Presa sub acoperire

Sigur, vestea ofiţerului acoperit Robert Turcescu nu poate lăsa indifent pe nimeni! De la revoluţie, de 25 de ani, mămăliga nu a mai explodat aşa de tare. S-a tot copt, a crescut gigantesc, umplută artificial cu mălaiul minciunii, iar acum a explodat. E bomba atomicoidă, care pune sub semnul întrebării toată infrastructura românească, pe politicienii ţării, pe toţi liderii sociali şi chiar pe paranghelişti. Cred că nu există acum paranghelist care să nu fie un ofiţer sub acoperire!

Era firesc să se ajungă aici, să degenereze lucrurile în asemenea hal, fiindcă oameni inconştienţi de la putere, cum este însuşi preşedintele ţării, asta au şi dorit, ca în vorba: După mine, potopul! Îşi freacă fericiţi mâinile, hâhâie, iată că ne-am atins scopul demonic! Am avertizat de zeci de ori, ani la rând, mizeria din presa română, dar nimeni nu a împiedicat mocirla să crească, dovadă că responsabilii din UE au pus presa română pe ultimul loc în Europa, prin lipsa de calitate a articolelor, prin fuckyou-cismul ei, prin pierderea totală a spiritului critic, prin subcultura avidă de sex şi scandal, prin vulgaritatea pe care o publică sistematic, prin diversiunile politicianiste.

Şi unul dintre cei mai pompaţi ziarişti, lider de opinie, se dovedeşte deodată un nemernic, o canalie acoperită sub umbrela unui făcător de bine, acoperită cu bani grei, desigur, ca lupul îmbrăcat în blană de oaie, făcând-o milităreşte pe câinele de pază al societăţii. El mărturiseşte ca Iuda că “eram un fariseu, un nimeni”. Era? Oare nu mai este? Un fariseu nu e chiar nimeni. Fariseii l-au răstignit pe Iisus. Farisei ca el, de ani de zile răstignesc România! Există vreo lege care să pedepsească un astfel de fariseu? Există, spune un alt fariseu, care cică a fost şi el ofiţer secretoid, dar autentic, şi ne demonstrează că Turcescu nu e un ofiţer sub acopeire autentic, că face de ruşine şi această nobilă meserie de turnător! Acest individ e deputat în Parlamentul României, îl cheamă Daniel Savu, un fel de Stan Păpuşă revoluţionar în breasla ofiţerilor autodeconspiraţi. Aşadar şi în Prlamentul Românei sunt foşti ofiţeri SIE şi ofiţieri sub acoperire? Ohoho, ce, nu ştiai?! De mult a fost uitat idealul moral al tinerilor căzuţi la revoluţie, care îşi doreau să nu mai candideze nici o astfel de lighioană în funcţii politice! Da, dar ei nu ştiau că va veni vremea lui Pazvante, care spus că el îi dezbracă pe toţi, că vom vedea candidaţi la preşedinţiue numai în chiloţi, cu el în frunte, care e primul ofiţer sub acoperire din breasla celor neacoperitţi!

În timp ce un profesor, după 30 de ani de muncă, are o pensie de 700 lei, acest turcit “analist” de paie al televiziunilor de scandal a huzurit, a câştigat enorm! Cine recuperează sumele acestui farseur? Nimeni. Niciodată. Aşa cum nimeni, niciodată, nu va recupara miliardul de euro pe care l-a delapidat Dinu Patriciu de la poporul român. Şi cine va recupera ce au prădat Băseştii şi clanul lor fără nici o ruşine, fără acoperire?! Şi ţara e plină de astfel de bandiţi. Oare ce chinuri religioase l-o fi cuprins acum pe Robert Turcitul de a stigat ca Iisus pe cruce: “S-a sfârşit!”? S-a terminat sacul, nu-l mai plăteşte armata? Oare s-a sfârşit cu oameni ca el? Mă îndoiesc.

Am scris cu diferite prilejuri, de zeci de ori, că presa din România se află în mâna unor foşti securişti. La fel şi editurile. După revoluţie, cineva le-a dat ordin să ocupe aceste noi servicii, fiindcă acelea de popi în sutană nu mai mergeau. Am lucrat în multe redacţii, am cunoscut această pleavă, care a făcut numai rău ţării, care a murdărit cea mai frumoasă meserie de pe pământ. În romanul Noii băieţi de bani gata am deconspirat o întreagă reţea de bandiţi ai presei post-decembriste. La fel în cartea Teroriştii din Turn. Tot timpul am trăit coşmarul că articolele mele apar alături de cele ale unor securişti acoperiţi, că presa e bolnavă datorită veleitarilor, nu ştiu câte cărţi şi articole am scris despre această drama prin care trece presa în România. Şi dacă trece presa, trece şi ţara, trece şi politica ei, şi economia, tot, fiindcă de informaţia cinstită depinde în mare măsură drumul unei ţări, ea e călăuza şi soluţia. Toţi oamenii se aşteaptă de la ziarişti să fie sabia adevărului, să fie purtătorii limbii lui Dumnezeu.

