Îl cunosc de mulţi ani pe nonagenarul Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota, fervent şi frecvent la evenimentele culturale din inima Ardealului. Încă de la începutul anilor 90 s-a afirmat ca şi promotor activ al revenirii greco-catolicismului în Transilvania. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a suferit datorită credinţei sale greco-catolice în perioada comunismului. A fost marginalizat de regim şi nu a reuşit să-şi depăşească condiţia de profesor de istorie la o şcoală generală din Floreşti, deşi avea absovite două facultăţi: una de teologie şi alta de istorie, precum şi un doctorat strălucit în anii 70. După 1990, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a recuperat decalajul profesional devenind profesor universitar la noua facultate de teologie greco-catolică de la Cluj-Napoca. E de apreciat că la cei peste 90 de ani, teologul şi istoricul Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a scris o carte interesantă: „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, adevăruri nespuse până astăzi” (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014). Cartea se înscrie în seria lucrărilor sinteză de istoria românilor, de la compendiu Academiei Române la „O istorie sinceră a poporului român” scrisă de regretatul Florin Constantiniu. Nu voi intra în tematica exhaustivă a lucrării de circa 800 de pagini. Câteva lucruri doresc să le sublinez. Evident istoria scrisă de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota este o interpretare a istoriei românilor din perspectiva catolicismului şi a ofensivei papalităţii în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Faptul că autorul este preot greco-catolic reisese cu vizibilitate excesivă din lecturarea istoriei sale. Sigur că această propesiune catolică a autorului asupra spaţiului românesc, preponderent ortodox, nu ştirbeşte farmecul cărţii. „Adevărurile nespuse până acum” de autor despre istoria românilor o reprezintă tocmai faţeta catolică a trecutului nostru. Aceasta a existat evident, dar autorul preferă să o sublinieze de multe ori în studiu său cu obstinaţie şi chiar cu încăpăţânare. Influenţa Romei şi a catolicismului în evul mediu românesc este evidenţiată în primele secole creştine până în secolul XIV şi nu numai. Sigur autorul are dreptate când spune că la curţile primilor Basarabi sau Dragoşeşti şi Muşatini, boierii şi dregătorii catolici aveau o influenţă importantă. Să nu uităm de bisericile catolice din oraşele multietnice Câmpulung, Baia sau Siret. Totuşi, autorul are bunul simţ să nu-l „boteze” catolic pe Basarab I la Curtea de Argeş, aşa cum a făcut-o, prin falsificarea deliberată a istoriei, Neagu Djuvara.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota arată clar că Biserica SF. Nicolae de la Curtea de Argeş era o construcţie bizantină ctitorită de Basarab I. Sigur lângă a existat pentru înalţii dregători catolici de la curte şi o biserică supusă Romei, numită popular: Biserica Sânicoară. Evident că primii domni din Moldova şi Valahia ca vasali ai regelui Ungariei aveau o mai mare toleranţă faţă de boierii catolici, care erau protejaţi de puterea suzerană. Doamna Clara a făcut istorie catolică în Valahia.

Bota

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota scrie pagini frumoase despre Unirea religioasă de la 1700, I.M. Klein, Şcoala Ardeleană, ca repere ale renaşterii unei conştiinţe latine a românilor asupriţi. Fibra catolică a autorului se percepe cu mici „înţepături” la ierarhia ortodoxă de limbă slavonă şi origini greco-sârbeşti. Întreaga lucrare cuprinde citate eroice ale ierarhilor greco-catolici faţă de Viena habsburgică sau Rusia ţaristă în contradicţie cu citate ale ierarhilor ortodocşi de preamărire a Rusiei pravoslavnice. Bineînţeles nu scapă de ochiul critic al autorului mitropolitul ortodox Vasile Mangra care în primăvara şi vara lui 1918 se opunea unirii Transilvaniei cu României, semnând apeluri slugarnice către premierul naţionalist al Ungariei, în paralel cu declaraţiile curajoase ale episcopului unit Iuliu Hossu. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota critică dur unirea religioasă forţată de la 1948 sub oblăduirea lui IV Stalin, Gh. Dej şi dr. Petru Groza, lucru de care patriarhul Iustinian Marina şi ierarhia ortodoxă a profitat şi contribuit. Nu lipsesc din carte citatele ierarhilor ortodocşi de laudă faţă de Moscova în corelaţie cu refuzul greco-catolicilor de a se comuniza. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota nu este eobiectiv în acest sens, ştiind bine că zeci de mii de preoţi şi călugări ortodocşi au suferit datorită comunismului fiind închişi sau ucişi. Sigur că ierarhia ortodoxă dorea unirea cu greco-catolicii ca să se restaureze unitatea religioasă a poporului român spartă tot de o putere străină: Imperiul Austriac la 1700. Istoria s-a „reîntors” la 1948 şi ierarhia ortodocă a profitat de dorinţa de unitate a Moscovei pravoslavnice. Păcat că restaurarea unirii religioase a românilor s-a făcut forţat la 1948, aşa cum dezbinarea religioasă la 1700. E interesant că Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota aduce la lumină stenograma întâlnirii dintre Papa Pius al VI-lea de la Roma, din anul 1973. Papa încearcă să-l convingă pe Nicolae Ceauşescu să ofere libertate greco-catolicilor şi să se restaureze cultul Unit cu Roma. Ceauşescu îi răspunde ferm că greco-catolicismul este o „chestiune a trecutului” şi unitatea spirituală şi religioasă a românilor e importantă pentru progresul naţiunii. Ceauşescu îi aduce Papei argumente că preoţii din Ardeal nu mai doresc revenirea la greco-catolicism, în schimb e de acord să facă unele concesiii bisericii romano-catolice (majoritatea romano-catolicilor nefiind români). Papa Pius al VI-lea nu a mai avut nicio replică la argumetele dictatorului român. E interesant cum pentru Nicolae Ceauşescu unitatea spirituală a neamului românesc era indestructibilă şi indivizibilă, în schimb pentru romano-catolicii de altă naţionalitate putea fi îngăduitor pentru că nu alterau fibra unitară a ortodoxiei româneşti. Ciudată gândire pentru un dictator comunist!

Cartea lui Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota se bucură de o prefaţă elogioasă şi generoasă semnată de acad. Ioan Aurel Pop. „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, adevăruri nespuse până astăzi” este originală tocmai pentru că aduce o interpretare a istoriei românilor din perspectiva unui membru practicant al cultului greco-catolic, adică o altă viziune, inedită, asupra destinului nostru naţional. E fermecător şi pasajul în care autorul ca soldat român cade prizonier la ruşi în urma actului de la 23 august 1944, fiind arestat de sovietici ca alţi zeci de mii de militari români şi duşi în Siberia. Autorul, ca un veritabil creştin, nu-i poartă ranchiună regelui Mihai că a stat doi ani în prizoneriat în urma întoarcerii armelor fără semnarea unui armistiţiu. Zeci de mii de militari români au murit de foame şi frig în Siberia, pentru că nu s-au aprărat şi nu au tras un glonte împotriva noilor aliaţi ruşi, care au profitat că Armata Română nu mai avea voie să tragă în foştii inamici.

Ionuţ Ţene