem o evaluare a serviciilor de sănătate trebuie să începem din zonele izolate şi de la păturile dezavantajate. Acolo putem lua pulsul real. Iar situaţia în aceste cazuri este dramatică. Am promis prin Constituţie că avem grijă de cetăţeni. Acest lucru nu este opţional, este obligatoriu. Partidul România Unită aduce nou în politica ultimilor 25 de ani luarea în serios a angajamentelor pe care statul şi le-a asumat în faţa cetăţenilor săi. Sănătatea este una dintre obligaţiile pe care statul român le are faţă de cetăţenii săi, obligaţie de la care nu se poate deroba. Subfinanţarea sistemului sanitar duce la lipsa de echipamente moderne, dar şi la descurajarea personalului medical, la fel ca în educaţie.

Un popor nu poate propăşi fără o stare de sănătate mulţumitoare a membrilor săi. Iar starea de sănătate are nevoie de un sistem de sănătate bine pus la punct. Aici, ca şi în alte domenii, avem o problemă de sistem. De datorii şi lipsuri care s-au acumulat în timp. O chestiune a unor băieţi deştepţi care parazitează sistemul sau care îl storc de bani. Şi o mare provocare, aceea de a restabili starea de sănătate a sănătăţii! Românii se iau cu mâinile de cap când vine vorba de sănătatea lor. Costurile asigurării sănătăţii sunt tot mai mari într-o ţară care pretinde că oferă servicii medicale gratuite asiguraţilor la sistemul public. Totul este o mascaradă, câtă vreme gratuitatea e doar teoretică şi nimeni nu crede în ea, pentru că nu se aplică. Motivul e simplu: statul român nu-şi respectă medicii. În schimb, educaţia lor ne costă o grămadă de bani. Nu ştim să reîntoarcem aceşti bani naţiunii pentru că nu ştim să-i stimulăm pe medici să rămână în ţară. Ce se va face România cu tot mai mulţi medici pe picior de plecare în străinătate? Cu cine vom întreţine starea de sănătate a naţiunii? Trebuie luate de aceea măsuri stricte de finanţare a sistemului de sănătate, dar şi de control al întrebuinţării banilor. Oricât de mult ar încasa de la buget sănătatea, dacă banii sunt prost folosiţi, tot degeaba. Sănătatea nu este un subiect de joacă. Scoaterea ei din boala în care au afundat-o ultimii 25 de ani de politică dezastruoasă este o misiune imediată şi esenţială pentru binele acestei naţiuni. 3. Siguranţa cetăţenilor Una din calificările pe care le primeşte o ţară se referă la siguranţa cetăţenilor săi. Rata infracţionalităţii reprezintă o modalitate de a judeca nivelul de trai şi o grilă la care este supusă orice ţară.

Din păcate, avem probleme serioase şi aici, lipsurile provenind din criza morală, dar fiind încurajate şi de criza economică şi de prăbuşirea nivelului de trai. Partidul România Unită propune mobilizarea în jurul unor idealuri comune care, până la urmă, înseamnă revenirea la o stare de normalitate. Siguranţa cetăţenilor înseamnă ceva normal într-un stat civilizat, iar România trebuie să ia măsuri pentru îndreptarea acestei situaţii. Românii au dreptul să-şi simtă protejate roadele muncii, copiii, tot ce înseamnă avut sau siguranţă personală trebuie puse sub protecţia reală, nu doar declarativă, a legii. Degeaba garantăm proprietatea prin Constituţie dacă nu reuşim să o protejăm în mod real. Aşa încât, acest capitol nu este opţional, ci obligatoriu pentru funcţionarea statului de drept. Nivelul de trai al unei naţiuni nu se calculează doar în PIB-ul pe cap de locuitor, ci şi în siguranţa pe care o are orice cetăţean, indiferent de nivelul veniturilor, că aceste venituri nu îi vor fi luate, eventual cu forţa. În acest caz, nu mai vorbim de o ţară modernă, ci de un model sud-american. România a devenit în ultimii ani o ţară cu probleme pentru cetăţeni în ceea ce priveşte siguranţa. Tot mai multe tâlhării şi jafuri, tot mai multe scandaluri în locuri publice. Nimic nu loveşte mai mult în curajul unei naţiuni decât frica permanentă, nesiguranţa, teama că ai putea păţi ceva pe stradă sau că locuinţa şi maşina pot fi sparte oricând fără ca urma hoţilor să mai fie găsită vreodată. Un stat normal nu poate permite cetăţenilor săi să trăiască în spaime de acest fel, pentru că acest gen de drame semnifică un singur lucru: disoluţia statului. Investiţiile în ordinea şi siguranţa publică sunt necesare pentru ca românii să se simtă protejaţi. Statul le datorează acest lucru în contul taxelor şi impozitelor plătite de contribuabili. Acest lucru nu este negociabil, nici nu poate fi pus în paranteză. Dimpotrivă, tocmai în perioade de criză este necesară o mai atentă supraveghere a siguranţei publice! În fine, programul politic al Partidului România Unită conţine un principiu de bază: datoria de reîntregire a României prin reunificarea celor două state româneşti despărţite artificial prin jocurile nedrepte ale istoriei făcute peste capul românilor. Partidul România Unită susţine reîntregirea teritoriului naţional românesc. Din punct de vedere al integrării europene, calea cea mai simplă pentru cel de-al doilea stat românesc este integrarea prin reunificare, aceasta fiind singura şansă de a asigura siguranţa şi viitorul acestui teritoriu românesc în faţa expansiunii ruseşti care ameninţă tot mai puternic Republica Moldova.

Bogdan Diaconu