Dacă nu-mi joacă memoria vreo festă, îmi pare că pentru întâia oară după 1990, monarhia a devenit temă principală de campanie. Să vezi şi să nu crezi! Mai toţi candidaţii prezidenţiali, oricum cei mai importanţi, se „trezesc” vorbind despre monarhie. Ne povestesc cât era de minunată viaţa pe vremea Regatului, câte au făcut Regii pentru constituirea şi modernizarea României. Îşi declară admiraţia faţă de Regele Mihai, faţă de Casa Regală a României. Scormonesc de zor după fotografii cu Regele sau cu alţi membrii ai Familiei Regale, cu care, apoi, „infestează” internetul şi reţelele de socializare. Promit, măcar cu 1/4 de gură, că dacă vor deveni cei mai „votaţi” dintre pământenii carpato-danubiano-pontici, s-ar putea gândi, chiar serios la o adică, la referendum. Unul pentru forma de guvernământ, ca poporul să aibă ocazia să se pronunţe, că poate i s-a acrit de republică.

În primă instanţă m-am dezorientat. N-am prea inţeles nimic. Cum adică, stâlpii republicii sovieto-iliesciene sunt cu mâna la chipiu în faţa Coroanei? Nu mai au ei pic de grijă/consideraţie pentru bătrâna inimă comunisto-republicană a lui Iliescu şi a prietenilor săi în ale tovărăşiei? Şi-au pierdut până şi ultima fărâmă de consideraţie faţă de memoria, fie ea şi întinată, a republicii sovieto-comuniste şi de tranziţie româneşti? Apoi, mi-am amintit de nişte cercetări sociologice, pe care le văzusem prin vară. M-am liniştit. Am început să mă dumiresc. Agili din fire şi cu ochii cât cepele la sondaje, îmbuibaţii politicii nu puteau trece cu vederea o anumită cifră. Măsurătorile sociologice, pe tema formei de guvernământ, arătau că numărul pro monarhiştilor se învârte în jurul lui 30% şi se află pe un trend crescător. Aşa că, lipsiţi de scrupule cum îi ştim, hărăpăreţii prezidenţiabili au început să „facă cu ochiul” tot mai insistent către „electoratul monarhist”. Cum altfel decât în stilul consacrat: insinuant, şmecheresc, dezgustător.

Numai că, de data asta, s-ar putea lovi de o nepotrivire de caracter. Am serioase îndoieli, că românii monarhişti îi vor accepta pe post de exponenţi sinceri ai valorilor regalităţii pe alde Ponta, Iohannis, Udrea, Tăriceanu sau Diaconescu. Acea parte a societăţii, tot mai semnificativă, care îşi întoarce privirea către Monarhie nu mai poate fi îmbătată cu apă rece. Oamenii ăştia pur şi simplu încep să creadă cu încăpâţânare că la Cotroceni este vremea să se reîntoarcă locatarii legitimi de altădată, mai demni, mai educaţi, mai cinstiţi, mai patrioţi: Regele şi Regina.

Cornel Jurju