Eram un fariseu, zice Turcescu. Era ca şi numele lui turcit. Bine că a avut curajul să o spună acest lacheu al serviciilor secrete, care în toţi aceşti ani de când e vedetă publică nu m-a prins cu o idee, fiindcă mereu a fost un farseur, un prefăcut. L-am suspectat mereu de nesinceritate. Nu o spun acum, când el s-a autodeconspirat. Am spus-o de când l-am văzut prima oară pe sticlă cum fandează între invitaţi, cum se preface că are o opinie. Nu are nici o opinie personală, se balansează după cum îi cer şefii, o scăldătoare, o cristologeală, după modelul Lenin-Cristoiu, doi paşi înapoi şi unul înainte sau invers. Era model de falsitate pe sticlă. Sper să nu mai fie, deşi, dacă şefii lui sunt tari, cine ştie, ca mâine candidează la preşedinţie!

Se poate lua de mână cu toţi neica-nimeni făcuţi staruri, peste noapte, de televiziuni, de către şefii lor oculţi, care aveau nevoie de astfel de lingăi, de prefăcuţi, de purtători de ne-cuvânt sau rău-cuvânt, dirijori ordinari ai opiniei publice! Singura lui opinie personală este aceasta de acum, că e un fariseu, că e ofiţer sub acoperire! Nici unul dintre aşa-zişii ziarişti făcuţi pe sticlă nu-mi miroase a bine. Sunt manipulaţi şi manipulabili, fără şcoală, fără pregătire în domeniu. Un ziarist pe sticlă trebuie să aibă obligatoriu o practică în presa scrisă, să ştie cum se scrie o ştire, un reportaj, un editorial, să aştepte să vadă reacţia la cititor, să aibă un dialog cu el. Dar la noi, marile vedete mass-media au devenit lideri de opinie fiind de fapt nişte repetenţi, fără nici o experienţă în presa scrisă, acolo unde se vede cu adevărat vâna unui jurnalist. Este Esca jurnalist? Dar Andreea Marin şi alte educatoare ale naţiei? Pe ele televiziunea le-a făcut jurnaliste, dar false jurnaliste. Nişte făcături. Un jurnalist adevărat face o televiziune, dar la noi televiziunile, conduse de patroni suficienţi, sunt fabrici de jurnalişti!

Ce ruşine trăim! După mizeriile politice în lanţ, când au ajuns să defileze şi curve notorii la candidaturile cele mai înalte din stat, apare şi acest buboi spart. Sigur, cum se întreabă şi Ionuţ Ţene, în cine să mai aibă acum încredere românul, cititorul, în ce ziarist? Turcescu şi alţi turciţi ca el au compromis meseria de ziarist. Toţi liderii au devenit suspecţi. Mie, valorile îmi miros după nume. Turcescu nu e un nume care să miroase româneşte, curat, normal, demn de reţinut, de intrat în istorie. El este un nume predestinat, din familia turciţilor, fanarioţilor, găşcarilor în general. Gândiţi-vă numai la Mihnea Turcitul, cum şi-a cumpărat domnia, cu ce preţ, iar drept recunoştinţă a nesimţirii a introdus în Ţara Românească mucarerul, adică obiceiul domnitorilor de a-şi plăti domnia Sultanului.

E o ruşine că un astfel de individ nu şi-a pus cenuşă în cap mai devreme, cu ani în urmă, când se punea problema la Clubul de presă să se facă o curăţenie necesară în rândul ziariştilor. Era o puternică suspiciune prin anii ’90 asupra multor “acoperiţi”. Dar cel chemat să o facă, CTP, a dat bir cu fugiţii, s-a dovedit incapabil. Sper să nu fie şi el cine ştie ce unealtă a diavolului. Însă cu figura lui, care emană energie negativă, nu e nevoie să se mai autodeconspire în slujba cui este, se vede de la o poştă. Dacă ziarele se află în mâna unor foşti şi actuali securişti (gândiţi-vă numai la patronii de trusturi de presă, Vântu, Voiculescu, Patriciu, care i-au înghiţit pe unii mai mărunţei, ca Băcanu, Cârciog etc.), e firesc ca directorii, redactorii şefi, cei din conducerea ziarelor să fie şi ei sub acoperire. Presa însăşi e sub acoperire. Toţi sunt sub o umbrelă sau alta, mi-e şi frică să mai umblu pe soare fără o umbrelă, fiindcă, cine ştie, acum plouă cu turciţi, aşa cum în Asia plouă cu găinaţ de păsări când se lasă noaptea!

Grid Modorcea