Cele cinci baze pe care NATO intenţionează să le construiască în Europa de Est pentru a contracara ameninţarea rusă sunt în Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, a anunţat duminică cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Moscow Times, în ediţia electronică.

Bazele vor fi folosite pentru logistică, pentru misiuni de recunoaştere şi planificare şi vor avea personal multinaţional permanent cuprins între 300 şi 600 de angajaţi în fiecare bază, potrivit cotidianului german.

Acest personal exclude trupele actuale, a căror mobilizare în Europa de Est este limitată de tratatul din 1997 dintre Rusia şi NATO. „Contingente mici” de trupe NATO vor fi prezente la aceste baze tot timpul, susţine cotidianul, citând informaţii secrete despre acest plan.

În plus, NATO va avea o forţă de reacţie rapidă de 4.000 de persoane, pregătită să se mobilizeze în est în decurs de două până la şapte zile.

Planul va fi discutat la summitul NATO din această săptămână, adaugă cotidianul.

Documentul clasifică explicit Rusia ca o ameninţare şi susţine că suplimentarea prezenţei NATO în est este justificată de protejarea noilor membri ai alianţei faţă de Rusia.

Rusia a anunţat public că intenţionează să îşi consolideze apărarea în est săptămâna trecută, dar nu a oferit detalii. Organizaţia s-a extins în anii 1990 şi 2000 pentru a include ţările est-europene care au fost anterior membre ale Pactului de la Varşovia, condus de Moscova.

Polonia, ţările baltice şi Canada au cerut anularea Actului Fondator Rusia-NATO din 1997, potrivit Der Spiegel, care citează surse din cadrul NATO şi al Guvernului german.

NATO a acuzat Rusia săptămâna trecută că a trimis un contingent militar limitat în estul Ucrainei pentru a ajuta insurgenţa prorusă din această regiune. Oficial, Moscova neagă că susţine rebelii.

Sursa: Mediafax