În urma incidentelor petrecute la meciul Romania–Ungaria între agenţii BGS şi unii suporteri, dorim să prezentăm în cele ce urmează poziţia oficială a societăţii noastre:
1. Toate imaginile foto/video vor fi analizate, iar agenţii BGS care au făcut exces de zel vor fi sancţionați.
2. Declanşarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul, cât şi gruparea cunoscută sub denumirea “Honor et Patria”. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate, iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu 2 agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie. De asemenea, numeroşi membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde/torţe) pe care le-au folosit pe durata întregului meci aruncându-le către agenţii de ordine, pe teren şi dintr-o zonă în alta a peluzelor. Aceste materiale sunt de mici dimensiuni iar din informaţiile pe care le-am primit ulterior meciului am aflat că au fost introduse pe stadion ascuse în lenjeria intima, legea nepermiţându-ne percheziţia corporală amănunţită ci doar un control sumar. Aceste grupări au vandalizat mobilierul stadionului (scaune) folosind bucăţile rupte pe post de proiectile îndreptate de asemenea către agenţii de ordine şi jandarmi. Unele dintre proiectile au făcut victime, rănind atât membri ai forţelor de ordine cât şi spectatori.
Notă: toate acestea pot fi vizionate în materialele video ataşate acestui comunicat.

3.Conform legii 10/2012 “ serviciul de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive, se prestează de către societăţile specializate de pază şi protecţie sau de către Poliţia Locală”. În baza acestei legi, a contractului şi a planului de pază considerăm îndreptăţită implicarea agenţilor BGS în păstrarea sau restabilirea ordinii şi siguranţei în tribune.
În încheiere supunem atenţiei câteva aspecte:
– De ce întotdeauna conflictele cu toate forţele de ordine (nu doar BGS) pornesc întotdeauna din zona peluzelor, cauzate de aceleaşi grupuri de suporteri care se autointitulează –ultras?
– Cum este posibil ca în restul stadionului să fie păstrată ordinea şi să nu existe niciun fel de incidente?
– De ce întotdeauna huliganii ajung să fie victimizaţi, chiar şi în contextul în care încalcă legea în mod flagrant şi repetat, provocând daune materiale, fizice, sportive şi morale întregii Românii?
– Ia cineva în considerare reacţia zecilor de mii de spectatori care cer evacuarea şi stoparea huliganilor?
Luând în considerare cele de mai sus, lacunele legislative, presiunea mediatică şi reacţia Federaţiei Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal Romania-Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începând cu data de 27.10.2014. Am luat această decizie, convinşi fiind că am făcut tot posibilul să respectăm legea şi să menţinem în cadrul meciurilor, climatul de linişte şi ordine pentru zecile de mii de suporteri nu pentru o mână de huligani.

Solicităm ca materialul prezentat mai sus să fie redat în întregime şi fără modificări de conţinut.

BGS Grup